Mâncare de năut cu spanac
Mâncare de năut cu spanac
Am reinventat acest fel de mâncare din nevoie și pentru că aveam în casă ingredientele. Apoi am aflat că este destul de popular în bucătăriile din zona mediteraneană, din Spania până în Caucaz, cu diverse variante. Baza sunt năutul și spanacul, apoi restul ingredientelor variază în funcție de zonă, sezon, preferințe personale.
Această variantă de mâncare de năut și spanac este doar din ingrediente vegetale (deci de post sau vegană) dar putem adăuga și brânză sau carne.
Ingrediente
Am avut niște spănăcel bio, pe care îl folosim de obicei la salate sau omlete dar acum având și năutul la îndemână, le-am combinat. Am mai adăugat pe listă ce aveam prin frigider: ceapă, tulpină de țelină, usturoi, roșii. Se poate folosi și sucul de roșii dacă vrem un sos mai dens. Pentru poză arată mult mai bine așa.
Condimentele pot merge de la ghimbir și ardei iute până la curry și oțet. Orice considerați că merge cu năut și spanac. Aici e simplu: dacă vă place combinația rețete se reține și pentru viitor. Dacă nu… nu.
Avantajul aici este că putem prepara foarte rapid pentru că năutul este deja fiert. Călim ușor legumele în puțin ulei de măsline, adăugăm năutul (acesta este “al vapore” deci nu are prea multă zeamă) și apoi spanacul. Ne dorim doar să înăbușim spanacul, culoarea trebuire să rămână verde, puternică.
Avantaje nutriționale
Este un preparat foarte bogat în fibre și relativ bogat în proteine (pentru o mâncare exclusiv vegetală). Conservele de la d’aucy nu au BPA iar prin alegerea unei variante de spanac bio am evitat și pesticidele deseori prezente în legume.
Caloriile sunt puține, poate fi o cină într-un regim de slăbire sau o putem asocia cu quinoa/orez pentru cine are nevoie de mai mulți carbohidrați.