rss

Archive for March, 2009

Tratamente cosmetice de slabire

March 4th, 2009

Am scris cam acum un an pe tema asta.

Vazand intr-o revista de scandal reclama unui centru de infrumusetare mi-am adus aminte cat de prost am fost ca nu am facut si eu o astfel de reclama la GetFit Gym cand am avut ocazia. Reclama suna cam asa “slabesti garantat x kilograme in n zile”. Unde “x” si “n” sunt de domeniul fantasticului.

Ma intreb daca femeile care dau banii pe astfel de tratamente nu cumva isi merita soarta.  Pentru ca este o diferenta intre femeile intretinute(care oricum aratau bine de la inceput, pentru ca altfel nu prindeau sponsorul) si femeile care au avut cateva kilograme in plus sau muncesc 10-12 ore pe zi la birou. Ma intreb acum daca nu este si o diferenta intelectuala…

Se intampla ca femei inteligente ajung sa fie prinse intr-o astfel de capcana, a rezultatelor rapide, mari si… fara efort, in afara de acela de a fi invelita in folie de plastic sau creme cu mega dio alfa acizi thermo revital adn visage blow bull shit away. Sa nu uitam si de gimnastica pasiva, cand stai cu fundul in sus si masina iti misca suncile.

Pe de alta parte, vedeam la sala si in jurnalele personale de pe forumul getfit.ro fete si femei care tineau dieta cu anii, munceau la sala si aveau rezultate. Unele aveau rezultatele dorite, altele nu. Da, e greu, dureaz ani, dar nu numai ca ai rezultate stabile ci iti faci un bine per total: vei fi mai sanatoasa.

Grasimea este rezerva de energie a organismului, conceputa sa fie acolo pentru situatiile cand nu exista mancare disponibila(in trecut cofetariile si supermarketurile se gaseau mai rar, era unul in Babilon si altul langa Taj Mahal). Televizor si calculator in fata carora sa stea 12 ore pe zi nu aea decat Imhotep, lasate cadou de niste extraterestri. Grasimea NU are cum sa fie eliminata decat prin ardere. Prin diferenta dintre ce mananci si ce arzi prin efort fizic. Evident, mai este disponibil aspiratorul de grasime.

Centimetrii pierduti pot fi eventual apa, in nici un caz grasime. Apa va veni la loc, banii tai in schimb nu.

Aminoacizi

March 3rd, 2009

Leucina, BCAA, glutamina, lizina, taurina, amino 2700… ce inseamna de fapt “aminoacizi‘?

Aminoacizii sunt caramizile din care sunt alcatuite proteinele. Deci orice proteina contine aminoacizi, legati intre ei. Pentru a fi absorbiti de corpul nostru aminoacizii din proteine(initial legati in lanturi si structuri complexe) trebuie ca intai acele proteine sa fie digerate, adica descompuse in grupuri de 2-3 aminoacizi(numiti di si tri -peptide) sau chiar in aminoacizi liberi. Asta se intampla in gura, stomac, intestinul subtire. Dupa absorbtie aminoacizii ajung in ficat, prin vena porta. NU exista alt drum decat prin ficat. Reclame de genul “ajung direct in muschi” sunt mincinoase. In ficat aminoacizii pot suferi diverse procese de transformare(in alti aminoacizi sau chiar transformarea lor pentru a fi folositi ca sursa de energie). Abia apoi se sintetizeaza proteine specifice corpului uman, de la enzime la proteine musculare.

Procesul de digestie presupune un efort din partea organismului. Se consuma atat energie cat si alte proteine(enzime), timp, apa, hormoni.  In anumite situatii digestia are loc defectuos, ramanand reziduuri proteice sau peptide mai mari de 3 aminoacizi fiind absorbite. Sunt situatii cu potential daunator pentru sanatate. Deci, mai ales daca mananci multe proteine poti ajuta corpul cu enzime digestive.

Suplimentele cu “aminoacizi”

Desi pentru omul obisnuit medicina defineste un anumit numar de aminoacizi esentiali(este nevoie de ei in mod obligatoriu pentru ca nu pot fi obtinuti din alti aminoacizi), in conditii de stress(inclusiv antrenamentele cu greutati) apar nevoi crescute pentru aminoacizi asa-zisi “neesentiali”, ei fiind numiti acum “conditionat-esentiali”.

Folosirea suplimentelor cu aminoacizi liberi sau di si tri-peptide este indicata imediat dupa antrenament sau dimineata, pe burta goala. Daca ii folosesti inainte de antrenament risti ca acestia sa fie folositi pentru energie in locul constructiei de masa musculara. Inainte de antrenament poti folosi suplimente speciale, care contin si aminoacizi, cum ar fi NoXplode, Super Pump 250,  . Evident, asta dupa o masa din alimente solide, cu carbohidrati cu indice glicemic redus (in cantitati mici), proteine de calitate si grasimi sanatoase.  Daca iei cateva tablete din aminoacizi de proasta calitate si constati ca te simti mai bine, este foarte probabil ca dieta sa fie la pamant si acolo este de munca inainte sa te gandesti la suplimente.

