De ce ai nevoie de fier?
Vorbim despre fierul sub forma de gantere, haltere, discuri, placi, bile cu maner(kettlebells). Greutati cu care faci muschi. De ce ai nevoie de fier cand e plin netul de programe in care ti se spune ca poti atinge fizicul dorit fara sa ridici macar o gantera?
Ce face fierul?
Fierul iti ofera o forta (gravitationala) impotriva careia sa iti incordezi muschii. Scopul acestei activitati este sa supui muschii si restul sistemului- sistem nervos, oase, tendoane, plamani, inima, ficat etc.- unui stres doar cu putin mai mare decat cel cu care este obisnuit. Sa-i dai un impuls de adaptare. Aceste exercitii cresc forta si masa musculara, rezistenta, intaresc oasele, cresc pana si capacitatea de a transporta sange si oxigen. Exercitiile intense, cu greutati, modifica mediul hormonal spre constructia de masa musculara, arderea grasimilor ca sursa de eneregie, dispunerea grasimii uniform pe corp, reducerea retentiei de apa si celulitei.
In acelasi timp fierul raneste corpul, il uzeaza; creste necesarul de nutrienti, cel de odihna. Spre deosebire de antrenamentele de anduranta(alergare, ciclism), cand faci antrenamente cu greutati ai nevoie de mai mult timp pentru recuperare si supraantrenamentul este mult mai aproape decat iti imaginezi. Un om obisnuit(cu job de 8 ore, familie) poate face jogging in fiecare zi dar poate face probabil doar 2-3 antrenamente de forta pe saptamana.
Cine are nevoie cel mai mult de fier?
Fierul iti creste masa musculara. Cei dotati genetic pentru culturism pot avea muschi mari chiar daca nu fac nimic sau se antreneaza cu greutatea corpului. Desi ei sunt cei mai ferventi promotori si utilizatori ai antrenamentelor dure, cu greutati mari… nu au nevoie de ele, pentru ca pot arata bine cu exercitii mult mai usoare.
Paradoxal, nevoia cea mai mare pentru antrenamentele cu greutati o au fetele care vor sa scape de celulita si cei care vor sa slabeasca. Muschii capata putina masa si densitate intr-un ritm vizibil doar la inceput, apoi progresele devin mult mai lente, frica de a avea muschi prea mari fiind nejustificata. Teoretic, antrenamentele aerobice, cardio(cu efort aerob, care poate folosi grasimea ca sursa de energie) sunt mult mai eficient decat cele cu greutati in arderea grasimilor. Totusi, apare o confuzie: cate grasimi se ard si cand?
Trasul de fiare va arde calorii intr-un ritm accelerat chiar si 2-3 zile dupa un antrenament, spre deosebire de antrenamentele de anduranta(cardio) care o fac doar pentru cateva ore. Masa musculara iti permite sa arzi mai multe calorii chiar si cand stai degeaba, nu doar in timpul antrenamentului.
Antrenamentul tintit, asupra zonelor musculare pe care vrei sa le dezvolti, miscarile controlate si sigure, intensitatea reglata dupa dorinta… sunt doar cateva avantaje majore ale greutatilor in fata altor tipuri de antrenament sau conditionare.
Ultimele kilograme de grasime, pentru 6-pack, de exemplu, se pot arde doar incluzand antrenamente cu greutati. La o persoana care a fost grasa foarte rar doar aerobicele si dieta vor duce la un fizic sportiv- mult mai probabil doar la piele cazuta si tren superior atrofiat.
Timpul necesar antrenamentelor este mult mai scurt decat ai aflat pana acum sau iti imaginezi: in 2-4 sedinte de 30-60 de minute pe saptamana iti vei lucra toti muschii si vei obtine acel efect de antrenament general pe care il cauti. Aberatiile gen “2 ore in sala in fiecare zi” sunt pentru cei mai putin informati.
Limitele fierului sunt acoperite prin completarea programului de antrenament cu sedinte de cardio, stretching, diverse alte tipuri de miscari, in functie de obiectivele concrete ale fiecaruia.
