Salată alb-verde
Salată alb-verde
Prietenii noștri maghiari sau bulgari sigur i-ar pune și niște ardei roșu, dar noi am rămas la alb-verde.
E o salată simplă, dar foarte gustoasă. Se potrivește în regimurile low-carb (este “keto”) dar poate fi o masă de seară pentru oricine. Avem tot ce trebuie: proteine cu asimilare lentă, grăsimi sănătoase, vitamine, minerale, antioxidanți, fibre.
Ingrediente
S-a deschis un Kaufland lângă noi și am avut plăcuta surpriză să găsim o varietate mare de salate de la Eisberg, gata spălate și tăiate, pe care le putem include rapid în rețetele noastre. Sigur că ar fi mai bine să le culegem direct din grădină, dar asta ar însemna să avem salate doar câteva luni pe an. Prefer să le am în dietă tot timpul. De asemenea, pentru că prefer să fac lucruri mai utile cu timpul meu, aleg variantele la pungă, gata tăiate și spălate. La noi în cartier se face colectare selectivă deci pungile de plastic vor ajunge la reciclat, nu le aruncăm pe câmp.
Am pus așa: salată rucola, valeriană, gorgonzola (nu mai mâncasem de foarte mult timp), caju, migdale blanșate (albe, fără coajă), conopidă (crudă, este foarte bună la gust). Nu mai are nevoie de sare sau ulei, este deja tot ce trebuie în ingredientele deja adăugate.