Cristian Margarit Blog despre dieta si fitness

avea cineva la messenger azi statusul “diet over- result: FAIL”. Incercand sa-l incurajez sa “ramana in program” ajunge sa imi spuna o chestie memorabila: “it’s a job”.

Da, e un job. Timp pentru sala, pentru cumparatul si preparatul alimentelor. Timp pentru cele 4-6 mese(2-3 din suplimente) pe zi. Pentru documentare. Bani. Energie. Concentrare. Odihna. Rabdare. Obiective care se ating lent, poate chiar in ani de perseverenta.

A venit vorba despre Andrei si proiectul World Class. Da, a slabit chiar mai mult decat ma asteptam si eu. Dar a fost in cantonament. 3 antrenamente pe zi, mese fixe asigurate, programe de nutritie si antrenament, suplimente nutritive, antrenori, motivatie, lipsa altor activitati.

Imi povestea un prieten(fost obez ajuns aproape de 4 pack) cum si-a dedicat un concediu de trei saptamani la mare mergand la sala, mancand regulat, dormind inclusiv dupa-amiaza… a facut in acele trei saptamani progrese mai mari decat in ultimul an petrecut in oras.

3-4 antrenamente pe saptamana si 4-6 mese pe zi, plus 8 ore de somn cer foarte mult de la noi. Dar poti obtine rezultate pe termen lung si cu 2-3 antrenamente pe saptamana si 3 mese sanatoase plus niste vitamine/minerale si un supliment dupa antrenament daca ramai in acesti parametri, fara sa faci lucruri care sa te dea inapoi cu saptamani sau chiar luni.

Chiar daca apar greutati(mai ales la inceput), lucrurile “se ung” pe parcurs. Citeam undeva ca pentru a fixa obiceiurile legate de antrenamente si dieta ai nevoie de 6 luni in care sa te tii de treaba. Dupa aceste 6 luni apare noul “eu”. Rezultatele deja se vad si motiveaza, obiceiurile vechi sunt doar o amintire si obiceiurile noi devin o a doua natura.

Oare cati dintre cei care vor incepe in aceasta primavara hotarati ca “de data asta ma tin” vor fi regasiti si la sfarsitul verii?

Am fost azi la Antena 2, tema discutiei “Taxa pe fast food”. Observ si acum la TV ca sunt unii pacaliti de aparenta “grija” pentru “sanatatea populatiei”, cand, de fapt, aceasta taxa va face sa creasca consumul de produse de tip junk food si chiar fast food. Explicatia e simpla: cam toata lumea consuma o combinatie de alimente de tip  fast-food sau junk-food si mancare sanatoasa. Mancarea sanatoasa este mai scumpa si mai greu de obtinut, preparat, transportat, mancat din mers sau cand ai un program incarcat. Bugetul pentru alimente fiind deja foarte rigid(ponderea cheltuielilor cu alimentele este foarte mare in Romania, in totalul cheltuielilor unei persoane/familii) si sumpindu-se alimentele de tip fast food, automat vor fi taiate alimentele sanatoase si se va consuma mai mult fast food.

Trecand peste definirea fast food-ului(in mod obsesiv se includ aici grasimile, in general, desi exista si grasimi sanatoase, esentiale vietii), ajungem la solutia de subzistenta: sa ne aducem fiecare mancare de la tara. Sa ne procuram alimente din surse proprii, la preturi mici, care nu apuca sa fie umflate de procesatori(cum ar fi laptele, de exemplu). Intrebarea este daca ne apucam toti sa cautam mancare “de la tara”, “tara” poate produce suficienta mancare. Din moment ce mor animalele de foame din lipsa de furaje si sta pamantul nelucrat, as zice ca ca se poate. Din moment ce multi dintre noi pierdem timp cu prostii si facem “cardio” pe banda in loc sa muncim putin… cred ca se poate suplimenta si forta de munca existenta acum la tara. Benevol. Vrei mancare curata? Participi atat financiar cat si direct la producerea ei. Poti vedea acest lucru ca pe o distractie sau relaxare de week-end. In loc sa pierzi bani si sanatate vei castiga bani(din economia facuta) si sanatate.

