Parafrazand parca titlul unei cunoscute opere literare, viata mea a inceput sa se imparta intre viata in oras(ca pana acum doua luni) si “viata la tara”, care se desfasoara precum un plan tarifar de telefonie mobila, adica “seara si in week-end”.

Pe primul loc(sau aproape pe primul loc, la egalitate cu alte lucruri) este acum bebe. Pe numele lui Tudor Margarit, micutul venit pe lume la inceputul lunii noiembrie a decis pentru noi: aer curat, liniste. Da, aer curat este. Liniste… doar daca auzi prin somn. In seara asta un vecin lasa radio Guerilla sa urle in tot satul. De cateva zile chiar am trecut in masina, de pe “Realitatea” pe “Guerilla”.  Deci aici nu ar fi mare problema. Totusi… la 1 noaptea? La maxim? Se pare ca si patrupedele canine care faceau pana azi concertele nocturne au amutit la auzul acordurilor mizerabile ale unui mix prea putin reusit pentru a merita o astfel de propagare in eter.

Sambata si duminica avem alt fenomen… pe vecini ii apuca mesteritul. Ba un flex, ba o bormasina, ba o masina de tuns iarba(vara), ba spartul ghetii, ba o masina diesel lasata la incalzit scartaind din toate incheieturile.

Pentru mama lui bebe viata la tara inseamna alienare, ca pentru toata lumea care traieste cu impresia ca au facut o afacere mutandu-se pe camp. Probabil unii au o legatura mai stransa cu pamantul si un simt al proprietatii mai dezvoltat, astfel ca incep sa se creada mici feudali, pe cele cateva zeci de metri patrati de gazon.

Cu drumul nu e asa rau cum am crezut. 35-45 min dus, 25-35 min retur. Peisaje frumoase, bulevarde mari, semafoare inteligente.

Deci, m-as intoarce si maine in oras. Probabil voi astepta pana bebe va avea nevoie si el de oras asa cum am eu.