rss

Archive for April, 2010

Antrenarea muschilor vs plimbarea greutatilor

April 14th, 2010

Am mai abordat acest subiect, dar o reamintire este binevenita oricand. Trebuie facuta o precizare de la bun inceput: discutam aici despre cei care fac antrenamente de placere, pentru a arata bine si a fi sanatosi. Discutam despre cei care sunt “curati”, adica se antreneaza fara doping.

Prin sali intalnim deseori cazul in care o persoana face febra la un alt muschi decat cel care s-a dorit a fi lucrat la un antrenament sau cu un anumit exercitiu. Un exemplu ar fi febra la trapez data de exercitiile pentru umeri. Daca vrei sa faci trapez si nu te intereseaza dezvoltarea umerilor, probabil este pe un drum bun.

Apoi, multi aleg un antrenament impartit invers, adica piept+biceps si spate+triceps spunand ca daca antreneaza tricepsul dupa piept nu mai pot folosi aceleasi greutati ca in situatia in care tricepsul este odihnit, dupa antrenamentul de spate. E normal ca tricepsul sa participe la miscarile compuse pentru piept… dar chiar atat de mult incat sa nu-l mai poti antrena cum se cuvine cu un exercitiu de izolare?

Avem doua situatii. Cand lucrurile functioneaza si faci progrese. Inseamna ca ai un echilibru intre genetic, antrenament, alimentatie, odihna. Inseamna ca ai o capacitate de recuperare buna, te odihnesti suficient, mananci bine. Spor la treaba in continuare! Daca functioneaza… continua, nu vad nici un motiv sa-ti schimbi abordarea, cel putin pana nu vei ajunge intr-o faza de platou.

Totusi, o categorie mult mai mare este cea a nemultumitilor. A incepatorilor care vor sa creasca intr-un an cat altii in 7 si au impresia ca daca ii imita pe “cei mari” se va intampla o minune si se vor transforma peste noapte. A celor care nu progreseaza sau fac progrese insesizabile. Evident, presupunem ca fac antrenamente in mod regulat, mananca bine, se odihnesc, isi ajuta corpul cu suplimente nutritive.

De multe ori, lipsa progreselor este cauzata de faptul ca in loc sa iti antrenezi muschii tu plimbi greutati sau faci exercitiul fara a avea in vedere scopul: antrenarea muschilor, stimulul aplicat acestora pentru crestere. Bineinteles, in orice fel ai face un exercitiu muschiul va primi un oarecare stimul. Dar asa cum observam, se intampla ca alti muschi sa primeasca stimul de crestere, nu cel vizat. Are rost sa te mai miri de ce nu cresti daca tu lucrezi alti muschi?

Ce inseamna a antrena muschiul?

Antrenarea muschiului presupune si plimbarea unei greutati. Insa plimbarea acestei greutati este doar un mijloc de a contracta muschiul dorit, in pozitia dorita, impotriva acestei rezistente(greutatea). Scopul nostru este sa antrenam muschiul, nu sa ridicam/impingem/tragem greutati.

Greutatea folosita este aleasa in functie de rezistenta necesara pentru a contracta muschiul de cate ori ne-am propus(numarul de repetari ales in functie de tipul de antrenament dorit), pe traiectoria corecta, din pozitia corecta. Facem acest lucru implicand la minim alte zone musculare. Este inevitabila contractia altor muschi, in special cei stabilizatori sau auxiliari, insa ea trebuie sa fie minima, strictul necesar pentru a indeplini conditiile de baza: contractie, traiectorie, pozitie. Daca in loc sa fac febra la muschiul antrenat eu fac febra la alti muschi inseamna ca ei se contracta prea puternic din cauza faptului ca exercitiul/greutatea/forma de executie sunt gresit alese.

