Plumb în proteine?
Plumb în proteine?

O nouă “știre” pune pe jar consumatorii de pudre proteice. În SUA au fost testate anumite pudre proteice și s-au descoperit în ele diverse niveluri de plumb, în mare parte sub limitele de siguranță (adică sunt oricum sigure pentru consum). Pudrele proteice de la NOW nu au fost incluse în acest raport, pentru că, evident, de ce ar testa cineva un produs despre care se știe deja că este în regulă, sau dacă l-ar testa, dece ar publica datele?
Este o îngrijorare legitimă pentru consumatori, dar nu și pentru noi. Pentru că suplimentele NOW Foods testate în laboratoare ultraperformante în SUA (atât proprii cât și ale altor firme specializate acreditate). Nu au niveluri de plumb sau alți contaminanți peste limitele admise, din contră, sunt mult sub ele. La această “proteină” (proteina din zer izolat, fără arome de la NOW) este de 1000 de ori sub limita maximă admisă, după cum se poate vedea în buletinul de analiză mai jos.
NOW are o experiență de peste 50 de ani în domeniu și este una dintre cele mai mari firme la nivel american și internațional. Una dintre principalele misiuni este tocmai aceasta, de a asigura o calitate fără egal. Mai multe informații, aici.

Toate loturile importate pe canalul oficial (Getfit Shop) în România sunt testate și primim buletinele de analiză în original, care sunt furnizate autorităților. La fiecare import. Plus nenumărate alte documente pentru import sau pentru notificare. Ba mai mult, produsele au fost testate și în România, tot la cererea autorităților. Da, vin pe hârtie, în original, pentru a nu exista riscul unor falsificări, cum se poate întâmpla atunci când cumperi (mai ales online) produse nenotificate sau de la firme care încalcă și alte legi privind siguranța alimentară și trasabilitatea.
De ce nu poate primi oricine aceste certificate?

Pentru că importatorii ilegali și contrabandiștii le pot folosi pentru a le falsifica și a trece de controalele mai serioase, afectând altfel siguranța alimentară și sănătatea consumatorilor.
Ele sunt emise nominal, către importatorul oficial și autorizat (Getfit Shop SRL), apoi sunt furnizate doar autorităților, conform legii, încă de la formalitățile de import, alături de celelalte documente necesare, unele despre care alți comercianți nici nu știu că există. Pentru că cele mai multe firme eludează, prin diverse metode, aceste măsuri de siguranță alimentară.
De ce există “limite admise”?
Pentru că practic toate produsele pot conține anumite substanțe nocive sau diverși contaminanți, în primul rând din natură. Chiar și strămoșii noștri erau expuși la ele, plumbul existând și el în scoarța terestră pe care noi viețuim.
Dar sunt importante niște detalii:
Ce cantitate se găsește în produsul pe care îl folosești? (se măsoară în părți la milion sau chiar la miliard, în cazul de față, deci cantități absolut infime)
Ce cantitate din produs folosești, pentru cât timp?
De asta, discuțiile despre toxicologie ar trebui făcute corect, de către specialiști, nu pe baza unor știri de presă scrise (câteodată cu rea-voință) de persoane care nu au nici măcar noțiuni de bază.
Informarea corectă a consumatorilor
Dacă cineva este interesat de un produs importat de noi și vrea mai multe informații, o poate face în mod civilizat, fără amenințări cu “ANPC”. Pentru că ANPC ar trebui întâi să rezolve problema miilor de suplimente produse sau importate fără respectarea legii și vândute la în România fără notificare, fără acte în regulă, fără taxe plătite, fără vreo testare, fără vreo măsură de siguranță alimentară și trasabilitate, incluzând suplimente subdozate, adulterate, contaminate, contrafăcute, cu etichete mincinoase, cu “health claim”-uri neautorizate, cu ingrediente și substanțe interzise în UE.

Dar până la suplimente ar trebui să ne întrebăm care sunt nivelurile de contaminanți, inclusiv plumb, din apa potabilă sau din alimentele pe care le consumăm zi de zi. Câte teste se fac pentru acestea și unde? Pentru că o astfel de aparatură nu se găsește pe toate drumurile. Și nici testele nu sunt chiar ieftine.
Precizare
Ce se vede în prima imagine este exact suplimentul pe care îl folosesc personal (se vede că este la mine pe birou și desfacută). De asemenea, îl folosesc și în shake-urile pe care le ia copilul nostru adolescent.
