RSS-icon
Acasa » Sanatate » Somn usor!

Comentarii

Somn usor! — 11 comentarii

  1. În ultimii ani mi-am dat seama că somnul în cantităţi mari e foarte nociv, în special la nivel subiectiv – mi se părea că trece viaţa pe lângă mine.

    Şi evident, din tumultul ideii s-au născut nişte extreme de care nu-s deloc mândru (5-6 zile încontinuu fără somn), dar în urma cărora m-am educat să dorm 5-6 ore pe noapte şi să fiu odihnit cu “doar” atât.

    Variaţiile ocazionale în odihnă atunci când apar dereglări de la program am observat că ţin foarte mult de ce-ai menţionat şi tu – nutriţie, activitate fizică, sedentarism excesiv…

    Scrii materiale foarte bune, aşa cum am fost prevenit de prietenul care mi-a recomandat link-ul, şi o să revin cu plăcere şi în mod constant pe blogul tău!

  2. Eu nu am mai pierdut o noapte de foarte mult timp, cel putin 1-2 ani.Programul de somn cu care imi merge cel mai bine este 00.00-08.00 desi sambata si duminica dorm 9-10 ore.
    Daca ma trezesc inainte de orele 8.00 dimineata ma simt foarte obosit, indiferent la ce ora m-as culca.Tin minte in liceu orarul 22.00-07.00 cu care nu m-am obisnuit niciodota, uram sa ma trezesc dimineata.

    Recomandarile cu plimbarile in aer liber sunt benefice, dar nu se aplica bucurestenilor si mai ales pe timp de iarna.In zona mea nu e nici un parc, e plin de masini non stop, prefer sa ma uit la tv inainte de culcare, mai ales ca pozitia orizontala la tv ma ajuta sa adorm mai usor dupa ce il sting.

    O ora la sala e cel mai bun somnifer dupa parerea mea.A 2-a zi dimineata ma simt odihnit, fresh, binedispus, tot ce trebuie.

  3. Pingback:De pe bloguri adunate | Marius Sescu

  4. Cred ca tema ar putea fi abordata mai pe larg, mai ales ca niste studii recente divulgau faptul ca mai bine de 80% dintre persoanele chestionate sunt stresate la locul de munca (si asta la noi in tara)…
    Pana la urma e stresul “boala” secolului? sau trebuie sa privim acest fapt ca pe un lucru obisnuit din vietile noastre?

  5. Eu as adauga la lista de necesitati pentru un somn bun si lumina naturala si confortul din camera in care se doame (umiditate, temperatura).

    Din proprie experienta si din ce am citit despre somn, pot sa spun ca nu sunt necesare ‘8h’ de somn pe zi, ci atat cat ai nevoie 😀 si dupa ce dormi respectivele ore te simti ODIHNIT si energetic.

    Media la om este cam de 8h. La adulti insa si 5-6 h de somn bun pot reface complet energia. Dar depinde foarte mult de stress, alimentatie, cat sport faci etc, adevarat.

    Dar subliniez si ingrosez ‘somn bun’, intr-un mediu in care umiditatea si temperatura pot fi controlate pentru un confort sporit.

    Am observat ca ma trezesc mult mai bine daca spre dimineata este mai cald in camera decat la ora de culcare (pentru ca se ridica si temperatura corpului, declansand mai lejer mecanismul de trezire).

    Eu dorm in medie cam 7h pe zi, iar o abatere de la regula (1 / sapt sau la 2 sapt) sau de la ora de culcare obisnuita (1-2 ori / sapt) nu-mi afecteaza nivelul de energie daca dorm tot atat. De cele mai multe ori ma simt mai obosit daca dorm mai mult.

    O explicatie pentru acest fapt pe care am gasit-o este faptul ca in timpul somnului de tip REM care se manifesta inainte de trezire cateva ore (in functie de individ), organismul este mult mai activ decat in timpul somnului adanc. Si mai mult, se transpira destul de mult iar corpul se deshidrateaza.

    Cred ca lumina naturala este factorul cel mai important in conditionarea organismului pentru un somn odihnitor. Omul modern nu are parte de asa multa lumina naturala. Si, se pare (conform unor studii) ca lumina influenteaza un hormon care regleaza senzatia de somnolenta.

    Intr-o carte, se recomanda folosirea de “generatoare de lumina” ce produc o lumina mai aproape de cea naturala la birou, mai degraba decat becurile si neoanele.

    Dar mentionau ca ar fi si cam scumpe, deci recomandau joburile ce permit iesirea afara la amiaza, cel putin (cand intensitatea luminii naturale este cea mai mare) de preferat sa fie petrecute zilele frumoase la aer liber.

    La final dadeau exemple simple de genu cat de obositi suntem dupa o zi la plaja, cand dormim mult mai profund (vara si pe litoral, intensitatea luminii este mult mai mare).

    Bafta!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>