Doliu
Astazi blogul este asa cum sunt si eu. In doliu. Nasul meu, Cristian, persoana care dupa tata mi-a influentat cel mai mult copilaria a incetat din viata dupa o foarte lunga suferinta. El era Mos Craciun si Sfantul Nicolae, alaturi de nasa mea, Cristina. El contrabalansa lucrurile concrete si pragmatice pe care le invatam de la tata. Ea era exemplul dragostei si bunatatii. El este acum langa ea si gandul meu la amandoi.
Din pacate la inmormantari nu pot participa, poate e un act de egoism, poate e doar dorinta de a-i tine minte asa cum erau, asa cum mi-au luminat zilele copilariei de atatea ori. Sper sa ajung sa vizitez locul unde trupurile voastre lumesti se odihnesc pentru totdeauna. Imi pare rau ca nu am apucat sa mai vorbim in ultima vreme si ca nu v-am spus niciodata cat tin la voi. Imi pare rau ca lumea in care traim ne lasa prea putin timp si loc pentru a spune celor dragi cat tinem la ei. Lucrurile si gandurile pe care mi le-ati transmis sunt in mine si lucreaza in continuare.
