Frittata cu porumb și brânză de capră
Frittata cu porumb și brânză de capră
Frittata sau omleta la cuptor este o variantă simplă și rapidă de mic dejun sau chiar de “pachețel” care ține foarte bine peste zi și se poate mânca ușor. Pentru că nu are blat (ca un quiche) se poate asocia cu puțină pâine, la cei care își permit.
Un mare avantaj este că poate fi mâncată și rece, o putem face de seara dacă dimineața nu avem timp să gătim.
Pentru fiecare dintre noi cantitățile pot fi adaptate, dar pentru o persoană avem nevoie de 2 ouă, câte o lingură de porumb, broccoli tocat, țelină sau alte legume. Puțin ulei de măsline, sare, piper. Se bat bine, se amestecă, apoi se dau la cuptor (120-140 de grade). Când este aproape gata se pune brânză de capră rasă și se stropește cu un sos de roșii.
Cum alegem ingredientele?
Dacă fac pentru copil voi folosi ouă bio și porumb bio (cum este cel din imagine, de la d’aucy), altfel merg pe ouă “free range” (cod 01) și porumbul “al vapore” (nu mai trebuie scurs). Le găsiți și le puteți comanda pe emag.ro (click pe imaginea de mai sus pentru mai multe informații), nu doar în supermarketuri.
Brânza de capră are un tip special de grăsimi care o face diferită de brânza de vacă, ele se asimilează rapid și sunt arse pentru energie. De asemenea, proteinele sunt și ele diferite, nu au componente opioide (cum este betacasomorfina din laptele de vacă) și nu va da somnolență sau dependență.
Această frittata nu mai are nevoie de sare, pentru că folosim deja brânză, care este suficient de sărată.