De ce muncesti atat?
Pe 30 Decembrie am lucrat. De ziua mea am filmat. Astazi sunt la birou la ora 20.00. Mai am un PT de la 9.00. Sambetele lucrez. Cateodata si duminicile. In ultima luna am muncit, intr-un fel sau altul, peste 12 ore pe zi.
Nu mi-am dat seama ca ar putea fi o problema pana nu mi s-a pus intrebarea “da’ de ce muncesti atat?”. O vorba spune ca problemele complicate au intotdeauna solutii simple si pe intelesul tuturor. Dar gresite. Asa ca am raspuns cu aceeasi intrebare: “De ce muncesc atat?… De ce muncesc atat?”, sperand parca la un raspuns.
In primul rand pentru ca am o misiune. Unii oameni primesc o misiune. Unii se nasc stiind ce au de facut, altii asteapta o viata si mor fara sa fi produs nimic in afara de gunoi. Eu am primit-o pe a mea la 16 ani. Pana anul trecut nu am reusit sa decodific mesajul. Nici acum nu pot spune ca l-am decodificat, desi sunt doar sase cuvinte. Un om cu ceva cunostinte de ezoterism(punct com) mi-a spus: “dar de unde stii ca nu faci deja ce trebuie si ca mesajul a fost decodificat in subconstient, fara ca tu sa stii exact ce inseamna?”. Da, buna idee, m-am mai linistit. Inseamna ca deja fac ce trebuie sa fac.
Apoi pentru ca fac ceea ce imi place. Poate sunt chiar dependent de munca mea. Nu ma simt bine daca am mai mult de 1-2 zile de pauza. Nu ma simt bine daca nu fac in fiecare zi ceva care sa ma duca mai departe, fie ca citesc, vorbesc cu un om, rezolv o problema la firma sau fac un antrenament reusit la sala. Imi place sa aflu lucruri noi in fiecare zi, fie ca e vorba de biologie, medicina, sport, istorie, fizica, psihologie, design vestimentar, arhitectura. Imi place sa stau de vorba cu oameni care vor sa fie sanatosi si sa arate bine.
Apoi pentru ca am facut niste greseli intrecut si am niste datorii de platit. Poate avem cu totii perioade mai bune si perioade mai proaste. Perioada mea proasta se pare ca a fost prin 2007-2008. Ma bucur ca am avut sansa si puterea sa ma ridic(inclusiv dupa 4 luni de stat la pat) si sa o iau de la capat. Ma bucur ca dupa inca 6 luni de cosmar am putut sa invat si sa creez din nou.
Apoi pentru ca vreau sa am experiente deosebite si sa ofer copilului meu experiente deosebite. Pentru ca vreau sa fie fericit, sa respire aer curat, sa manance mancare sanatoasa, sa aiba acces la o educatie buna.
Nu sunt orientat spre bani. Niciodata nu am fost. Nu asta a fost prioritatea mea. Am avut ocazia sa ma vand pentru sume la care cei mai multi oameni nici nu pot visa macar. Am refuzat sa fac anumite compromisuri. Evident, trebuie sa traim. Calitatea vietii costa. A respira aer curat, a avea o casa ergonomica, a purta haine de calitate, a avea mancare curata, a avea acces la informatie… toate astea costa. Am pus totusi pe primul loc etica si constiinta. Poate nu am reusit conform potentialului si darurilor care mi s-au dat, dar incerc sa o fac de acum.
Pentru ca pot. Pentru ca asta se asteapta si altii de la mine. Pentru ca nu stiu ce sa fac altceva. Pentru ca asta sunt. Pentru ca alte activitati mi se par pierdere de timp. Am pierdut destul timp. Viata e scurta. Ma uit la actorii si actritele din filmele vechi, clasice. Unii sunt morti deja. Altii sunt niste umbre. Ma gandesc la personalitati istorice care au schimbat lumea. Unii au facut-o cu sabia sau pusca, altii cu vorba. Altii cu exemplul. Altii prin obiectele pe care le-au lasat in urma, fie ele piramide, vase de lut, motoare cu reactie sau vaccinuri. Ma uit la mine, copilul. Ma uit la mine, la 30 de ani. Mi se pare ca fac prea putin, ca invat prea putin, ca traiesc prea putin. Trebuie sa ne bucuram de viata. Viata e o minune si lucrul cel mai pretios pe care il avem. Cum sa murdarim acest lucru? Sau cum sa nu il murdarim?
Poate ar trebui sa aloc mai mult timp vietii de familie. Deocamdata ma astept sa fiu inteles. Deocamdata ma astept sa nu mai fiu batjocorit pentru ca muncesc, pentru ca vreau ca existenta mea in aceasta lume sa faca o diferenta. Vreau colaborare, nu conflict. Vreau intelegere, nu reprosuri. Vreau progres, nu inchidere. Vreau speranta si planuri de viitor, nu abandon. Vreau sanatate, nu durere. Incerc sa contribui si eu la realizarea acestor dorinte.
