rss
Acasă » Dieta »

Dieta cruda, fara foc (raw)

De la ora 13.35 ne vedem la TVR 2 (Emisiunea “Pericol de explozie” cu Cristina Cioran si Paula Chirila) cu cateva idei despre post, dieta vegana si cateva exemple de mancare sanatoasa oferita de prietenii nostri de la El-Dor Plant.

Daca tot suntem in Postul Pastelui si termenul de dieta “vegana” descrie postul alimentar (fara dezlegarile la peste), sa vedem ce inseama si “raw” (se citeste “ro”) din aceasta sintagma. Dieta raw-vegan, mancare vie, dieta crudivora… o fitza, moda sau ceva absolut normal, vechi de cand lumea?

Dincolo de faptul ca respectam si apreciem alegerile sanatoase ale celorlalti, pot fi deschise si cateva teme pentru dezbatere, astfel incat alegerile sa fie educate, constiente si utile.

Scopul

Cel declarat este sa fim mai sanatosi, sa avem o viata mai lunga, lipsita de boli si chiar mai fericita. Apoi exista scopuri de natura etica sau ecologista (pentru eliminarea alimentelor de origine animala), unele se sustin logic, altele sunt doar alegeri personale. Deci putem fi mai sanatosi, planeta poate fi mai curata si in lume poate fi mai multa suferinta daca vom consuma predominant alimente de origine vegetala. Cu toate astea, trebuie sa tinem cont si de tara in care traim. In tara noastra se consuma mai putina carne/branza/lapte decat in celelalte tari “civilizate” si sunt batrani, copii si chiar tineri sau adulti subnutriti, a caror dieta nu contine nici macar energia necesara vietii, nu mai vorbim de micronutrienti.

Scopuri mai putin declarate pentru promovarea pe plan mondial (inclusiv prin manipulari media si asa-zise “studii”) sunt de natura economica (incercarea de a reduce presiunea asupra pretului cerealelor utilizate atat pentru hrana animalelor in ferme dar si pentru combustibili alternativi). In zona psihologica exista si intentia clara de control al populatiei, atat ca actiune (vegetarienii sunt mai susceptibili la indoctrinare) cat si ca natalitate (se constata o scadere a fertilitatii).

Bineinteles, exista si scopuri mai mici, meschine, dar nu neaparat daunatoare sau ascunse: vanzarea de produse (alimente, fainuri cu soia, condimente etc.), materiale de informare (carti, reviste, retete) sau aparate electrocasnice (mixere, storcatoare). De multe ori asta se intampla in timp ce promotorii nu sunt nici 100% vegani si nici 100% “raw”. Adica o inselatorie.

De multe ori metoda (un anumit tip de dieta, selectie si preparare a alimentelor) devine scop in sine, ajungandu-se la negarea unei stari de sanatate precare cauzate de un regim prea restrictiv, o perioada prea lunga de timp (cu epuizarea rezervelor organismului). Partea mai trista este ca de multe ori argumentele “pro” sunt aduse de oameni care pana ieri mancau junk si care habar nu au de nutritie sau viata sanatoasa, in afara catorva informatii si practici cu care tocmai au intrat in contact (deci si experienta insuficienta, pe langa lipsa de documentare). Astfel si partile bune ale alimentelor vegetale crude sunt umbrite de inexactitatile si erorile facute de “sustinatori”, facand mai dificila promovarea unei diete diverse si sanatoase.

Dieta naturala a omului

Indiferent daca esti “creationist”, “evolutionist” sau, pur si simplu, in faza de cautare si acumulare de informatii, poti observa o cronologie: pana la descoperirea focului “omul” manca rar alimente preparate termic (desi incendiile de vegetatie furnizeaza hrana preparata termic multor animale, in acelasi timp dovedind si ca semintele pot incolti- deci raman vii- si dupa ce au fost expuse la foc).

Dieta naturala a omului continea, fara indoiala, multe produse de origine animala, inca inainte de folosirea focului pentru imbunatatirea asimiarii nutrientilor (energiei): oua, carne si organe, peste, crustacee, reptile, insecte. Chiar si cei care s-au gandit la o dieta vegetariana cu milenii in urma au mentinut totusi anumite produse de origine animala si, evident, produse cel putin fierte, daca nu si coapte.

Intr-o dieta 100% raw vegan (vorbim de Romania), cele mai multe alimente sunt chimizate, de import, aduse de la distante mari, in extrasezon. Asta inseamna poluare a mediului, chimicale in mancare, dar si un continut scazut de substante nutritive. Germenii si vlastarii sunt in general o solutie sanatoasa, dar exista si exceptii (ex. l-canavanina din germenii de leguminoase).

Totusi, cine stabileste standardul? Originea (sursa), pregatirea si procesarea alimentelor pot face diferenta, se ajunge la alimente procesate din materii prime “industriale”, care imita preparatele din carne, pierzandu-se pe drum tocmai ideea care sta la baza unei diete crude (procesarea cat mai redusa). Dulciurile sunt si ele o prezenta constanta in dieta “raw vegan”, lucru reflectat in analizele de sange dezastruoase pe care le-am vazut de-a lungul timpului (inclusiv colesterol dublu fata de limita superioara normala).

Puterea alimentelor crude (prin a evita incalzirea peste un o anumita temperatura) a fost dovedita si ea o iluzie: exista alimente care raman “vii” si la temperaturi mult mai inalte, alimente care prin incalzire devin mai hranitoare si mai usor digerabile (multi dintre cei care au mancat doar alimente crude au constatat balonari si alte probleme digestive). Prepararea termica poate elimina si chiar toxinele gasite in unele plante (da, in plante se gasesc si nenumarate toxine, nu doar nenumarate substante benefice).

Apoi, la ce te raportezi? La o dieta cu junk food sau la o dieta omnivora sanatoasa? Unde se termina detoxifierea si incepe malnutritia? Evident ca majoritatea oamenilori pot beneficia de mai multe (cantitativ si calitativ) vegetale crude in dieta (mai ales mancatorii de junk), dar pana la a manca DOAR atat este o cale lunga. Si ce vina au acei copii a caror dezvoltare fizica si intelectuala este pusa in pericol de o dieta restrictiva si incompleta?

Revenirea la o dieta diversa, omnivora ar trebui facuta lent si cu alimente de calitate (altfel degeaba te-ai detoxifiat daca te infigi in primul hamburger). Eu unul prefer o dieta sanatoasa pe termen lung (cu exceptiile inevitabile) in fata unei diete ultra-restrictive alternata cu o dieta plina de junk (fie el si vegetarian sau bio).

Tuturor ne-ar placea sa existe o astfel de solutie, care sa raspunda tuturor problemelor. Din pacate, solutiile “minune” sunt doar iluzii din care unii se trezesc prea tarziu. Din punctul meu de vedere orice lucru care se “cere” a fi facut 100% sau exclusiv este un lucru ce ne tulbura trupul, mintea si spiritul, nu le inalta.

PS: Eu propusesem corpul de plaja drept subiect al emisiunii (daca tot era vesela si pericol de explozie) dar s-a ajuns la o tema “de sezon”. Speram sa vedem si corpul de plaja intr-o editie viitoare :)

Comments

comments

Tags: , , , , , ,

Publicat in Dieta | Comenteaza

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu. Nu ai inca un cont? Inregistreaza-te.