Calitatea alimentelor “de la tara” nu este standardizata si te poti trezi cu un ou mai vechi, o rosie mucegaita, niste pepeni crescuti cu “azot”, dar tot ar fi mai bine decat alimentele importate, procesate, pline de aditivi si care, prin faptul ca sufoca piata, distrug si sansa ca noi sa avem vreodata mancare curata romaneasca.

Om cu om. Nu ne putem baza pe “autoritati” sau “stat”. Justificarile acestor taxe sunt penibile. Efectele lor sunt contrarii celor pretinse. Stim bine de ce si deja politica a devenit o casnicie unde partenerii se inseala reciproc. Media traieste si din publicitatea producatorilor de junk food.  Deci nu te poti astepta la o parere obiectiva nici din partea lor.

Daca fiecare dintre noi mai convinge inca un om sau o familie, atunci incet, incet, apar si solutiile la problemele: de unde iei alimente, cum sunt crescute, care este calitatea, care este siguranta, care sunt preturile, cine le sorteaza, cine mi le aduce la usa, cine mi le transforma in feluri de mancare sanatoasa, pe care sa le pot manca si cand am un buget redus(financiar sau de timp).

Cand stai pe scaun, pe canapea sau in pat in cautarea solutiei perfecte nu faci decat sa te indepartezi de solutiile imprefecte, dar aplicabile, simple, eficiente, economice, sanatoase. Mai bine incepi gherila interioara decat sa astepti marea revolutie, eventual facuta de altii.

Om cu om se poate trece de la pierdutul timpului si aruncatul banilor pe junk food la folosirea timpului si banilor pentru sanatate, cultura, dezvoltare personala.  Taxele sunt platite de fiecare dintre noi, iar banii nu am stiut niciodata unde se duc. Insa daca renunti la a cumpara mancare si incepi sa o produci(eventual in colaborare cu rudele de la tara) acei bani stii unde raman. La tine.

Dags?
What?
Yeah, dags.
Dags, ya like dags?
Oh, dogs. Sure, I like dags.

Asa ar fi zis un client de-al nostru daca ar fi fost personaj de film. Cum este un personaj real care tine la cainii lui, le cumpara suplimente. Multe suplimente. Cainii sunt fericiti si desi sunt batrani omul raporteaza ca se simt mult mai bine decat inainte si ca i-a intinerit. Adi chiar spunea ca omul baga in caini mai mult decat in el insusi. Normal.

Ma gandeam cat de greu l-am convis pe tata sa ia suplimente. Ma gandeam cum dupa 2-3 luni ii disparusera multe din ridurile de pe fata si se simtea mult mai bine fizic si psihic. Ma gandeam ca unii oameni refuza pur si simplu sa ia suplimente pentru ca sunt sub forma de pastila si ei asociaza pastilele cu medicamente. Dar, la o adica, la sfatul imbecil al vreunui medic se umfla cu chimicale. Am avut remarci negative chiar si despre probiotice. “Trebuie sa aiba ele ceva nasol”. Da, clar, sunt mult mai nasoale decat carnatii prajiti, painea si berea care iti umfla burta si hranesc ciupercile si cancerul.

Ma gandeam si la cei care s-au prins ca suplimentele ii pot ajuta si incep sa le ia, dar dupa o vreme se plictisesc, nu mai pot inghiti pastile, pastilele miros urat, “cum sa iei atatea pastile?” , e mai scumpa o cutie de vitamine decat o sticla de vin si tot asa. Ce-i drept de la o sticla de vin se simt efectele imediat, pe cand un detoxifiant pentru ficat are de lucru cu pateul pana il reface.

Cainii sunt norocosi. Ei pot manca sanatos, isi pot lua suplimentele si pot fi in forma chiar daca au varste apreciabile. Asta daca stapanul lor stie sa aiba grija de ei. Omul, in schimb, are “alegeri” de facut. Oare ce sa aleg? Niste mancare sanatoasa acum sau niste spital, medicamente si operatii mai tarziu?

