De ce multivitamine și multiminerale?
Multivitamine și multiminerale
Da, ideal ar fi să luăm separat fix ce avem nevoie, la momentul optim, suplimente cu vitamine și minerale, în cantități calculate după analize de sânge. Dar eu consider că baza oricărui program serios de suplimentație este un “multi”. Îl putem completa cu alte elemente dar pentru cei mai mulți oameni este soluția simplă și suficient de bună. Desigur că alegerea mea sunt suplimentele NOW Foods, pentru care suplimente.ro este singurul distribuitor legal autorizat în România. Click pe imaginea de mai sus. Există variante pentru bărbați, femei, sportivi, copii, generice (one-a-day pentru toată lumea).
De ce nu sperăm că “mâncăm fructe și legume” și acolo avem tot ce trebuie? În primul rând pentru că “fructele și legumele” nici măcar nu conțin cele mai mari cantități de vitamine și minerale. Iar ele nu mai conțin cât conțineau “pe vremuri”. Și oricum nu mănânci destule. Ouăle, carnea, peștele, nucile și semințele sunt mult mai bogate, acolo sunt cele mai mari cantități. Dar nici acolo, de cele mai multe ori. Provoc pe oricine, mai ales pe o dietă cu număr limitat de calorii, să demonstreze că își asigură măcar minimul numit DZR (doză zilnică recomandată).
De ce nu sunt suficiente alimentele?
Nenumărate studii arată că în ultimele zeci de ani conținutul real de vitamine și minerale din alimente a scăzut dramatic. La unele chiar și cu peste 90%. Agricultura intensivă, “spălarea” solului, soiuri concepute pentru orice altceva decât aportul nutritiv. Iar fiecare nutrient are un anumit grad de asimilare, nu se asimilează 100% din ce este, teoretic, în alimente. Modul de gătire poate influența și el major cantitatea de vitamine dar și biodisponibilitatea vitaminelor și mineralelor, în ambele sensuri.
Aș emite chiar ipoteza că o componentă importantă pentru “epidemia de obezitate” este chiar lipsa acestor nutrienți din alimente, chiar din alimentele naturale, neprocesate. Corpul percepe un deficit și “cere” mâncare, mâncarea primită reprezintă, în general, “calorii goale”, deci va cere și mai multă mâncare, intrând într-un cerc vicios.
Încă un element important: “doza zilnică recomandată” nu reprezintă nicidecum un optim ci minimul necesar, în medie, pentru a preveni bolile deficitului de vitamine și minerale (scorbutul, pelagra, rahitismul etc.). Cele mai multe studii cu suplimente nu sunt făcute cu doze optime sau pe oameni în situații specifice. Iar asupra organismului acționează nenumărați alți factori, e greu să izolăm un deficit sau altul drept cauza unei boli anume.
Necesarul omului modern, expus la stress, poluare, alimente nesănătoase are tendința să crească, corpul are nevoie de mai mult pentru a face față acestor provocări. Mai mult, unii dintre noi vrem performanță (sportivă, intelectuală, de alte tipuri), nu ne mulțumim cu “media” sau cu minimul.
Cele mai frecvente deficite la omul modern?
Conform datelor științifice, se poate evalua că cele mai des întâlnite deficite sunt de vitamina D, magneziu, potasiu, zinc, iod, fier, vitamina C, vitamina K, omega 3, colină, vitamina B12. Foarte important: unele dintre aceste deficite nu sunt “prinse” la analizele obișnuite. De exemplu, corpul poate avea un nivel normal de calciu în sânge la analize, pe seama mobilizării lui din rezerve (adică scoaterea din oase). Pentru cei mai mulți nutrienți testele de sânge sunt costisitoare și mai puțin accesibile (vitamina D, omega 3). Deci dacă ți-ai făcut niște analize de bază și arată bine, mai ales la vârste tinere, nu înseamnă că ceasul nu ticăie.
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0002916523119277
https://academic.oup.com/nutritionreviews/article/82/11/1605/7536064
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5786912/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32215702/
https://www.researchgate.net/figure/Potassium-estimates-by-country-and-region-ranked-by-potassium-intake-g-day-Bar-chart_fig1_369087882
În funcție de zonă și de stilul de alimentație pot să apară și deficite de calciu, seleniu, crom, bor sau alte oligoelemente. Pentru multe persoane din “lumea civilizată” se observă chiar și un deficit de fibre.
Suplimentele de calitate cu multivitamine și multiminerale vor conține, de obicei, toată gama, fiind acceptabile pentru persoane care vor să asigure un minim. Totuși, în situații specifice este nevoie de mai mult, măcar la vitamina D, vitamina C, magneziu. Și omega 3 separat. Trebuie să ajungem la dozele optime, nu este suficient să luăm un supliment subdozat sau care se asimilează slab.
Ce avem de făcut?
Primul pas este să ne îndreptăm către alimente dense micronutritiv, alimente care aduc un aport mare de vitamine și minerale dar cu puține calorii. Ne referim în special la alimente naturale, crescute cât mai sălbatic, lent, într-un sol bogat. Pentru că mineralele trebuie să fie întâi în sol pentru a le regăsi în alimente. Pentru animale la fel, hrana trebuie să fie cât mai diversă și bogată în nutrienți. Această categorie este supranumită și “super-alimente”, am un articol separat despre asta. Aceste alimente trebuie gătite cu grijă, pentru a le pune în valoare conținutul de nutrienți și a preveni formarea de substanțe toxice.
Unii vrem să performăm, chiar dacă ne confruntăm cu stress, boli cronice sau alte probleme. Așa că folosim și suplimente cu vitamine, minerale, omega 3 sau alte substanțe utile. Și asta pe fondul unei alimentații la care criticii suplimentelor nici nu visează.
Iar dacă influențărul tău de pe tik-tok zice că nu știe sau te minte că “nu există studii”, mai bine educă-te pe cont propriu, nu e persoana potrivită de la care să iei informații.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38244989/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38296029/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37702300/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28336109/