Codex alimentarius
Am tot scris de-a lungul timpului despre cum dreptul de a alege si democratia nu sunt decat niste vorbe goale, pornind chiar de la baza vietii noastre fizice pe acest pamant: alimentatia. Nu mi-am permis sa fac asta intr-un mod agresiv din simplul motiv numit frica de represalii. Dar daca toti traim in nepasare si frica se va alege praful de viata noastra.
Dezinformarea, legalizarea unor chimcale si scoaterea in afara legii a unor remedii naturale, metodele lipsite de etica practicate de companiile farmaceutice, medicii aflati pe statul de plata al acestora(direct sau indirect).
Vin alegerile europarlamentare, este timpul sa facem macar un mic pas catre libertate si democratie prin modul in care putem interactiona cu cei care ne vor reprezenta in Parlamentul European. Chiar daca sunt pueril, scrisorile si memoriile adresate alesilor sau institutiilor trebuie sa fie luate in considerare sau macar sa intre in arhive, pentru a servi pe viitor drept punct de referinta si evaluare a activitatii acestora.
Iata o petitie impotriva adopatrii Codex Alimentarius, pe care va indemn sa o semnati si despre care va propun sa va informati si sa comentati. Motivarea petitiei este scrisa foarte bine si merita 15 minute din timpul nostru.
Cele mai incredibile scenarii din filme par a se adeveri incetul cu incetul..
Noi, prin delasare si ignoranta le lasam sa devina posibile.
Trebuie sa facem un partid 🙂
Am semnat…
Abia astept sa vad la stirile de la ora 5 arestari ale traficantilor de Vitamina C…
Deci cum naiba o sa ne descurcam fara suplimente? Te pomensti ca vor legaliza steroizii…
Companiile petroliere impiedica de peste 100 de ani dezvoltarea masinii electrice, SIDA, Ebola si SARS au fost inventate in laborator, iar in curand se va calcula o medie cu oxigenul consumat de o persoana in functie de varsta si ocupatii, iar sportivii vor avea de platit cel mai mult.
Un scenariu plauzibil: rate la banca pentru a-ti plati oxigenul pe 20 de ani.
ce-i otv-ul asta?
asta nu e subiect demn de blogul tau Cristi … cu tot respectul dar nu are ce cauta o astfel de “informatie”.
cine sunt “expertii”, 3 miliarde de oameni … ?
povestea asta nu e cusuta cu ata alba, e tesuta cu sfoara roz
E normal sa existe reglementari in domeniul alimentatiei, dar ce se propune nu sunt reglementari adevarate, cu scopul mentinerii sanatatii ci restrictii menite sa reduca la zero initiativele individuale si libertatea de alegere. Un exemplu “idiot proof” este sarea iodata, care deja a fost implementata. Incearca sa gasesti sare fara iod adaugat. Evident ca lucrurile se fac in trepte, pentru ca majoritatea credulilor sau ignorantilor sa nu se alarmeze. Apoi, noile generatii de copii oricum nu vor fi cunoscut altceva, deci vor inghiti mult mai usor galustele de soia.
dOvi, daca ai si argumente, cred ca ar fi o idee buna sa le prezinti. Eu care cunosc lucrurile astea la prima mana am decis sa promovez aceasta petitie, care mi se pare destul de bine sustinuta dpdv logic si al informatiilor prezentate.
Nu se va adeveri nimic. Nu or sa-mi ia niciodata Animal Pak-u’, NICIODATA. Am semnat. 🙂
Nu mai poate nea Gigel de la tara ca se introduce Codex Alimentarius.
Pe majoritatea romanilor nu ii intereseaza asa ceva.
Am citit si semnat petitia.
Sincer ma ingrozesc chestiile astea.
Nustiu daca petitia asta o sa aiba vreun efect…
hmmm… adica conform acestui codex te baga la jilava daca detii animal pak si coenzima q10? Greu de crezut…
Adiq nu vom avea voie sa folosim vitamine si suplimente?Doamne!