Azi am vazut un avatar. Nu, nu filmul de care vorbeste toata lumea si la care nu o sa ma duc. Am vazut intr-un supermarket avatarul lui Jean Valjean. Un baiat in jur de 25 de ani, cu mucii curgand, care a bagat in san doua bucati de cascaval. Pentru mine mersul la supermarket devine o expeditie, deci am urmat “Prima Dierectiva” si l-am urmarit discret cum a iesit din magazin punand cosul gol la loc, fara sa cumpere nimic.

Ma tot intreb… nu a cumparat nimic pentru ca nu avea nici un ban sau pentru ca era un hot de mancare foarte zgarcit? Adica ma gandeam ca putea sa ia una gratis si una sa o plateasca. L-am intrebat si pe un angajat cine plateste paguba… a spus firma. Zic… pai puneti o camera si la lactate sau spuneti-i paznicului sa fie mai vigilent in zona. Imi raspunde scurt si plin de inteles: “ma doare in cur”.

Si acum stau si ma intreb: cat de sigur este orasul in care traiesc daca prin el umbla oameni care nu au nici macar ce manca? Ce pazea politia duminica la pranz la Universitate, unde erau o duzina de “aurolaci”, unele “aurolace” chiar cu copilul intr-o mana si punga in cealalta?

Noi am fost ultimul balon de oxigen al UE. Dar pentru Romania oare mai exista vreun balon de oxigen? Sau ne vom sufoca in propria prostie si hotie? E groasa, ca in 2010 taranii si fermierii nu prea mai au cum sa produca mancare. Si pana vine UE sa ne cultive pamantul poate mai trec 2-3 ani. E clar, trebuie sa se intareasca paza la magazinele alimentare.

Si asa crescusem in casa cu diverse carti care sprijineau ateismul stiintific, si asa tot citind ani de zile nu aflasem nici macar ce este sau ce ar trebui sa fie “Dumnezeu”… “Istoria ideilor si credintelor religioase” imi pusese capac… iata ca sunt totusi in situatia sa-mi supun copilul unui ritual care credeam ca imi apartine(mostenire culturala mai mult).

De ce trebuie botezat? Pentru ca “asa trebuie”. Pentru ca “asa se face”. Pentru ca “ce o sa zica lumea”. Pentru ca asta e traditia. Pentru ca de asta plange. Pentru ca altfel nu va fi primit de Dumnezeu(nu a fost oare facut de Dumnezeu, in primul rand?) Pentru ca suntem crestini. Paranteza: ce inseamna a fi crestin si cine stabileste asta?  De ce trebuie botezat intr-o anumita zi? Sa nu fie prea mare fata de ceilalti copii. Cand citeam in “Morals and Dogma…” despre cum ar trebui sa credem in Dumnezeu, fara superstitie, mi se parea ca omul bate campii. Uite ca dupa o suta si ceva de ani superstitia este cea care le spune celor din jurul meu ca eu trebuie sa-mi botez copilul, pentru ca astfel va fi ferit de rele.

Acum, eu ma consider crestin. Prin faptul ca am fost botezat(fara voia mea,dar si  fara regrete, pentru ca nu am cum sa regret un lucru decis de altii), prin faptul ca am trait intr-o societate in esenta crestina(cu toate partile bune si rele, ca sa ramanem in paradigma clasica). Chiar daca dintr-o zi am considerat ca sunt “ateu”, agnostic, ignostic sau o alta forma de refuz a credintei dogmatizate… tot crestin raman.

Totusi, sunt obligat sa-mi botez copilul? Se pare ca da. Cum ar veni, religia iubirii si tolerantei te obliga sa faci ceva. Adeptii acestei religii pretind ca “credinta” te obliga sa faci ceva. Chiar sunt in stare sa te jigneasca pentru ca ai alta parere sau pur si simplu te abtii de la a avea o parere.  Trebuie sa le inteleg ingustimea, rigiditatea si intoleranta? Nu trebuie, dar o fac.

Totusi, de ce sunt obligat sa aprob un ritual care va fi aplicat unui copil, fara ca el sa stie ce i se intampla, de ce i se intampla, cum i se intampla? Ma intreb oare cati dintre cei care spun ca “asa trebuie” au vreun habar despre ce se intampla, de ce i se invampla, cum i se intampla botezul?

