Biscuiți cu proteine
Biscuiți cu proteine
Am făcut o variantă de biscuiți cu proteine, dar cu accent pe carbohidrați, cu grăsimile la minim. Ar fi utili pentru sportivi, după antrenament, pentru că au multe zaharuri și indice glicemic mare. Evident, nu sunt o variantă pentru slăbire și nici una sănătoasă pentru sedentari. Deși, având în vedere aportul de proteine și fibre, stau mult mai bine decât orice biscuiți “comerciali”.
Ingrediente
Complexul de proteine din plante de la Now Foods (50g) este conceput să furnizeze aminoacizii esențiali în proporția optimă pentru refacere. Se poate folosi și clasica proteină din zer. Ouăle (3 buc.) aduc proteine suplimentare și “leagă” compoziția. Am mers pe varianta fără gluten la făină (300g), dar probabil că și o făină de orez ieftină și-ar fi făcut treaba.
Tărâțele de ovăz (50g) aduc fibrele iar fulgii de nucă de cocos (50g) grăsimile (în special trigliceride cu lanț mediu, ușor de asimilat și de metabolizat. Am avut zahăr de trestie, care furnizează energie rapid (combinație de glucoză și fructoză). Aproximativ 200ml de suc natural de mere au completat compoziția.
“Utilaje” necesare
Am robot de bucătărie de la Heinner Electrocasnice (click pentru oferta emag) și un cuptor electric. Personal prefer să merg pe temperaturi cât pot de mici, în acest caz 160 de grade. De când am robotul sunt scutit să amestec și să frământ de mână.
Forma (Ampelmensch) reprezintă un simbol al Germaniei (de Est) și provine din silueta verde a semaforului pentru pietoni. Mi s-a parut interesant să avem și altceva în afară de clasica “turtă”.