rss

Posts Tagged ‘glutamina’

Aminoacizi

March 3rd, 2009

Leucina, BCAA, glutamina, lizina, taurina, amino 2700… ce inseamna de fapt “aminoacizi‘?

Aminoacizii sunt caramizile din care sunt alcatuite proteinele. Deci orice proteina contine aminoacizi, legati intre ei. Pentru a fi absorbiti de corpul nostru aminoacizii din proteine(initial legati in lanturi si structuri complexe) trebuie ca intai acele proteine sa fie digerate, adica descompuse in grupuri de 2-3 aminoacizi(numiti di si tri -peptide) sau chiar in aminoacizi liberi. Asta se intampla in gura, stomac, intestinul subtire. Dupa absorbtie aminoacizii ajung in ficat, prin vena porta. NU exista alt drum decat prin ficat. Reclame de genul “ajung direct in muschi” sunt mincinoase. In ficat aminoacizii pot suferi diverse procese de transformare(in alti aminoacizi sau chiar transformarea lor pentru a fi folositi ca sursa de energie). Abia apoi se sintetizeaza proteine specifice corpului uman, de la enzime la proteine musculare.

Procesul de digestie presupune un efort din partea organismului. Se consuma atat energie cat si alte proteine(enzime), timp, apa, hormoni.  In anumite situatii digestia are loc defectuos, ramanand reziduuri proteice sau peptide mai mari de 3 aminoacizi fiind absorbite. Sunt situatii cu potential daunator pentru sanatate. Deci, mai ales daca mananci multe proteine poti ajuta corpul cu enzime digestive.

Suplimentele cu “aminoacizi”

Desi pentru omul obisnuit medicina defineste un anumit numar de aminoacizi esentiali(este nevoie de ei in mod obligatoriu pentru ca nu pot fi obtinuti din alti aminoacizi), in conditii de stress(inclusiv antrenamentele cu greutati) apar nevoi crescute pentru aminoacizi asa-zisi “neesentiali”, ei fiind numiti acum “conditionat-esentiali”.

Folosirea suplimentelor cu aminoacizi liberi sau di si tri-peptide este indicata imediat dupa antrenament sau dimineata, pe burta goala. Daca ii folosesti inainte de antrenament risti ca acestia sa fie folositi pentru energie in locul constructiei de masa musculara. Inainte de antrenament poti folosi suplimente speciale, care contin si aminoacizi, cum ar fi NoXplode, Super Pump 250,  . Evident, asta dupa o masa din alimente solide, cu carbohidrati cu indice glicemic redus (in cantitati mici), proteine de calitate si grasimi sanatoase.  Daca iei cateva tablete din aminoacizi de proasta calitate si constati ca te simti mai bine, este foarte probabil ca dieta sa fie la pamant si acolo este de munca inainte sa te gandesti la suplimente.

Suplimentele cunoscute in general ca “aminoacizi” intra in urmatoarele categorii:

1. Produsele tablete sau capsule, cu denumiri de tip “amino”. Sunt in general simple concentrate proteice sub forma de tableta sau capsula. Unele dintre ele pot contine si proteina hidrolizata, dar gradul de hidroliza este in general scazut (10-20%), deci sansele sa gasim in ei aminoacizi liberi sau di si tripeptide sunt minime. Gramul de proteina din aceste suplimente ajunge sa coste de cateva ori mai mult decat pudrele proteice sau chiar alimentele bogate in proteine. Printre putinele produse de pe piata cu aminoacizi liberi avem Amino 9 Essential.

2. Aminoacizii lichizi. Unii contin proteina hidrolizata, lucru care ii face usor de digerat si le da o valoare biologica mare. Se absorb rapid si sunt utili in special dupa antrenament. Pot fi luat si dimineata.  Un produs excelent din aceasta categorie este Amino Fuel. Exista si produse care NU contin proteina hidrolizata, pe care ar trebui sa le evitati.

3. Aminoacizi liberi, in diverse concentratii si proportii. Sunt produse “de varf”, cu un pret ridicat dar cu efecte pe masura, daca sunt luate in doze suficiente.