Acum stau si ma intreb, daca traiam acum 2000 si ceva de ani in Orientul Mijlociu si aveam norocul sa-l intalnesc pe Fiul… ce mi-ar fi spus? Ca trebuie sa-mi supun copilul unui ritual fara ca el sa fie constient de asta? Ca eu ar trebui sa aprob acest lucru pentru ca cei din jur ma forteaza? Cine stabileste in ce cred eu? Cine stabileste in ce crede un copil de tzatza? Mai suntem in Evul Mediu? Da.

Am inteles, trebuie sa-l botezam(la plural, adica trebuie sa vreau si eu). Ce nu am inteles este cum poate defini altcineva pentru mine ce este Dumnezeu, in ce aleg eu sa cred si cum trebuie sa se manifeste concret aceasta “credinta”. Sa spunem ca as accepta si asta. Dar copilul meu ce vina are? Nu ar fi oare mai logic sa ii umplem capul de informatie, sa il lasam sa traiasca si eventual sa-l descopere singur pe Dumnezeu? Nu. Pentru ca aici e vorba de credinta. Mai mult decat atat, religie. Impusa. Crestinism impus. Si pisica si-a muscat coada. Au! Si raman asa, fara sa fiu lamurit unde este granita dintre credinta si cunoastere sau dintre superstitie si Dumnezeu. Imi placea sa cred ca nu exista granita. Si iata ca mi se confirma.

Parafrazand parca titlul unei cunoscute opere literare, viata mea a inceput sa se imparta intre viata in oras(ca pana acum doua luni) si “viata la tara”, care se desfasoara precum un plan tarifar de telefonie mobila, adica “seara si in week-end”.

Pe primul loc(sau aproape pe primul loc, la egalitate cu alte lucruri) este acum bebe. Pe numele lui Tudor Margarit, micutul venit pe lume la inceputul lunii noiembrie a decis pentru noi: aer curat, liniste. Da, aer curat este. Liniste… doar daca auzi prin somn. In seara asta un vecin lasa radio Guerilla sa urle in tot satul. De cateva zile chiar am trecut in masina, de pe “Realitatea” pe “Guerilla”.  Deci aici nu ar fi mare problema. Totusi… la 1 noaptea? La maxim? Se pare ca si patrupedele canine care faceau pana azi concertele nocturne au amutit la auzul acordurilor mizerabile ale unui mix prea putin reusit pentru a merita o astfel de propagare in eter.

Sambata si duminica avem alt fenomen… pe vecini ii apuca mesteritul. Ba un flex, ba o bormasina, ba o masina de tuns iarba(vara), ba spartul ghetii, ba o masina diesel lasata la incalzit scartaind din toate incheieturile.

Pentru mama lui bebe viata la tara inseamna alienare, ca pentru toata lumea care traieste cu impresia ca au facut o afacere mutandu-se pe camp. Probabil unii au o legatura mai stransa cu pamantul si un simt al proprietatii mai dezvoltat, astfel ca incep sa se creada mici feudali, pe cele cateva zeci de metri patrati de gazon.

Cu drumul nu e asa rau cum am crezut. 35-45 min dus, 25-35 min retur. Peisaje frumoase, bulevarde mari, semafoare inteligente.

Deci, m-as intoarce si maine in oras. Probabil voi astepta pana bebe va avea nevoie si el de oras asa cum am eu.

Unii se lauda ca practica “sportul sex”. Altii il practica. Altii au impresia ca il practica. Desi activitatea sexuala implica si ceva miscare, e greu de crezut ca o poti face sustinut astfel incat sa constituie un antrenament de fitness macar.

Desi exista chiar programe de antrenament bazate pe sex, pe numele lor “sexercise”, sexul ramane mai degraba o placere(pentru multi ascunsa sau interzisa) si mai putin o metoda de a-ti mentine forma fizica. Ce-i drept, pentru un sex de calitate ai nevoie de conditie fizica si, teoretic, de un corp macar decent, daca nu atletic.