A stimula adaptarea muschiului(crestere, rezistenta) inseamna a-i da acel stimul care declanseaza adaptarea, fara a-l distruge cu greutati prea mari, antrenamente prea lungi sau prea dese. Adaptarea are loc in perioadele de pauza, nu in timp ce incerci sa misti greutati peste puterile tale sau in orele nesfarsite de alergat. A stresa muschiul peste acest nivel inseamna in cel mai bun caz lipsa progreselor si in cel mai rau o accidentare.

In final, este mai putin important cate repetari ai facut sau ce record ai la “piept”… important este sa ai rezultatele pe care ti le doresti.

Dulciurile nu aduc fericirea

April 13th, 2010

Am avut ieri o invitatie intr-o emisiune TV cu tema “Reteta fericirii”. Da, fericirea trece si prin stomac. Aproape tot ce suntem “noi” trece si prin stomac. Cu foarte putine exceptii, toate materialele din care sunt construite celulele noastre au fost in farfurie la un moment dat. Bagi materiale proaste… e clar ce rezulta.

Este des intalnita confuzia intre placerea de moment si fericire, cu diferenta ca prima dureaza mai putin si trebuie intretinuta cu noi si noi cantitati de zahar, amidon sau junk food. Ca sa nu mai spunem de alcool, cofeina sau alte droguri.

Ciocolata contine, intr-adevar, o substanta care induce, pentru moment o stare asemanatoare fericirii: feniletilamina(PEA). Totusi, aceasta substanta este un drog ce te va face sa cauti acea senzatie intr-o noua portie care contine calorii suficiente incat sa alergi (semi)maratonul. Dupa starea de bine initiala data de cantitatea de zahar de cateva zeci de ori mai mare decat ce ai, in mod normal, in sange, vine starea de oboseala, depresie, somn, lesin. Compensata, evident, de cofeina.

Partea proasta e ca intri intr-un cerc vicios unde alimentele sanatoase, adica acele “caramizi” pentru corpul tau sunt prezente din ce in ce mai rar si in cantitati din ce in ce mai mici, lasand loc unui combustibil ieftin, care duce la uzura prematura a sistemului: zaharul. Indulcitorii artificiali duc si mai repede la distrugere, deci ii scoatem din discutie. Chiar si indulcitorii  naturali prezinta o problema: ramane obisnuinta de a manca dulce.

Excesele alimentare sunt facute pentru a acoperi o stare de nefericire, nu pentru ca ar aduce fericire. Iar starea de nefericire vine din alte zone, nu din farfurie. E des intalnita vorba “o viata am”. Dar si de asta vrei sa iti bati joc?

Calitate vs. Cantitate

April 12th, 2010

Cantitatile de mancare pe care le consumam sunt importante. Cantitatea totala de energie estimata(caloriile din alimente) este si ea un punct de reper de care e bine sa tinem cont, macar orientativ. Cantitatile de nutrienti si proportiile lor s-au dovedit a fi instrumente utile in atingerea unor obiective, cum ar fi slabirea, cresterea colesterolului “bun”, cresterea in masa musculara etc. Pretul alimentelor este si el foarte important. Dar ambele sunt subordonate calitatii. Calitatea alimentelor trebuie sa fie pe primul loc. Ea se reflecta direct in starea noastra de sanatate fizica si mentala, atat pe moment, cat si pe viitor.

Effective plan

(imagine cumparata de pe istockphoto.com)

Totusi, din ce in ce mai des vad oameni(fete in special) care folosesc diverse site-uri “de dieta”, calculand obsesiv grame, calorii si alti parametri pentru alimentele de proasta calitate sau chiar junk-food-ul pe care il mananca. Trecand peste faptul ca marja de eroare a valorilor folosite in acele tabele este prea mare si face tot calcului inutil, mai apare un fenomen pervers: in loc sa folosesti acele minute/zeci de minute pierdute cu “calculatorul de calorii” ai putea sa te documentezi despre dieta sau chiar sa iti cauti, cumperi, prepari alimente sanatoase si de calitate.