Din pacate(sau din fericire), pasiunea mea pentru a experimenta cu diverse lucruri in viata a facut sa se aleaga praful de viata mea personala sau de familie, de diverse cariere pe care le puteam urma(vreo 4 pana acum). Pe de alta parte, de fiecare data am avut ocazia sa schimb tot, de la oamenii cu care interactionez, la mediul si domeniul in care lucrez, la hainele pe care le port, la corpul pe care il am, la femeia cu care traiesc, chiar si la limba pe care o folosesc. Mi se pare ca am trait 10 vieti si tot e prea putin. Vreau mai mult de la mine, vreau mai mult de la lumea care ma inconjoara. Fac si eu ce pot pentru a o face un loc mai bun.
Chiar ne trebuie un raspuns la intrebarile “de ce…?”. Au aceste intrebari un raspuns? Sau doar asa sunt lucrurile?
“De ce?” Raspunsul este in opinia mea foarte simplu si dat chiar de tine: pentru ca avem o misiune. Uneori pare imposibil de realizat, obstacole sunt multe, in special oameni lipsiti de aceasta misiune, de un scop rational, dar trecand cu demnitate si seriozitate peste ele, vin si lucruri (mai)bune. Ca o consolare, daca-mi permiti, eu as vrea sa fiu la serviciu acum, dar sunt acasa, singur. Maine, la fel, ma scol dimineata, alerg o ora in parc… si cam atat. Iti doresc o viata asa cum ai descris-o. Sarbatori fericite! Numai bine!
E bine ca ti-ai gasit niste ancore si astfel nu-ti mai pui intrebari prea multe(filozofice sau nu).Incerci doar sa faci ceva cu/pentru tine, cu/pentru viata ta, cu/pentru cei din jur etc.
Eu impart oamenii in 3 categorii:
-cei care sunt prea limitati ca sa-si puna intrebari.Intr-un fel poate sunt cei mai fericiti…nu prea au dileme, isi traiesc viata, fac copilu’, merg la munca etc.
-cei care isi pun prea multe intrebari.Astia probabil sunt cei mai tristi.Inteligenta e un lucru periculos iar filozofia nu aduce fericirea.
-cei care sfideaza filozofia, incearca sa faca ceva si, astfel, scot maxim in viata.
In fapt, suntem toti(sau majoritatea covarsitoare oricum)la fel.Avem acelasi “soft”…difera doar cum credem ca vedem lucrurile.
Pentru ca trebuie.. pentru ca banii nu cresc in copaci. :p
Cristi, aceleasi intrebari mi le pun si eu, si multi altii pe care ii cunosc – as completa cu “din fericire”, pentru ca oricum cred ca e mult mai bine sa fii inconjurat de oameni reflexivi, decat de cei care “se lasa traiti”. Apare insa o diferenta in momentul in care iti doresti copii. Din momentul ala, cu exceptia situatiei rare si fericite in care contextul financiar si flexibilitatea programului nu sunt o problema, in cele mai multe cazuri zona de explorari pe cont propriu se ingusteaza. Copiii au nevoie de dragoste si suport neconditionat (de care s-ar putea spune foarte bine ca are nevoie si proaspata mama in primii ani !!) si mai putin de parinti care considera prima prioritate experientele individuale…din pacate stiu cazuri, mai ales in mediul artistic, in care copiii au suferit profund in urma faptului ca parintii lor n-au inteles sa ii puna, macar pentru o perioada, pe primul plan. Eu totusi sper ca tu nu vei urma aceasta cale si ca vei stii sa mentii un bun echilibru intre nevoia de a experimenta, care pe unii din noi ne face sa ne simtim vii, si capacitatea de a oferi ce este necesar 🙂
Cred ca s-a inteles putin gresit mesajul meu. NU eu mi-am pus intrebarea, ci mi-a fost pusa. Restul sunt niste clisee din care persoanele respective isi pot alege un raspuns pe placul lor.
“The things you own , end up owning you”
Multumim pentru bucatelele pe care le rupi din tine pentru noi. Nu uita ca esti apreciat si o fapta buna ti se va intoarce inzecit.
Probabil ca toti ne oprim din cand in cand din cursa asta infernala numita viata si ne punem genul asta de intrebari: e bine?, merita?, trebuie?… pentru ca suntem “trestie ganditoare” si ar fi tragic pentru noi sa traim o viata fara retorica interioara. Dar cu adevarat trist este sa nu iti simti “misiunea”, sau si mai rau, sa nu iti placa.
PS: este un deliciu dar si un supliciu sa fii ahtiat dupa cunoastere, informatie si lucruri noi. RESPECT!
Sunt intrebari care ti se pun din timp in timp. Ai dat un raspuns ce a multumit pe deplin, dar… dupa un timp se uita, sau altcineva intreaba acelasi lucru.
De aceea e bine sa scrii si sa dai “linkul” de cate ori revine in discutie subiectul 🙂
Extraordinare randurile de mai sus, succes Cristi in tot ceea ce faci.
Munca si sacrificiile pentru a fi independent.