Vorba lui sintyex, cele mai incredibile scenarii din filme par a se adeveri.
Cu siguranta Bibi Gecali si Elena Bibescu ne vor reprezenta cu devotament interesele.
Sunt pur si simplu blocat!!!, stiam ca se duc diverse campanii si se fac multe magarii pentru profit, dar asta e GENOCID!. Astia sunt de-a dreptul malefici…
Cea mai mare parte a ceea ce ni se intampla, are loc datorita ignorantei noastre, nu trebuie sa gasim elemente care sa scoata lucrurile normale din sfera noastra de intelegere si sa le plaseze sub spectrul unor conspiratii malefice.
Suntem pusi in anumite situatii limita pentru ca avem la conducere oameni care nu au ce cauta acolo unde sunt pusi. Astfel ajung oameni care nu pot traduce hartia pe care o semneaza si care de multe ori are efect asupra unui numar mare de oameni, sa semneze pentru adoptarea unor masuri care depasesc cu mult scopul pentru care se iau.
Asa s-a intamplat si dupa ce “am iesit” cica din comunism: in adoptarea multor acte normative s-a considerat ca opusul a ceea ce se aplica in comunism este calea de urmat in “democratie” chiar daca in practica lucrurile nu stau chiar asa.
S-a vrut sa se arate ca nu mai avem legatura cu trecutul… asa peste noapte.
Noi suntem invatati sa ne placa simbolurile, nu ceea ce sta in spatele simbolului, ceea ce il creaza: ne plac femeile modificate pe care le vedem in club, chiar daca marea majoritate nu isi gasesc utilitatea pe termen lung, ne plac masinile luxoase sau cel putin cu o treapta mai sus decat ne permitem sau ne este necesar; pentru ca “semnifica bunastarea” desi nu avem drumuri unde sa le punem la incercare si nici legi care sa ne permita asta, ne construim case mari pentru a arata ca putem desi ne sunt in parte inutile, purtam bijuterii desi nu au nici o utilitate…
Suntem mult prea legati de simboluri si prea putin legati de substanta, asta ne face sa ne pierdem libertatea si sa stam legati de ceea ce ni se spune ca avem nevoie.
Nu am argumente contra a ceea ce ai prezentat tu Cristi sau a ceea ce se prezinta in materialele citite de mine. Am doar bunul simt care imi spune cand ceva depaseste logica cu care experienta m-a inzestrat, a nu se intelege ca sunt mai mult decat majoritatea celor care isi pun intrebari si nu iau totul asa cum este.
Daca oricare din noi avea argumente, discutia asta nu se purta, insa ceea ce avem fiecare este o interpretare a unor fapte si idei trecute prin filtrele noastre, mai mult sau mai putin subiective.
Din punctul meu de vedere suntem in fata unui numar mare de coincidente care indreptatit ne ridica anumite semne de intrebare si pe care fiecare le interpreteaza cum vrea.
Sub nici o forma nu sunt genul de om care ia informatia prezentata, ci caut ce ma intereseaza iar peste ce nu ma intereseaza trec; cred totusi ca acesta este modul de operare al nostru al tuturor – putini dintre noi se informeaza din surse documentate la vedere, iar cei mai multi iau informatia servita din documentare.
Oricum nu cred ca discutia inceputa va duce undeva, pentru ca daca am fi toti la fel si am gandi la fel, am fi mai usor de “indrumat”…
Nu contest perversitatea oamenilor care isi urmaresc interesul financiar si care pentru a-si asigura bunastarea fac orice, mai mult sau mai putin camunflat, incepand cu noi cei care vrem mai mult si pana la cei care controleaza destine, din politica, “big pharma”…
Plus de asta, faptul ca ceva e logic asa cum zici in finalul comentariului, nu inseamna ca e si adevarat.