Chiar daca am crescut la tara, in adolescenta si chiar mai tarziu, am uitat si am neglijat importanta alimentelor produse natural. Cand eram mic mi se parea ca rudele mele sunt fraierii satului pentru ca legumele de la noi din curte erau mici, pipernicite si ca trebuia sa adunam cu mana gandacii de colorado in timp ce la alti sateni frunzele atarnau sub greutatea “prafurilor” iar pepenii cresteau precum vrejul fermecat ajutati fiind de “azot”.

Unii oameni rezista mai bine la junk food, chimicale, prajeli, zahar. Totusi, pentru o alta categorie, chiar si o dieta “normala”(alimente de supermarket si feluri de mancare “traditionale”) inseamna ingrasare, balonari, tulburari hormonale, insomnii, depresie, imunitate scazuta, stare generala proasta. Am pus “traditionale” in ghilimele pentru ca multe feluri de mancare considerate acum traditionale sunt doar niste pacaleli pline de furaje pentru animale, concepute in perioade cand saracia era la ea acasa in tara noastra si trebuia totusi sa mancam ceva sa ne umplem matele si sa ne ducem zilele.

Primul pas cand vrei sa treci la o dieta sanatoasa este sa faci o lista cu alimente. Cu alimentele sanatoase. Sunt pe acest blog si pe site-urile mele mai multe astfel de liste, chiar cu fiecare grupa alimentara explicata. Aceasta lista este o intersectie a stiintei nutritiei, a filosofiei personale de viata(de exemplu eliminarea produselor de origine animala la vegani) a industriei alimentare si a comertului. Bugetul ramane a fi stabilit ulterior. Deocamdata nu stii cat costa alimentele sanatoase. Unele ar putea fi mai ieftine decat crezi, altele mai scumpe.

Cantitativ, in medie, se mananca prea mult. Grasimea acumulata este un indicator al surplusului de calorii mancate de noi, ca societate. Mancam prea mult pentru ca avem la dispozitie multa mancare, de proasta calitate. Mancare ce nu te satura, ci te face sa vrei mai mult. Mai mult junk. Mai multe calorii “goale”.  Se si arunca foarte multa mancare. Tocmai pentru ca mancarea nu are nici o valoare. Portiile si cantitatile din ce in ce mai mari sunt un semn ca este foarte ieftin de produs. In pretul “de raft” sau “de meniu” al alimentelor doar o foarte mica parte sunt costuri reale, de productie. Restul sunt bani pe care ii iau intermediarii si procesatorii. Dar mancarea nu este atat de ieftina si pentru cel care o mananca. Ai costurile directe(cat platesti pentru mancare) si costurile indirecte(cat vei plati pe ingrijirea medicala si cat pierzi prin faptul ca te buhaiesti si ai o stare psihica proasta).

Teoretic, agricultura moderna, industria alimentara si comertul cu alimente ar trebui sa-ti aduca in farfurie alimente mai sanatoase, mai sigure(fara contaminanti sau boli), mai proaspete si mai ieftine. In realitate agricultura, industria alimentara si comertul iti aduc, de cele mai multe ori, alimente nesanatoase, moarte, pline de chimicale, vechi(unele au termen de garantie cativa ani), scumpe(fa un calcul cat din venitul tau se duce pe mancare).  Sa iti procuri mancare sanatoasa, curata, proaspata si ieftina pare un obstacol de netrecut. Sau cel putin asa crezi acum. Pentru ca agricultura, industria alimentara si comertul au un singur scop: PROFITUL. O parte din acest profit este apoi folosit pentru propaganda, ca tu sa stai cu degetul in fund si sa astepti sa mananci branza din lapte praf, cereale cu zahar si carne din soia. Fie ca vorbim de impiedicarea productiei pe cont propriu sau de invadarea pietei cu produse alimentare de proasta calitate, esti lasat sa crezi ca doar alimentele procesate sunt o optiune viabila.