Da, se poate fi “fara fiare”, la cei care au un genetic bun sau un trecut sportiv. Insa pentru cei mai multi, antrenamentele cu greutati isi vor face treaba cu minim de efort si timp investit, daca sunt bine gandite si dublate de alimentatie si odihna pe masura.
Da…cam asa este, ai dreptate. Acum cativa ani frecventam sala (4 zile pe saptmanana), apoi am avut o problema la umarul drept si a trebuit sa intrerup un an, dupa care cheful nu prea mai exista. Pentru ca timpul nu imi mai permite, de cateva luni am inceput acasa un circuit, l-am vazut in Men`s Healt, se numeste Spartacus, si bineanteles o alimentatie sanatoasa. Rezultatele se vad si sunt multumit. Apropo, ce parare ai despre acest antrenament? Site-ul de nota 10. Felicitari 😉
Despre antrenament se poate discuta pe forum ( http://forum.getfit.ro/content.php ), iti faci cont acolo si poti descrie acest antrenament, sunt multi oameni cu care poti schimba idei si experiente.
Cristi, nu inteleg afirmatia: La o persoana care a fost grasa foarte rar doar aerobicele si dieta vor duce la un fizic sportiv- mult mai probabil doar la piele cazuta si tren superior atrofiat. Adica aerobicele vor duce sau NU VOR DUCE la un fizic sportiv?
Doar aerobicele duc rar la un fizic sportiv, asta am vrut sa spun(topica inversa). Adica facand doar aerobice(ne referim la o persoana numita in mod curent “grasa”) e o exceptie sa ajungi la un fizic sportiv. Dovada multi maratonisti care arata ca niste copii subnutriti sau chiar unii care arata ca niste contabili mancatori de hamburgeri de soia.
Fierul este si un bun antidepresiv… daca nu cel mai bun. 🙂
Mi-ai adus aminte de Henry Rollins 🙂
http://www.oldtimestrongman.com/henryrollins_iron.html
super frumos punctat…
eu am vrut sa mentionez in ultimul comentariu ca eu personal am o constructie avantajoasa, memorie musculara, etc dar nu vroiam sa ma intind. si am fugit mereu de fiare si de masa musculara… in fine nu despre mine vreau sa vorbesc.
in concluzie formula ar fi o combinatie de cardio in prima faza plus tonifiere cu greutati, cu precadere pt pentru trenul superior,stretching-ul inclus oricum . asta in mare evident….
… din pacate la majoritatea femeilor treaba sta invers, ele au tot timpul de dat jos, nu e o problema nicodata ca sunt prea slabe. caci eu ele, femeile am ce am si vorbesc de majoritate.
multumesc pt link. am mult de recuperat si citesc cu mult interes si sete de informatie articolele.
Inainte de a putea incepe “sa dai jos”(ne referim la grasime) trebuie sa construiesti muschi, muschii sunt cei care ard grasimea. Degeaba incerci sa slabesti daca nu ai masa musculara.
Buna ziua! Astazi am intrat pur si simplu pe internet, cautand un remediu pentru durerile de articulatii si febra musculara, lucru ce nu are legatura cu blogul tau, dar te-am gasit vizualizand unele topicuri pe forumul getfit.ro si am intrat pe blog in speranta sa gasesc ceva (lucru si facut) . Sunt un tanar de 18 ani si am inceput sa fac sala acum jumatate de an. Am o constructie fizica buna (zic eu, pentru varsta mea) , insa intampin unele dificultati ( dureri de articulatii, lipsa de energie dupa 30-45 min de antrenament, febra musculara, lipsa poftei de mancare, si complexul ca nu pot creste atat de mult pe cat as vrea: am 77 kg si 1.80 cm)de cand am inceput sala, si mi-as dori sa-mi raspunzi la acest mesaj sa-mi spui daca imi poti da un sfat cu privire la micile probleme. Multumesc anticipat!
Eu ajut cu sfaturi in masura timpului pe cei care isi fac jurnale pe forumul getfit.ro
Pingback:De ce femeile au mai multa celulita decat barbatii? | GetFIT