Iata ce imi scrie prietena Anca Bejan, de la Click:

De vineri, apare un nou supliment gratuit, distribuit cu ziarul Click! si revista de weekend Click! TV, un supliment erotic: «TOP 100 CELE MAI TARI POZITII DE SEX».
Vor fi 5 numere si fiecare va contine 20 de pozitii de sex cu sfaturile sex-expertei Click! Ioana.
Ineditul acestui supliment erotic este si personajul masculin, nimeni altul decat cantaretul Fabio, cel care a avut duet cu Larisa Dragulescu (fosta sotie a gimnastului Marian Dragulescu). Iti mai trebuie altceva?

Pai ce sa mai imi trebuiasca… cateva ore libere si niste prezervative(am deja un copil si urmatorul va trebui sa mai astepte putin). A, poate nu ar strica si niste lubrifiant… ma intreb daca as putea folosi untul de cacao, cica e asa de bun ca iti vine sa mananci persoana care s-a dat cu el.

Deci asteptam vineri numarul 1, pozitii cu grad minim de dificultate.  Ca in bancul ala… nu exista femei urate, ci doar prea putina vodka. Asa si aici, nu exista pozitii grele ci doar prea putin chef.

Psihologul Nicoleta Vescan, gazda emisiunii “Animus si Anima” de pe B1 TV a avut o idee mareata: sa faca o expozitie cu copacii invitatilor. Da, acei copaci pe care psihologii te pun sa-i desenezi pe loc pentru a-ti citi in ei personalitatea.

Desi eu am desenat o floare(asa am inteles in momentul respectiv), iata ce am primit ca parte a evaluarii personalitatii mele:

Felicitari pentru asumarea liberei expresii!

Tipul de personalitate: introvertit-rezervat, intuitiv-creativ, afectiv-interesat de oameni, judicativ-organizat.

Am fost uimit sa vad cate personalitati aveau copacii in expozitia de la Jolie Ville(poate fi vizitata de oricine) si, mai ales, sa vad ca de-a lungul anilor desenasem si eu copaci ca ai lor. Adica, ne mai si schimbam, gen. Am donat si o carte pentru un centru destinat copiilor care au nevoie de ajutor. Daca ai drum prin Jolie Ville, la etaj, imediat dupa ce iesi din lift in dreapta, poti vedea si tu copacii desenati de acesti oameni si poti dona o carte care crezi ca le va fi de folos unor copii mai putin norocosi.

Aud pe la radio(am facut greseala sa deschid Realitatea FM pentru cateva minute), ca se va pune o taxa pe fast food. Justificarea este “cresterea incidentei obezitatii”. Am inteles. Spre 1 miliard de euro la buget. De unde? Din banii cui? Cine defineste ce este fast food? De ce nu se merge pe campanii de educare daca tot mor politicienii de grija sanatatii noastre? De ce nu este ajutat producatorul intern de mancare sanatoasa? De ce supermarketurile sunt sprijinite de stat sa sufoce producatorii locali? De ce acesti producatori locali au fost intotdeauna sabotati?

E simplu. In loc sa se mearga pe cresterea colectarii taxelor(de la evazionistii, de exemplu, din domeniul alimentar), se jupoaie si mai rau sarmanul. Pentru ca un consumator de fast food sau de junk food este, in general, un om cu venituri reduse si nivel de educatie scazut. Deci mancarea saracilor este asemuita cu un viciu. Si producatorii interni de mancare sanatoasa trebuie adusi in sapa de lemn. De ce? Pentru ca daca aceste grupuri de oameni ar lucra impreuna si banii, chiar si asa putini, ar ajunge la producatori am deveni cu totii mai bogati, mai puternici, mai sanatosi.

Evident, bauturile cu zahar sunt periculoase. Alimentele procesate sunt si ele periculoase cand ajung sa constituie “grosul” unei diete. Totusi, nu avem cum sa ignoram faptul ca societatea merge spre un control cat mai strict al statului si corporatiilor asupra oamenilor.  Eu lupt si am luptat impotriva mancarii proaste. Dar asta nu inseamna sa ne lasam prostiti cu astfel de gogosi.