Revenind la ce ai de facut: ai o lista. Stii cam ce ar trebui sa mananci, stii cam cum trebuie preparate pentru a le pune in valoare calitatile nutritive.  Acum trebuie sa intri in posesia lor. Poti lasa pe altii sa decida pentru tine cum le produc, cum le prepara(restaurante, procesatori de alimente) si, in final, ce mananci. Poti avea incredere oarba in altii sau te poti informa despre cum ajunge acea mancare la tine in farfurie. Poti crede in reclame frumoase sau poti citi despre ce inseamna agricultura intensiva, industria alimentara si procesarea alimentelor. Stiu, vrei “o sursa sigura de mancare de la tara”. Toti vrem. Insa nu are nimeni cum sa-ti “garanteze” nimic, pentru ca agricultura nu este o fabrica de suruburi. Poti sa mai iei un ou stricat, o rosie mucegaita… asta e, asa e natural. Vrei sa arate toate la fel si sa nu se strice daca le lasi in dulap o luna? Pai atunci ia-ti alimente chimizate, modificate genetic si iradiate. Dar nu te mai plange ca ai hormonii dati peste cap sau ca nu slabesti asa cum ai vrea.

Sunt intrebat de multe ori “ce fac daca am de ales intre junk food sau sa nu mananc nimic?”. Inainte as fi spus sa alegi cel mai sanatos junk(ce paradox murdar, nu?) sau sa decizi in functie de alti factori: date personale, dieta, obiective, buget, de cand nu ai mancat, cand estimezi ca vei manca alimente sanatoase etc. Cu cat trece timpul ajung la alta concluzie: mai bine nu mai mananc nimic decat sa mananc mancare de calitate scazuta. Iti faci bine de doua ori: in primul rand ca nu mai bagi in tine toate chimicalele, toxinele si furajele pentru animale. Oricum nu mori daca sari peste o masa, nu se intampla nimic. O sa-ti fie foame cateva ore. Chiar si un om “slab”(dar sanatos) are rezerve pentru cel putin cateva saptamani daca nu ar manca nimic. Apoi, foamea si frustrarea ca nu poti manca o transformi in motivatie de a te organiza si a-ti procura alimente de calitate. Ramane sa decizi pentru tine daca alimentele de calitate sunt cele pe care ti le  baga pe gat altii sau cele pe care le produci, cauti, alegi, prepari pe cont propriu.

Salut, ai 2 minute?

April 10th, 2010

Daca vrei doua minute din timpul  meu te rog sa folosesti intai doua minute din timpul tau pentru a citi acest mesaj.

timeismoney

Desi imi place sa ajut si as vrea sa o fac pentru toti cei care imi cer ajutorul, timpul meu este limitat.

Cea mai simpla metoda este sa te documentezi pe www.getfit.ro (sunt acolo 99% din informatiile de care ai nevoie) si apoi sa-ti faci un jurnal pe Forum, unde eu raspund in masura in care am timp si consider oportun.

Apoi, eu organizez seminarii si workshop-uri de nutritie (inclusiv suplimente) si te poti inscrie la unul dintre ele.

Bineinteles, exista si consultanta personalizata. Este exclusa consultanta privind folosirea steroizilor sau a altor substante dopante.

Daca vrei sa vezi pe viu cum se fac toate aceste lucruri poti veni in Tabara de fitness pe care o organizam.

Ar fi bine daca macar te-ai prezenta si as afla cine esti atunci cand imi spui ca ai nevoie de ajutorul meu. Ar fi bine daca tot ce stiu despre nutritie si sport ar putea fi transmis in doua minute pe messenger. Ar fi si mai bine daca in aceste doua minute as putea afla si tot ce am nevoie despre tine pentru a-ti putea raspunde la cele “cateva intrebari simple”. Ar fi bine daca as putea face asta oricand, intrerupand orice faceam in momentul respectiv. Ar fi bine daca as putea obtine de la tine toate informatiile de care am nevoie pentru a-ti raspunde, tot in acest doua minute. Ar fi bine daca ar exista intrebari simple, care sa poata primi raspunsuri la fel de simple. Ar fi bine daca as putea face asta gratis pentru oricine imi stie adresa de mail sau messenger. Ar fi bine daca macar in loc sa bagi 2-3 fraze introductive ai trece direct la subiect. Pentru ca ai o sansa mai mare sa iti raspund la problema care te macina daca petrec mai putin timp stand de vorba cu tine decat daca sunt nevoit sa iti raspund la salut, sa te intreb ce vrei sau sa purtam o conversatie poate mai potrivita pentru o cafenea.

