Industria alimentara a avut ca scop principal profitul. Pana de curand.
Rezultatele studiilor pe termen lung au pus la zid diverse metode de preparare si diversi aditivi cu potential periculos pentru sanatate.
S-a revenit la studiile initiale care au permis intrarea pe piata a acestor produse si metode; studii sumare, interpretate in mod dubios de cei platiti sa traga doar o concluzie: “acest aditiv este sigur pentru sanatate”.
In toata aceasta poveste au fost implicati biochimisti, medici, membri ai legislativului si executivului. La noi in tara povestea a fost mai simpla: o spaga data unde trebuie si produsul primea avizele. Nu exista nici macar aparatura care sa verifice continutul exact al unui produs. S-a permis vanzarea de produse cu etichete mincinoase, cu aditivi interzisi in UE sau in SUA, metode de preparare neortodoxe(repasteurizarea laptelui, folosirea de produse expirate sau aproape de expirare ca ingrediente in alte produse) si probabil multe, multe altele…
Am citit si m-am ingrozit:

Am intrat in posesia acestui ghid in 2006… inca o dovada ca informatia circula greu, abia acum fac si eu publica povestea.
Cine este de vina pentru aceasta situatie?
Putem condamna comerciantii care vor sa faca profit? Nu.
Putem condamna autoritatile statului? Poate, dar fara nici un rezultat.
Mai degraba ne putem informa in legatura cu ce bagam in noi zi de zi, de cateva ori pe zi.
Chiar si in alimentele cele mai banale pot sta ascunsi aditivi periculosi. Chiar si eu sunt pacalit cateodata de etichete sau de aspect, mai ales la produsele din carne.
Solutia este sa mancam doar mancare preparata de noi, din ingrediente traditionale cumparate din surse verificate.

Deci acum industria alimentara tine cont si de informarea publicului. Asta nu inseamna ca alimentele au devenit cu mult mai sanatoase, ci doar ca se folosesc metode sau ingrediente care inca nu s-au dovedit daunatoare. Inca.