Zilele astea am crede ca dusmanul e Basescu. Sau Boc. Sau pensionarii, “privatii”, bugetarii, chiar mamele cu copii in brate. Minerii, Iliescu si mogulii au picat in plan secund. Ieri vorbeam cu un prieten si concluzionam ca dusmanul pot fi si turcii sau arabii. Oricine poate fi dusman. Aceasta dusmanie este secretul. Fara ea noi am fi trait mai bine, cu totii. Fara aceasta dusmanie nu ar fi ajung unii oameni sa spuna ca un copil trebuie crescut cu 200 de dolari pe luna iar daca nu le convine mamelor sa mearga la munca.

Dusmanul e dusmania fata de altii. E iluzia ca se poate la nesfarsit fura si calca pe cadavre. De fapt, dusmania asta e in fiecare dintre noi si este adresata chiar noua insine. Unii ne uram mai mult, altii mai putin. Altfel nu imi explic situatia in care am ajuns, ca societate. In psihologie se spune ca cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa-ti ierti propriile greseli si sa-ti imbratisezi propriile slabiciuni. Poate ar putea si extrapolate aceste reguli si la nivel de societate: sa acceptam ca am gresit si sa indreptam greselile fara suparare si fara razbunare.

Zilele astea e la moda si “daca”. Si daca ar fi fost altul rezultatul alegerilor? Nu ma intereseaza. Spunea un profesor de istorie ca “istorie nu se scrie cu daca”. Singurul lucru care conteaza este sa lucram cu totii, calm si rational pentru a merge mai departe fara sacrificii inutile, fi ele salarii de bugetari, pensii, alocatii pentru copii sau bastoane de cauciuc si gaze lacrimogene.