Totusi, am o viata, familie, trebuie sa muncesc, seara este timpul meu liber, nu se pot face consultatii pe nutritie si antrenament in cateva mesaje pe messenger.  De vreo 10 ani scriu pe site si pe forum iar apoi de vreo 4 aici pe blog cam tot ce aflu sau concep in materie de nutritie, sport, viata sanatoasa. Informatiile sunt aici. Pe forum sunt si alte mii de oameni, diete, programe de antrenament, pareri, dezbateri. Este foarte rara situatia cand cineva poate intreba ceva nou, mai ales din stadiul de incepator. Cand a putea sa ma mai documentez si sa studiez daca as sta toata ziua sa raspund tuturor celor care vor raspunsuri imediate si gratis de la mine, fara sa faca minimul efort sa citeasca macar ce am scris pana acum? Si daca raspund la o intrebare/problema… nu este mai eficient si mai util pentru toata lumea sa o fac public, pe forum; nu pe “mes”, “feisbuc” sau mail? Daca tot o fac gratis, macar sa foloseasca unui numar mai mare de oameni, nu doar egoistilor care vor raspunsuri personalizate si tratament special pentru simplul motiv ca au acces la Internet.

Ar fi o placere pentru mine sa discut si la 2 noaptea despre ultimele studii sau idei in nutritie sau lucruri de detaliu privind un program de antrenament sau dieta al unei cunostinte… insa cum crezi ca imi permit sa pierd timpul raspunzand la intrebari al caror raspuns este scris poate de zeci de ori pe site-urile mele? Daca tu nu ma respecti incat sa realizezi ca am alte lucruri mai bune de facut, eu de ce te-as respecta incat sa-ti dau un raspuns pe placul tau?

Precizare: daca citind acest mesaj simti ca nu iti este adresat, inseamna ca ai dreptate.

Tags: ,

Posted in Prieteni | No Comments »

Diversificarea

April 9th, 2010

Noi credem ca laptele matern a fost bogat in omega 3, lecitina, vitamine, minerale. Mami a mancat bine, curat, a luat suplimente.

Am inceput diversificarea (cam tarziu, dupa parerea mea, bebe are 5 luni): avocado, mango(doar ca un test), galbenus de ou, morcov, ficat de pui. Am ales aceste alimente in detrimentul clasicei supe de legume, care nu ni s-a parut ca l-ar hrani pe bebe asa cum trebuie. Diversificarea alimentatiei la sugari este un lucru foarte delicat si am luat aceasta decizie dupa o documentare minutioasa, nicidecum in pripa. Consider ca programul de diversificare recomandat de pediatri nu are la baza stiinta nutritiei ci alti factori, in principal economici si sociali. Rasfoind si ultimele carti de nutritie achizitionate mi s-a intarit aceasta convingere.

Din punctul meu de vedere, urmatorul pas ar trebui sa fie supa de oase (bone stock in engleza). Incercam ca tot ce mananca bebe (in special, dar si noi, in general) sa fie “de la tara”, organic sau controlat.