Oricum nu vreau ca vreo cineva sa imi impartaseasca parerea, la fel cum nu vreau sa contrazic ceva ce difera de ceea ce consider eu a fi adevarat; fiecare sa gandeasca pentru el si sa traga ce concluzii vrea, in definitiv ne facem viata cum vrem
dOvi, uite ti-am acceptat mesajul kilometric si fara sens. Ca sa nu zici ca nu iti aprob comentariile, insa cred ca mai ai mult pana sa poti scrie mesaje atat de lungi fara sa le umpli de aberatii si sa te faci de ras. Imi pare rau, dar asta e “parerea mea”. Pe viitor nu iti voi mai aproba astfel de mesaje, sunt sigur ca poti defula pe blogul tau linistit in continuare. Aici incerc sa mentin un alt nivel al discutiilor.
Despre sarea iodata se pot gasi informatii pe google. Nu toata lumea este predispusa la “gusa endemica”(termen folosit impropriu). Unii oameni chiar nu au nevoie de un aport suplimentar de iod. In special dintr-o sursa artificiala.
Si de ce e rea sarea iodata, ca parca iodu’ ajuta sa nu ai gusa endemica… ?
Mie mi se pare ceva demn de discutat,fiind vorba de alimentatie,suplimente si viitorul nostru,exact atitudinea asta dauneaza.Gigel de la tara nu va mai putea creste nimic,micii producatori mor.Nimic nu mi se mai pare incredibil din moment ce suntem tratati ca oi si ne se fac atatea,de la avioane in WTC la cipuri,tortura si etc.
Daca nu suntem in stare sa prevenim schimbarile astea tre’ sa ne gandim cum ne vom putea adapta,cei carora ne pasa de viata noastra si a urmasilor.
Poti sa stergi comentariul daca il consideri neadecvat calitatii blogului tau. Nu am blog si nu postez niciunde si nici nu simt nevoia sa defulez, deci daca vrei nu ma deranjeaza.
Oricum eu nu o sa mai postez pe viitor.
Mi se pare doar ca scrii foarte mult si fara sens, la topicuri adiacente subiectului blogului. Nu imi propun sa fac din blogul meu un loc pentru manifeste politice incoerente si superficiale.
Dupa cum se prezinta in acel text este vorba despre o actiune la nivel mondial. Nu trebuie sa ne rezumam la noi (romanii), comunism, masini luxoase si fete din club. La nivel mondial lucrurile stau un pic altfel zic eu.
Desi acest CODEX ALIMENTARIUS pare legat de teorii ale conspiratiei, nu m-ar mira. De ce? Pentru ca aceste teorii ale conspiratiei sunt intr-o proportie destul (din pacate) de mare adevarate. Nu numai oamenii care ii “alegem” noi si care nu stiu sa traduca o foaie pe care o semenaza iau deciziile astea. Sunt mult mai multi oameni din umbra care iau decizii importante.
Sare fara iod se gaseste sigur la plafar.
Te face sa te inspaimanti: http://video.google.com/videoplay?docid=5800206429960925518
Curat nutricid,bun termenul.Iti face parul maciuca bineinteles.Foarte interesant exemplul cu tanarul care si-a schimbat si comportamentul odata cu dieta,dovada ca alimentatia merge mult peste sanatatea fizica ci iti ofera si o sanatate mentala,daca am putea cadea cu totii de acord asupra semnificatiei termenului.Cand sanatatea nu este aproape de 100% restul e pe hold si nu-ti pasa de nimic,nici daca esti sclav pe plantatii cum zicea Cristi.
Sare fara iod se gaseste in Plafar-ul Centrofarm, din Bucuresti – Perla, Iancului, Auchan Titan, Auchan Militari, Liberty Center, Grand Arena, Lipscani si din Constanta – Mall Plaza. Se numeste Sel de Guerande, e procesata natural in Franta si nu contine aditivi.
Nu ma intereseaza sarea procesata natural in Franta cand in Romania sunt zacaminte uriase de sare si este practic, gratuita.