Salată americană
Salată americană
Această salată americană e deosebită, pentru că, deși e “americană”, e sănătoasă. În SUA am găsit atât cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare dar și cele mai multe oportunități pentru a mânca sănătos, dacă vrei. Hypermarketuri absolut imense cu sute și sute de variante de alimente organice, “gras fed”, “pasture raised” și toate celelalte. Doar că da, costă puțin mai mult.
Ingredientele “americane” sunt fasolea roșie, quinoa, avocado, roșiile. Plante venite în Europa de doar câteva sute de ani, dar foarte populare. Sunt gustoase, hrănitoare, ușor de folosit. Poate fi adăugat și porumbul pe listă.
Pentru economie de timp eu aleg conservele de la d’aucy (fără BPA, click pe link pentru a putea comanda), mai ales cele “al vapore”, pentru că pot fi incluse direct în rețete. Pe etichetele noi observăm și “NutriScore”, unde ne bucurăm să observăm că sunt în categoria A (cu verde), adică pot fi consumate “la liber”.
Chiar dacă roșiile nu sunt în sezon, am găsit “bio” la supermarket și au fost un adaos binevenit. Altfel prefer roșiile de grădină, când sunt disponibile.
Pentru baza de salată am folosit iceberg de la Eisberg (gata spălată și tăiată, “din pungă direct în farfurie”), este foarte crocantă și… soi american.
Dacă vrem mai mult gust adăugăm alte ingrediente aromate, inclusiv ceapă verde, pătrunjel, zeamă de lămâie (sau oțet balsamic), puțină sare.
Nutriția
Salata americană de mai sus are câteva calitați deosebite: este exclusiv vegetală dar cu un aport mare de proteine. Este foarte bogată în fibre și antioxidanți. Deci putem spune că ajută în prevenția diabetului, bolilor cardiovasculare și chiar a cancerului.
Astfel de mese au avantaje chiar și pentru sportivi, pentru că, prin potențialul alcalinizant, ajută refacerea și performanța sportivă. După antrenament poate fi adăugat și porumbul, pentru un aport suplimentar de carbohidrați complecși. Eu prefer oțetul, sunt mai multe studii științifice care arată beneficii pentru refacerea nivelului de glicogen, la sportivi.