Multi adulti si neaveniti sunt “impotriva suplimentelor”. Totusi, orice pediatru ti-ar umple copilul cu medicamente daca l-ai lasa. Sunt pentru suplimente atunci cand nu poti acoperi din dieta necesarul de nutrienti. Totusi, la un bebe calciul ar trebui sa vina din alimente, nu din fiole. La fel si vitamina D. La fel si omega 3 (vom folosi ulei de peste, bogat in vitamina D si omega 3).  Iti spune cineva ca daca ii dai calciu si vitamina D trebuie sa-i dai in acelasi timp magneziu si alte minerale pentru ca altfel asimileaza mai mult din metalele grele si toxine? Nu, nu iti spune nimeni asta. Da-i doar calciu si vitamina D fara sa-i faci analizele care ar putea evidentia un eventual deficit.

Dupa o vreme bebelusul ramane fara rezervele de fier cu care se naste (proteina de stocare, numita feritina). Atunci nu i se da fier din alimente bogate in fier ci tot zeama de legume plina de amidon si fier de la farmacie. O sa incercam ca al nostru bebe sa manance mai bine decat atat si fierul sa-l ia din sursele valoroase, din fier bioactiv si usor asimilabil, adica surse animale. Copilul are o rezerva de fier mica? E normal sa fie asa si poate nu e cazul sa-l indopi cu fier din suplimente.

Aveam ieri o discutie cu cineva: “dar ce o sa pateasca atunci cand o sa manance totusi junk f00d, nu o sa-i faca rau daca nu e obisnuit?”. Pai da, ar fi un mare noroc sa-i faca rau din prima, ca s-ar feri apoi de ele tot restul vietii. Credeti ca un copil nu poate intelege ca junk-food-ul e pentru prosti? Eu cred ca poate sa inteleaga foarte bine si cred ca poate fi invatat sa se fereasca, chiar daca asta va insemna ca “se vor uita ceilalti copii ciudat la el”. Sa se uite ciudat.

Revarsarea Amazonului

April 8th, 2010

Azi au aterizat cartile. Am facut o noua comanda la amazon.com. De data asta am rupt norma, peste cele vreo 4-5 joburi pe care le am deja trebuie sa imi planific mai atent programul pentru acest job de cititor de carti. Multe le stiam, cam tot ce apare sunt piratate deja(se gasesc gratis, “pe net”, scanate in pdf), dar nu se compara cu cititul de pe hartie. Poate, la un moment dat, imi voi lua un Kindle, dar cred ca mai este pana atunci(trebuie sa vad unul pe viu inainte sa mi-l cumpar, nu?). Plus ca din ce am mai citit pe net, Kinlde iti mai cenzureaza lista de carti, sergand fara acordul tau si lucruri deja platite.

cartileee

Revenind… de la Omnivore’s Dillema la Good Calories, Bad Calories(nice to meet you Mr. Taubes)… 26 de carti de nutritie si viata sanatoasa. Vedeta este, si de aceasta data, o carte de nutrigenomica. Am incercat sa acopar cat mai multe puncte de vedere si autori, am sarit insa peste “Studiul China” pentru ca este o carte pur si simplu mincinoasa.

Ideea ar fi sa punem impreuna cei care mai avem astfel de materiale si sa incropim o biblioteca in domeniul asta, astept propuneri pe mail in acest sens.

Putin ulei de masline

April 7th, 2010

Pe langa faptul ca este atat de laudat si prezent, uleiul de masline are si niste secrete bine tinute sub pres.

oliven mit olivenöl

(imagine cumparata de pe iStockphoto.com)

Despre falsificarea sa pe scara larga stim. Ori este facut din uleiuri ieftine(de soia) colorate si aromate artificial, ori te trezesti cu ulei din resturi etichetat drept “extravirgin”… din pacate chiar si cei mai buni si cinstiti producatori dau pentru uleiurile lor intervale destul de largi privind continutul si tipul grasimilor continute. Deja la continutul de antioxidanti si alti fitonutrienti pretiosi nu exista nici o evaluare, nu mai vorbim de garantie a continutului. In mod natural proportia acizilor grasi din uleiul de masline variaza in functie de soi, regiune, temperaturile din anul culturii respective.

