Performanta- un exemplu prost
Pentru omul obisnuit, care vrea sa arate bine si sa fie sanatos, sportivii de performanta sunt un exemplu prost. Iata de ce:
Sportul de performanta(si chiar performanta in orice domeniu) are la baza:
1. Geneticul.
Darurile pe care le-ai primit cand ai fost conceput. Modul cum cromozomii parintilor tai s-au combinat, rezultand codul tau genetic. Aici nu prea ai nimic de facut. Poti gasi combinatia de antrenament, alimentatie si suplimente nutritive care sa ajute punerea in valoare a potentialului genetic pe care il ai… dar cam atat. Acest genetic deosebit le permite sa arate mai bine decat altii, sa reziste la antrenamente mai dure, sa se refaca mai repede, sa manance mai prost… lucruri care pentru “un muritor” nu sunt decat iluzii.
2. Dezvoltarea intrauterina si din primii ani de viata.
Care nu depind de tine. Sunt lucruri care ti s-au intamplat pur si simplu. Nu mai poti face performanta in haltere, daca tu ai genunchii bolnavi din copilarie. Nu mai poti spera la un corp de manechin daca la 16 ani ai 160 inaltime si soldurile late.
3. Antrenamentele. Alimentatia. Refacerea si odihna.
Suplimente nutritive de top. Un sportiv de performanta are un program de antrenament specific, o dieta corespunzatoare si timp suficient pentru refacere si odihna. Un om obisnuit are un job, are presiuni psihologice, are anumite posibilitati pentru alimentatie. De asemenea, rareori isi permite un antrenor sau un nutritionist.
4. Foarte multi ani de munca, privatiuni, suferinte, cheltuieli.
Sportul de performanta lasa in urma un sir de nenumarate persoane care au abandonat antrenamentele din cauza accidentarilor, problemelor de sanatate, lipsurilor financiare. Cei care pot merge mai departe isi dedica mare parte din viata domeniului respectiv. Recompensa este, de obicei, simbolica si cei care ajung sa traiasca efectiv din sportul de performanta sunt foarte putini. Multe sporturi cer sacrificare copilariei, a scolii, a vietii de familie.
5. In multe cazuri, un ajutor extern, doping.
Pentru multi oameni vine ca o surpriza faptul ca exista substante dopante greu detectabile. Pentru multi oameni vine ca o surpriza faptul ca pentru a ajunge in acel varf un om este dispus sa faca foarte multe sacrificii si compromisuri. Unii sunt prinsi, altii nu. Totusi, mi-e greu sa cred ca cei neprinsi sunt de fapt curati 100%. Nu spun ca toti se dopeaza, dar nici sa credem ca dopingul este o exceptie nu este un lucru prea inteligent.
Sportul trebuie sa faca parte din viata noastra, insa a spera ca vei ajunge sa traiesti din asta este un lucru destul de indraznet. Antrenorii care promit marea cu sarea parintilor o fac doar pentru a castiga bani.
Sportul de performanta este in zilele noastre un suport pentru reclama la junk food, bere sau jocuri electronice(paradoxal, nu?).
II apreciez si ii felicit pe cei care fac performanta in sport. Insa, cu parere de rau, ei nu pot reprezenta un exemplu pentru omul obisnuit. Din nici un punct de vedere. Perseverenta care intr-un sport de performanta de duce la succes poate duce un om normal spre accidentari, sacrificarea carierei, sacrificarea vietii de familie, sacrificarea unei minime culturi, care sa iti permita macar sa pui cratimele la locul lor.
Foarte bun articolul !
“Recompensa este, de obicei, simbolica si cei care ajung sa traiasca efectiv din sportul de performanta sunt foarte putini. ”
Really?In ce sport?Sau in ce tara?
Fotbalistii, baschetbalistii, handbalistii, atletii, culturistii (nu romani) din ce traiesc?
Esti tare. 🙂
Ai punctat tot ce era de punctat.
Felicitari Cristi si pentru acest articol
Mie unulimi confirma si imi da de gandit unele lucruri
Aşa e, ţin minte că am văzut un documentar despre Arnold, în care reporterul îl întreba despre o relaţie cu vreo femeie, la care el foarte convins a răspuns:
-Arnold, şi ce dacă nu am vreo relaţie, nu imi pasă, nu mă interesează, tot ce mă interesează este să câştig Mr.Olympia şi atât.
