Lista de cumpărături Freshful pentru masa de Paști
Lista de cumpărături pentru Sărbători
Pentru sărbători, în general, hai să vedem ce e bine să punem pe lista de cumpărături și ce este mai bine să evităm, pentru că oricum nu avem nevoie de ele și e foarte posibil să ne fie oferite de alții. Prefer să comand cât mai multe, pentru că nu îmi place să pierd timpul prin magazine și să mă înghesui cu hoardele de cetățeni dezorientați, agitați, câteodată împuțiți.
O astfel de listă ne ajută să reducem È™i risipa alimentară, pică din start povestea cu “să nu mergi la cumpărături când îți e foame”. ÃŽmi fac cumpărăturile de pe canapea sau de la birou, liniÈ™tit.
Produse tradiționale
E clar, dacă vrem “să miroasă a sărbători”, trebuie să avem câteva produse tradiÈ›ionale. De PaÈ™ti vorbim despre friptură de miel (personal nu mănânc, dar pentru cine preferă), cozonaci (o ocazie perfectă), pască, drob È™i, evident, ouă roÈ™ii. Sau de alte culori.
Friptura de miel cere un vin bun. Nici din acesta nu beau, dar un roșu puternic parcă ar merge la ocazii.
Deja se pot comanda ingredientele sau chiar preparatele gata gătite. Pe freshful.ro (click pentru oferta specială de Paști) am găsit inclusiv de la mici producători și rețete tradiționale.
Alimente sănătoase în completarea celor tradiționale
În completarea alimentelor tradiționale e bine să punem pe listă și frunze (salate, rucola de preferat), legume de toate felurile, care să fie servite drept garnitură. Merg și niște fructe, ideal ananas, kiwi, papaya (dacă tot nu este sezonul fructelor la noi măcar să mâncăm ceva util, care ajută digestia).
Pentru gurmanzi și campioni la sticlism recomand și măcar niște enzime digestive (Super Enzymes), un protector hepatic (Liver Refresh). Click pe imaginea de mai jos, sunt la reducere pe suplimente.ro, singurul distribuitor autorizat Now Foods în România.
Alimente pentru “revenire”
Chiar È™i după excesele inerente, vestea bună este că acele kilograme în plus sunt, în mare parte, apă È™i conÈ›inut intestinal. Cine a mâncat foarte sărat sau È›inea înainte o dieta low-carb are acum parte È™i de o “încărcare”, pe lângă retenÈ›ia de apă.
Deci, e simplu: apă multă (reglează digestia, elimină sarea în exces), salate (rucola, tulpină de țelină), semințe de cânepă (magneziu), sfeclă roșie (detoxifiant general). Dintre condimente ghimbirul ajută și el. De exemplu, o limonadă cu ghimbir.
Și câteva pauze alimentare, să dăm timp aparatului digestiv să lucreze.
Ce evităm?
Din start excludem băuturile “răcoritoare” cu zahăr, dulciurile “industriale”, alte surse dense de calorii (pâinea). De asemenea, dacă tot bem un pahar, două, măcar să fie un vin de calitate, să nu ne zgârcim È™i să cumpărăm orice poÈ™ircă.
O tentație mare sunt și diverse snack-uri și junk-food/fast food. Chiar nu este nevoie de ele. Putem lua gustările din cozonac, pască sau câte un ou fiert.
Proteine avem destule în friptură, deci excludem alte tipuri de carne și mezeluri. De asemenea, este brânză în pască, nu mai avem nevoie de calorii în plus.
Strategia de îmbuibare
Ideal este să mâncăm câte un singur fel la o masă, de exemplu ouă dimineața, friptură cu salată la prânz, niște gustări din pască sau cozonac, o salată sau chiar nimic seara. Și cât mai multă apă, alimentele din această perioadă au tendința să fie foarte sărate.
În situații sociale, mese bogate, cu mulți invitați, nu refuzăm nimic, dar luăm cât mai puțin din fiecare fel și doar gustăm din ele. Altfel, presiunea grupului ne poate face să cedăm definitiv și să ne mai trezim după o săptămână cu daune care necesită alte 2-3 luni de muncă și disciplină dură.