Grasimile polinesaturate din uleiul de masline

A fost o vreme cand grasimile polinesaturate erau considerate solutia pentru sanatate. Timpul a trecut si parerea oamenilor de stiinta s-a schimbat: din cauza ca sunt instabili, acizii grasi polinesaturati provoaca si agraveaza bolile cardiovasculare in loc sa le previna si sa le vindece atunci cand sunt consumati in cantitati mari in detrimentul celorlalte tipuri de grasimi. Uleiul de masline este foarte instabil, continant un procent mare de grasimi polinesaturate.

Raportul de omega 6: omega 3

Omega 6 inclina balanta mai mult catre inflamatie. Inflamatia are partile ei bune, atunci cand e nevoie de reparatii sau vindecarea unor zone care au suferit o trauma. Totusi, inflamatia cronica si generalizata, indusa printr-un aport prea mare de acizi grasi omega 6 poate grabi aparitia sau agrava manifestarile unor boli autoimune sau degenerative, multe foarte greu de vindecat sau chiar de tinut pe loc. Se considera ca un raport optim de omega 6 : omega 3 in dieta omului este de 1:1 sau, cel mult 3:1(foarte important la brabati si mai ales la cei care nu consuma carne sau peste oceanic care sa contina EPA, dar, mai ales DHA). Uleiul de masline are un raport de pana la 15:1. Dezastru.

Punctul de fumegare (smoking point)

Desi uleiurile pentru prajit(gatit) sunt clasificate in functie de temperatura la care incep sa se descompuna rapid(rezultand fum), cele mai multe uleiuri sunt afectate grav din punct de vedere nutritional si de temperaturi de gatire mai mici. Uleiul de masline extravirgin si virgin sunt foarte sensibile la temperatura si nu ar trebui folosite niciodata la gatit ci folosite doar in forma cruda. In special cand pui putin ulei de masline in tigaie, el va fi foarte repede incalzit peste punctul la care valoarea nutritiva ii este afectata si poate chiar sa devina toxic.

Beneficiile insa pot fi obtinute mult mai simplu: printr-un extract de frunza de maslin, care contine substanta activa numita oleuropein, cu efect puternic antioxidant si chiar imunomodulator.

Deci prefer sa iau o pipeta pe zi din acest produs(tot extract de frunze de maslin, dar mai concentrat si sub forma lichida), fara sa mai bag in mine caloriile, polinesaturatele si omega 6, fara riscul sa mananc ulei de masline contrafacut si fara sa fie nevoie sa mananc o cisterna pentru a ajunge la aceeasi cantitate de antioxidanti.

Cu exceptia extractelor standardizate si a uleiurilor speciale (exotice, valoroase din punct de vedere al fitonutrientilor continuti), consumul de uleiuri vegetale clasice mi se pare gresit. Sunt, pana la urma, un aliment procesat, rafinat, nesigur si, de multe ori, sarac in principii nutritive.

Vibram Five Fingers

April 6th, 2010

Au sosit. Da. Am avut ceva de asteptat, mai ales ca prima data am probat o pereche vara trecuta, de la un prieten care poarta acelasi numar la pantof ca si mine. El avea o versiune mai mult pentru sala/activitati sportive.

vibram

Greu de spus “pantof”. Facuti celebri pe la noi de Sisson(si epigonii sai), VFF m-au cucerit… asa ca i-am primit cadou de la prietena mea, impreuna cu niste perechi de sosete “asortate”.

socks

Am varianta cea mai “heavy”, care oricum da o senzatie de “descult”, daca voi fi multumit de ei o sa-mi iau si variantele mai subtiri, pentru cand am ocazia sa merg pe iarba/pamant, nu prin gropile din Centrul Istoric.

vff

Avand picior grecesc(greek type foot with tapered toe) foarte ingust raportat la inaltime si diverse dezechilibre ale gleznei, genunchiului si coloanei vertebrale am considerat ca o refacere a structurii pe care se sprijina tot corpul ar fi de bun augur pentru sanatatea mea. Cum sa merg descult prin iarba sau pe pamant nu prea pot decat daca alerg de nebun prin curte, am ales aceste incaltari cu talpa subtire si cu degetele separate.

