Despre situații-limită, cu Alex Găvan

La Undercloud am avut parte și de un “teatru” mai special: Alex Găvan în regia lui Chris Simion Mercurian.

La check-in-ul dat pe facebook am scris “Alex Gavan ne povesteste despre cum este la peste 8000m”. Deși cunoșteam povestea, de fiecare dată mă impresionează la fel. Poate și unde ne vedem, în general, cu o zi-două înainte să plece în expediție. Spectatorii au fost ca hipnotizați, inclusiv băiețelul nostru de 10 ani, de la care nu ne-am fi așteptat să stea nemișcat peste o oră.

Este o experiență transformațională, ca un ritual prin care ieși din timp câteva zeci de minute, pentru a reveni apoi, altă persoană, ascultând același text din introducere.

Este vorba despre timp? Dacă întelegem că prezentul e trecut, că viitorul nu există și că noi suntem atât de perisabili. Dar putem realiza atât de mult. Deci poate fi vorba despre depășirea limitelor, despre a trece, conștient, “linia”. Sau despre supraviețuire. Sau despre scop.

Actul artistic nu are nevoie de justificări sau explicații. Asta dacă putem numi această experiență emoțională și transformațională doar “act artistic”. Este mult mai mult decât atât. Găsim experiențe extraordinare în podcasturile americane, în filme sau în articole. Dar aici ai în față omul. Și vântul. Iar cuvintele se duc direct în inimă, de parcă bariera minții este înlăturată complet și instantaneu încă din introducere.

“Climbing mountains outside is climbing mountains inside” este motto-ul lui Alex, dar fiecare avem “munții” noștri: o boală incapacitantă sau “incurabilă”, dificultăți materiale, obiective greu de atins. Mai ales când vrei sau ești nevoit să “treci linia”, așa cum singur constată în filmulețul făcut pe vârf.

Rămâi cu întrebarea copilărească: cine era/este “francezul”? E suficientă explicația unei halucinații cauzate de hipoxie și epuizare fizică și mentală? Este “fantoma” unui montaniard pierdut în deșertul înghețat? Este forța interioară care te ajută să îți depășesti limitele? Este un alter-ego? Este un înger păzitor? Este chiar Dumnezeu? Și până la urmă… de ce facem ceeace facem?

Context

La peste 8000m altitudine corpul nostru nu mai poate lua suficient oxigen din atmosfera rarefiată. Este supranumită “zona morții” (Death Zone, în engleză). De aceea, ascensiunea peste această altitudine, fără oxigen suplimentar, este o performanță deosebită, în primul rând psihilogică. Dar și fizică, desigur. Mergând “pe datorie”, nu este timp de odihnă sau pentru altceva decât obiectivul: să ajungi în siguranță pe vârf și înapoi în tabăra de bază. Deși distanțele par scurte (câțiva kilometri), efortul este uriaș, nu poate fi comparat cu cel de “jos”.

Din 2007 lucrez împreună cu Alex pentru a avea dieta și planul de suplimentație optime pentru a reuși aceste performanțe. Alex lucrează și pentru oameni: misiuni de salvare, proiecte umanitare (ex. școală în Nepal refăcută după celebrul cutremur), proiecte ecologiste, proiecte educaționale. De multe ori sacrificând propriul obiectiv (atingerea vârfului) sau riscându-și sănătatea și viața.