4. Aminoacizi individuali, in produse de tip Glutamina (anabolic, cresterea imunitatii, refacerea mucoasei gastrice), Tirozina (energie, concentrare, claritate mentala), ALC (energie, cresterea testosteronului, arderea grasimilor), 5-HTP (antidepresiv, combate senzatia de foame), lizina, taurina etc.

Mai exista diversi aminoacizi(si peptide) adaugati la pudrele proteice pentru a le mari capacitatea anabolica si valoarea biologica. Astfel de produse sunt Electro Endurance (pentru recuperare dupa antrenamente de anduranta: alergare, ciclism), ArgininePower Super Stack (pentru energie si pompare inainte de antrenament), Nitro-Tech de la MuscleTech (leucina, arginina), diverse concentrate proteice sau suplimente speciale: Mood Support (relaxare, odihna imbunatatita, cresterea secretiei de hormon de crestere- HGH), True Focus (energie, concentrare, cresterea capacitatii intelectuale), Thyroid Energy (pentru stimularea glandei tiroide). Chiar si acidul aspartic din ZMA este tot un aminoacid.

Recapitulare despre aminoacizi:

1. Proteinele sunt formate din aminoacizi. Dar pentru a ajunge de la proteina la aminoacizi este nevoie de efort.

2. Aminoacizii trec prin ficat si apoi sunt trimisi catre constructia de masa musculara sau arsi pentru energie.

3. Majoritatea produselor pe care scrie “Amino” sunt, de fapt, simple proteine tabletate sau capsulate. In general, produsele de proasta calitate sunt mai scumpe decat mancarea sau concentratele proteice (calculand costul pe gramul de proteina).

4. Daca vrei “aminoacizi” alege un produs de calitate, din care poti lua o cantitate mai mica, dar in momentele-cheie.

Glutamina

December 18th, 2008

Sunt foarte multe de spus despre acest supliment, glutamina. Unii au incercat-o si au declarat: nu am simtit nimic. Glutamina nu este insa un supliment pe care sa il simti pe loc, asa cum se intampla cu anumite suplimente care contin cofeina sau alte substante excitante. Dozele la care functioneaza sunt mari(20-40g pe zi), insa pe cutie nu vei gasi scris asta.

Ce este glutamina?

Glutamina este un aminoacid care contine doua grupari amino, adica doi atomi de azot. Majoritatea aminoacizilor contin un singur atom de azot, deci suplimentand cu glutamina, introducem in corp o cantitate dubla de azot decat in cazul altor aminoacizi. Azotul este important pentru ca el este masura in care corpul tau creste in masa musculara. Cu cat bagi si retii mai mult azot, cu atat inseamna ca ai acumulat mai multa masa musculara.
Este diferita de acidul glutamic, gasit in in mancare, care include un singur atom de azot.

Ce face glutamina?

In mod traditional era consdierata un aminoacid neesential. Cercetari si idei mai noi spun ca intra intr-o categorie noua, a aminoacizilor conditionat-esentiali, adica el poate fi produs de metabolism, insa in cazuri speciale nu poate fi produs in cantitati suficiente. Cazuri speciale inseamna, evident, cam starea in care ne aflam toti: stress fizic si psihic, atacuri asupra sistemului imunitar, malnutritie etc.
Ca o sinteza a efectelor, glutamina se ocupa cu:
- sursa de energie pentru celulele intestinului
- productia de celule imunitare
- sursa de energie pentru creier
- sinteza proteinelor
- transportor al amoniacului
- anticatabolic(opreste descompunerea proteinelor)

Este utila in: ADHD, depresie, sindrom de colon iritabil, “leaky gut syndrome”, detoxifiere, pofta excesiva de dulciuri, boli autoimune, probleme de memorie sau concentrare, ulcer, recuperare dupa interventii chirurgicale.

In cresterea musculara ofera un suport stabil, spre deosebire de creatina, al carei efect principal(si temporar) este umflarea muschilor cu apa.

De la o vreme am trecut de la glutamina pudra la glutamina sub forma de tablete. Adica NU capsule ci tablete. Este mult mai usor de transportat si de luat, oriunde si oricand.
Dupa vitamine si minerale, suplimentul de dupa antrenament si omega 3 eu il consider urmatorul pe lista oricarui om care vrea sa arate bine si sa fie sanatos.