Trebuie sa mai mentionez ca a trebuit sa platesc taxa vamala si TVA 180 de RON? Nu, ca se face contrabanda cu adidasi, toale, suplimente, parfumuri, telefoane si ce iti mai trece prin cap… dar pe aia nu are cum sa-i opreasca. Cine isi cumpara doar o pereche pentru el trebuie sa plateasca o caruta de bani.

Later edit: am vazut ca sunt populari printre alergatori. Eu unul nu pot sa alerg dar ce pot sa spun dupa ce m-am plimbat cu ei pe aici sa sunt F A N T A S T I C I. Practic inveti din nou sa mergi.

Sa imbratisam foamea

April 6th, 2010

Daca citesti acest blog pericolul ca sa mori de foame este probabil foarte aproape de zero. In cateva minute poti manca aproape orice iti doresti, ai niste provizii in casa, ai magazine in apropiere. Poti chiar sa mergi la un restaurant unde vei gasi mancarea gata preparata.

Senzatia de foame apasa un buton foarte mare si rosu in creierul nostru: instinctul de conservare. Doar animalele care mananca mult si repede supravietuiesc, mai ales in conditiile in care hrana este din ce in ce mai rara si exista o competitie in acest sens. Pentru foarte mult timp acest instinct a fost foarte important pentru specia umana. Totusi, in zilele noastre, daca traiesti intr-o tara avansata din punct de vedere economic si social, foamea este doar o forma fara fond. Nu ai cum sa mori de foame. Chiar si cel mai sarac om poate primi o bucata de paine de la un trecator sau chiar de la societate, per ansamblu(protectia sociala oferita de stat).

Abundenta alimentelor(vom discuta alta data despre calitatea lor) si stress-ul vietii moderne declanseaza la multi oameni o pofta de mancare de neoprit. Hormonii de stress consuma anumite resurse, facand imperativa alimentarea corpului cu energie. Totusi, energia pe care o introducem in corp sub forma de alimente nu are cand sa mai fie folosita pentru ca nu faci efort fizic. Faptul ca mergi la sala de cateva ori pe saptamana abia compenseaza sedentarismul cronic de care suferim.

De mici copii suntem indopati cu alimente care accentueaza senzatia de foame(carbohidrati rafinati) facand orice intrerupere in “furajare” foarte neplacuta. Mancarea(in special dulciurile) este folosita ca recompensa, inducand comportamente deviante si la adult(supraalimentatie pentru confortul psihic).

Foamea este o senzatie normala. La o persoana sanatoasa si bine hranita, cateva ore sau zile fara mancare nu sunt doar inofensive ci chiar benefice. Tot secretul este ca atunci cand mananci sa mananci sanatos. Ai pe tine probabil grasime pentru a supravietui cateva saptamani bune sau luni fara a manca nimic. O traire periodica si constienta a senzatiei de foame ajuta la controlul apetitului, al portiilor si chiar la o luciditate sporita in alegerea alimentelor. Este o senzatie pe care trebuie sa o cunoastem cat mai bine si un instinct care poate fi stapanit.

Deci… sa iubim foamea si sa o traim cu placere!

Vacanta

April 2nd, 2010

Intram in vacanta pentru cateva zile.

paste

Am profitat de Sarbatorile Pascale pentru a lua si eu o pauza relativa de la stress, munca, agitatie. A fost o primavara intunecata si grea. Asteptam vara.

Ne revedem marti, cu impresiile despre saptamana vegana si cu noi articole.

De asemenea, suplimente.ro si Get Fit Shop  vor fi in vacanta Sambata, 3 Aprilie si Luni, 5 Aprilie. Comenzile plasate in aceste zile vor fi preluate si expediate Marti, 6 Aprilie. Magazinul din Bucuresti se va redeschide tot Marti, 6 Aprilie.

Sarbatori fericite tuturor!