Slabire rapida si alte treburi de Sarbatori
Cine iși dorește o slabire rapida înainte să se îmbrace frumos și să meargă la petreceri?
Cam toată lumea. Dar știm deja că nu ai cum să arzi toată grăsimea în câteva zile. Dar, te poți dezumfla semnificativ cu ajutorul unor trucuri simple, aplicate în această perioadă. Și cu alte trucuri mai reduci din daunele provocate de alcool, nopțile pierdute, mâncatul excesiv.
Slabire rapida prin eliminarea excesului de apă
Reducem retenția de apă: mai puțină sare (deci eliminăm și brânza sărată), mai multe salate, mai multa apă, alimente antiestrogenice (rucola, broccoli, ciuperci, țelină). Cu cât bei mai multă apă, cu atât corpul va reține mai puțină. Poți face și saună, mai ales dacă nu ai transpirat mult în ultima vreme.
Iată un exemplu de salată antiestrogenică (click pentru rețetă): rucola de la Eisberg, câteva semințe de in, țelină, ceapă roșie, gulie și fenicul.
Ca excepție, poți folosi și un ceai diuretic/laxativ însă doar ocazional și având grijă să te remineralizezi. Remineralizarea și vitaminizarea sunt esențiale și pentru cine transpiră mult, de exemplu, pe pârtie.
Reducem carbohidrații
Mâncăm fără zahăr, dulciuri, făinoase, cereale, paste, pâine, covrigi, pizza, cartofi, mămăligă, orez. Și laptele dulce. Dar păstrăm iaurtul. Trecem pe salate cu pește, nuci/semințe și cam atât.
Această măsură ajută și la slăbire, dar nu ne așteptăm la minuni. Când mâncăm carne grasă scoatem și nucile/semințele.
Iaurtul ajută și la restabilirea florei intestinale benefice după ce ai distrus-o cu prăjeală, alcool și alte “bunătățuri”. Am fost în vizită la Danone și este alegerea mea.
Curățăm instalația
Golim burta. Pentru asta va trebui să mâncăm puțin și des și poate chiar să folosim un laxativ ușor, dacă avem probleme cu tranzitul intestinal. Fibrele, enzimele digestive și probioticele ajută mult. E bine să avem enzime la îndemână și pentru momentele când mâncăm prea mult. Un iaurt activ, cu probiotice, ajută enorm, dublat de fibre (salate, legume).
Stăm drepți
Corectăm postura și respirația. Este la fel de important, arăți mai bine în câteva secunde. Poți face exercițiile acasă (dacă situația nu e prea gravă) sau poți merge la o sală, pentru clase specifice sau măcar yoga, Pilates.
Evităm supraantrenamentul
O lăsăm mai ușor cu antrenamentele. Alcoolul, nopțile scurte, alimentația haotică, stress-ul, drumurile nu ne mai permit să ne refacem la fel de bine, chiar dacă, în anumite momente, ni se pare că suntem în formă maximă. Dacă faci antrenamente intense, poți mânca și mai multi carbohidrați în primele 30-60 de minute după acestea.
Facem puțin sport înainte de masă. Asta va arde din calorii și va opri sinteza de grăsimi. Proteinele vor fi folosite la refacerea musculară iar carbohidrații vor reumple rezervele. Sunt suficiente și circuite de exercitii cu greutatea corpului, dacă nu avem sală sau acces la antrenamente în aer liber.
Cum mâncăm, când începem să mâncam
Dacă avem programate mese tradiționale, bogate, atunci reducem din celelalte alimente. Dacă seara suntem invitați la cină, micul-dejun și prânzul ar trebui să fie cât mai ușoare (sau chiar înlocuite cu mici gustări). Chiar dacă avem grăsimi sănătoase în nuci și semințe, nu mai are rost să le mâncăm, dacă urmează câteva mii de calorii din grăsimea de porc.
Mâncăm, pe cât posibil, disociat. Disociem friptura de cozonaci. Sau cârnatii de piftie. Le mâncăm la mese diferite. Carnea la început, apoi garnitura, pentru o digestie optimă. Dacă începem ziua cu mai multe proteine atunci ne va fi mai ușor să ne abținem pe durata serii.
Cum bem, când începem să bem
E bine să începi protecția ficatului și combaterea mahmurelii chiar înainte să bei alcool. Mănânci bine, te hidratezi la maxim și iei un mix de protectoare hepatice (silimarină, Liver Detox, vitamine din grupul B). Grăsimea trebuie evitată (nu face casă bună cu alcoolul în ficat) dar sursele de glucoză sunt bune: salate, fructe, legume, orez, cereale. Ghimbirul, turmericul și toată pleiada de remedii “bătrânești” sunt binevenite.
Merge și un suc verde, te pune pe picioare mai bine decât remediile “bătrânești”.
500ml de apă
Atât ar trebui să bem pentru fiecare 500ml de bere, 250ml de vin sau 50ml de “tărie”. Doar pentru a ne menține starea de hidratare. Întrebarea care se naște este: dacă bem atât de multă apă, unde mai intră alcoolul? Atenție mare și la cantitatea de “energizante”. S-au mai văzut decese și pe la 30 de ani.
Vinul fiert
Deși lichidele calde se asimilează mai ușor, vinul fiert are o cantitate mai mică de alcool (în funcție de cât timp a fost încălzit). Alcoolul se evaporă la aproximativ 78 de grade Celsius, în timp ce apa la 100. E mai puțin dar acționează mai repede. Mai ales dacă este îndulcit, trebuie să avem grijă la cantitate când suntem afară, pentru că induce pierderi de căldură. Impresia că te încălzești este doar de moment. Chiar și pentru vin fiert, alege un vin de calitate. Am fost in vizită la Casa de Vinuri Cotnari și merg pe mâna lor (o Fetească Neagră e ideala, aici puteti comanda online o editie speciala din acest soi pur romanesc).
Comentarii
Slabire rapida si alte treburi de Sarbatori — Niciun comentariu
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>