Ciorbă de fasole
Ciorbă de fasole
Am făcut prima rețetă de ciorbă de fasole cu noul “pressure cooker” de la Heinner, un aparat de gătit care le înlocuiește pe toate celelalte. Este vas sub presiune, cuptor, steamer, slow-cooker, mașină de iaurt, de copt pâine etc. Rețeta poate fi adaptată după dorință, aici e varianta de post.
Rețeta
Având aparatul multifuncțional putem “căli” puțin legumele (țelină, morcov, ceapă). Apoi le fierbem, adăugăm fasole (albă și roșie), suc de roșii, le mai fierbem puțin (de data asta fără presiune, să scadă cât ne dorim). Pot fi adăutate costiță afumată, zeamă de varză sau borș (în loc de apă). Apoi tarhon sau alte condimente.
Dar noi am făcut o supă de fasole cu legume, nu o ciorbă de fasole, așa cum e definită “la carte”. Ciorba este un cuvânt de origine persană/arabă, ajuns la noi pe filieră otomană. Borșul, de origine slavă, definește un tip de fiertură, făcută inițial din brânca ursului. Așa că ne permitem și noi să spunem că am făcut o ciorbă, deși nu are “borș”. Deși am fi putut pune niște sfeclă.
Fasolea este deja fiartă, deci avem nevoie de un timp mult mai scurt de preparare, deci face economie de timp și de energie. Conservele de la d’aucy nu au BPA (și nici BPS), fiind fabricate cu standard unic pentru toată UE.
La final am adăugat leuștean proaspăt, pentru acea aromă specifică, delicioasă.
3 tipuri de gătit
Aparatul ne permite să gătim optim, în trei feluri: “călire” (temperatura mai mare, puțin ulei adăugat), fierbere sub presiune (pentru rapiditate), fierbere normală. Nu am prăjit legumele, dar încălzirea alături de ulei le face să elibereze mai bine aromele.
Un astfel de aparat modern este foarte versatil, noi având posibilitatea să jonglăm cu temperatura, timpul și presiunea așa cum ne dorim. Dacă ar face și floricele de porumb ar fi aparatul ideal.