Frumos articol. Nu spui insa ce intelegi tu prin sportivi de performanta. Din punctul meu de vedere sunt cei care la sporturi individuale se pot lauda macar cu un titlu national. La sporturile de echipa e mai complex…
De acord legat de recompensa. Este simbolica si fostele glorii uitate rapid. Vorbesc in cunostinta de cauza…
Fara milioane de practicanti / pasionati, nu ar exista top-performeri (fata de cine?) si nici sportul in sine. Fiecare are rolul lui in aceasta piramida.
Publicul ii vede doar pe cei care au reusit sa ajunga sus. De ceilalti nu se prea vorbeste, cu toate ca sunt muult mai multi.
Sportul de performanta e o alta metoda de indobitocire a “populatiei”. Singurul scop in ziua de astazi este sa se faca audienta si spatiu de reclama/imagine pentru diferite firme/produse/servicii, cu foarte foarte putine exceptii.
@Taw: la atletism cel putin – titlurile nationale la seniori se “recompenseaza” cu 14 mil iar la tineret cu 9 mil. Posibil sa ti se dea si o indemnizatie lunara de vreo 3 mil. Daca te gandesti sa faci performanta pentru bani, forget it…iar daca te gandesti sa faci mare performanta pentru bani(campion european, mondial, olimpic): ei bine cam trebuie sa te dopezi, in sporturile de anduranta ma ales, dar nimeni nu iti va putea spune consecintele…unii scapa cu banii luati, altii sunt prinsi, altii mor…
Am exclus sporturile ‘comerciale’, de echipa, unde altfel sta treaba.
Cunosc o fosta sportiva (imi este ruda) varsta – vreo 55 de ani, campioana la “nu-mai-conteaza-ce-aruncare”, cu mari probleme de sanatate la coloana si in pericol de a paraliza, din cauza sportului practicat, se pare. Si am auzit ca nu este caz singular printre sportivi.
Suprasolicitare fara cap+fond genetic nepotrivit+ alimentatie deficitara??. Sau mai sunt si alte variabile in ecuatie?. Dar totusi… persoana in cauza a avut rezultate remarcabile in sport!
@Andrei87
Mane, nu tin minte sa fi citit in articolul lui Cristi despre sportul in Romania, ci in general.Deci argumentul tau nu sta in picioare.
Dar sa aud ca sunt foarte putini cei care ajung sa traiasca din sport, mi se pare cel putin hilar.
Ma intereseaza ce se intampla la noi, deocamdata aici traim si blogul asta este cu .ro
Cat despre disciplina, cred ca poate fi “inoculata” prin educatie, nu neaparat cu nuiaua sau cu forta.
Interesant articol! Nu am facut sport de performanta, desi mi-ar fi placut sa fac gimnastica. Parintii m-au dat la balet la 8 ani, nu am facut mult timp, doar cativa ani. Insa interesant e ca mi-a fost inoculata o disciplina de fier care mi-a folosit in viata. Nu am fugit de la orele de sport, mi-au placut chiar mult si am ajuns la 30 si ceva de ani sa ma mentin la o greutate constanta tocmai datorita acelui regim. In plus, am devenit flexibila si execut cu usurinta exercitiile de la aerobic chiar si pe cele mai grele.
Nu a pomenit nimeni de nuia sau cu forta! Cred ca daca cineva m-ar fi atins cu nuiaua in veci nu mi-ar mai fi placut sa am de-a face cu sportul sau cu miscarea. Depinde cine te educa si cum. Poate ca in orice domeniu mai trebuie sa fii mustruluit ca sa ajungi sus. E important si mediul in care intri, modele pe care le ai. Recunosc ca in liceu nu intelegeam de ce jumatate din fete se invoiau pe rupte de la ora de sport ca mai apoi sa dea banii pe un abonament la sala, la care oricum renuntau repede. Si asta pentru ca parintii lor au considerat ca nu e necesar sa faca un sport pentru ca „faci muschi la picioare“. Asa ca mai bine cu celulita… Ma rog e doar parerea mea. Scuze daca supar pe cineva.