Suplimentele cunoscute in general ca “aminoacizi” intra in urmatoarele categorii:

1. Produsele tablete sau capsule, cu denumiri de tip “amino”. Sunt in general simple concentrate proteice sub forma de tableta sau capsula. Unele dintre ele pot contine si proteina hidrolizata, dar gradul de hidroliza este in general scazut (10-20%), deci sansele sa gasim in ei aminoacizi liberi sau di si tripeptide sunt minime. Gramul de proteina din aceste suplimente ajunge sa coste de cateva ori mai mult decat pudrele proteice sau chiar alimentele bogate in proteine. Printre putinele produse de pe piata cu aminoacizi liberi avem Amino 9 Essential.

2. Aminoacizii lichizi. Unii contin proteina hidrolizata, lucru care ii face usor de digerat si le da o valoare biologica mare. Se absorb rapid si sunt utili in special dupa antrenament. Pot fi luat si dimineata.  Un produs excelent din aceasta categorie este Amino Fuel. Exista si produse care NU contin proteina hidrolizata, pe care ar trebui sa le evitati.

3. Aminoacizi liberi, in diverse concentratii si proportii. Sunt produse “de varf”, cu un pret ridicat dar cu efecte pe masura, daca sunt luate in doze suficiente.

4. Aminoacizi individuali, in produse de tip Glutamina (anabolic, cresterea imunitatii, refacerea mucoasei gastrice), Tirozina (energie, concentrare, claritate mentala), ALC (energie, cresterea testosteronului, arderea grasimilor), 5-HTP (antidepresiv, combate senzatia de foame), lizina, taurina etc.

Mai exista diversi aminoacizi(si peptide) adaugati la pudrele proteice pentru a le mari capacitatea anabolica si valoarea biologica. Astfel de produse sunt Electro Endurance (pentru recuperare dupa antrenamente de anduranta: alergare, ciclism), ArgininePower Super Stack (pentru energie si pompare inainte de antrenament), Nitro-Tech de la MuscleTech (leucina, arginina), diverse concentrate proteice sau suplimente speciale: Mood Support (relaxare, odihna imbunatatita, cresterea secretiei de hormon de crestere- HGH), True Focus (energie, concentrare, cresterea capacitatii intelectuale), Thyroid Energy (pentru stimularea glandei tiroide). Chiar si acidul aspartic din ZMA este tot un aminoacid.

Recapitulare despre aminoacizi:

1. Proteinele sunt formate din aminoacizi. Dar pentru a ajunge de la proteina la aminoacizi este nevoie de efort.

2. Aminoacizii trec prin ficat si apoi sunt trimisi catre constructia de masa musculara sau arsi pentru energie.

3. Majoritatea produselor pe care scrie “Amino” sunt, de fapt, simple proteine tabletate sau capsulate. In general, produsele de proasta calitate sunt mai scumpe decat mancarea sau concentratele proteice (calculand costul pe gramul de proteina).

4. Daca vrei “aminoacizi” alege un produs de calitate, din care poti lua o cantitate mai mica, dar in momentele-cheie.

Cu cine ar trebui sa ne stergem la nas?

March 2nd, 2009

In ultima vreme citesc foarte multa istorie. De la cea antica la cea moderna si de la cea “oficiala” la cea “conspirativa”. Imi place sa citesc povestile de succes ale unor persoane sau ale unor comunitati(popoare).

Desi nu sunt pasionat de fotbal, am vazut la TV stirea despre scandalul “Al-Hilal- Olaroiu” si am vazut clipul cu momentul in care Oli se sterge pe fata si arunca pe jos tricoul cu poza Printului.

De dimineata, Andreea ma intreaba: noi cu cine ar trebui sa ne stergem la nas ca sa se supere cineva?

Asa ca va dau si eu o leapsa neoficiala: avem noi, ca popor roman sau ca tara, Romania modele? Oameni in care sa credem? Oameni pe care sa ii urmam? Sau suntem o natie fara valori? Mai e vreo personalitate istorica sau contemporana in care sa nu se fi aruncat cu noroi?

30

March 1st, 2009

Acum 30 de ani, pe la ora asta… apaream si eu pe lume. Deci 01.03.1979, ora 9.45, Bucuresti. Sa-mi faca si mie careva un horoscop.

As vrea sa le multumesc pe aceasta cale parintilor mei, care practic si-au sacrificat viata pentru ca eu sa-mi pun in valoare potentialul cu care m-a inzestrat natura. De asemenea, vreau sa multumesc oamenilor care m-au ajutat sa ajung ce sunt astazi, fie ei rude, prieteni, profesori, colegi, vizitatori ai site-urilor, clienti ai magazinelor, fetelor de la GetFit Gym, colabortori, parteneri de afaceri si binefacatori.

La schimbarea prefixului nu s-a lasat nici cu petrecere monstru, nici cu betie, cu nimic iesit din comun. Ba chiar sambata seara am stat pana la 10 la birou si diseara voi avea o filmare. Se pare ca daca anii ’20 au fost plini de aventuri, petreceri, experiente, diversitate foarte mare din toate punctele de vedere… ’30 vor fi plini de munca.  Ma bucur  ca la 30 de ani sunt inca suficient de avid de informatie incat sa citesc si sa ma documentez cateva ore pe zi. Ca mai am o oarecare rabdare sa raspund la cateva zeci de intrebari pe zi pe teme de nutritie si sport desi am foarte mult de lucru in alte parti. Sper ca anii urmatori vor fi plini de sanatate si liniste.