5 gesturi simple, după îmbuibare
Mulți dintre noi profităm de Sărbători pentru a mai relaxa puțin dieta sau ca pretext pentru a mânca prea mult. Iată 5 lucruri simple pe care le poate face oricine după astfel de zile de îmbuibare:
Mai multă apă
Primul pas pentru a ne reveni după mesele copioase este să bem mai multă apă. Putem adăuga limonadă fără zahăr, supe, ciorbe. Ne vom recăpăta mai rapid energia și vom ajuta chiar la reducerea retenției de apă. Tubul digestiv se va goli și el mai ușor, reducând volumul “burții”.
Mai multe legume
În special salate cu verzituri de primăvară, rucola, spanac, leurdă, untișor, măcriș. Chiar și gătite, cum ar fi urzicile. Rădăcinoasele (țelină, morcov, sfeclă roșie) pot fi făcute și suc. Aportul de potasiu și magneziu va ajuta la eliminarea excesului de sare. Fibrele au efect prebiotic, ajutând la refacerea florei intestinale.
Leguminoasele (fasole, mazăre, linte, năut) aduc proteine vegetale și fibre, deci reduc acidul uric și glicemia, afectate la unele persoane de excesul de carne, zahăr, făinoase, alcool.
Mai puține alimente “grele”
Fie că vorbim de carne, ouă sau cozonac și pască, trecem acum pe alimente mai ușoare: pește, iaurt, frunze, legume, fructe (ananas, kiwi). Ele vor da pauza binemeritată aparatului digestiv dar vor aduce în același timp și nutrienții esențiali, de care avem nevoie.
Să ajutăm
Condimentele care ajută digestia și enzimele digestive pot fi și ele de mare ajutor. Ghimbirul poate fi inclus în rețetele de carne sau chiar în limonadă. Ceaiurile hepatobiliare și extractele de plante pentru protecția ficatului (silimarină) sunt binevenite, mai ales pentru cine a întrecut măsura cu alcoolul. Dacă problemele digestive persistă adăugăm și enzime sau probiotice (personal prefer varianta masticabilă, pentru copii).
Chiar și un laxativ ușor este permis acum, cu această ocazie specială.
Începem să ne mișcăm
Soluția reală pentru arderea caloriilor în exces este să facem mișcare. La început cu plimbări în aer liber, apoi gimnastică, alergare ușoară sau bicicletă. Ar fi un start bun pentru un program de intrare în formă pentru vară, crescănd intesitatea și durata, după posibilități.
Sunt lucruri simple, dar trebuie făcute, mai ales dacă ai avut parte de o îmbuibare pe cinste, asa cum ai considerat că meriți. Dacă vrem să pornim cu bine în această nouă aventură a vietii care este sezonul estival.