Câte paste mănâncă italienii?
Câte paste mănâncă italienii?
E o întrebare normală pentru că italienii au nenumărate tipuri de paste, mai toate delicioase, aș adăuga. Se aduc și la noi acum o varietate mare. Se mai fabrică și local, avem de unde alege. Se fac și rapid, chiar și cu din ingrediente rămase prin frigider. Ba chiar găsim și sosuri gata făcute, cu ingrediente sănătoase.
Totuși grâul, orezul și porumbul sunt similare ca sursă de amidon. Deci energie. De aici întrebarea: „cum de mănâncă italienii atât de multe paste și nu se îngrașă?”. În scop pur științific am făcut o comandă de diverse tipuri de paste la Freshful by eMAG, inclusiv de “pasta fresca” (paste proaspete, umede, nu uscate). Constatăm că majoritatea sunt din grâu dur și au varietăți integrale, fără gluten sau chiar din linte (deci cu mai puțini carbohidrați și mai multe proteine).
Statisticile arată că italienii consumă aproximativ 25kg de paste pe cap de locuitor pe an. Dar consumul total de grâu este de în jur de 100kg, similar cu al altor țări europene. România le depășește cu mult, fiind pe la 150kg, sub diverse forme. Evident, mult mai multă pâine. Deci italienii nu mănâncă chiar atât de multe paste cum am crede.
Dar…
Italienii sunt mai activi fizic. Și vorbim aici de toate tipurile de activități fizice, sportive, plimbări, activități recreative. Trăiesc o viață mult mai bună, în medie, față de români.
Italienii mănâncă și mai multe legume. Sunt chiar în top printre europeni (mă rog, considerăm și roșia o legumă).
Mănâncă și mult pește, fructe de mare. Deși dieta lor diferă de la o regiune la alta, prin casele în care am fost se mâncau foarte puține paste sau deloc (nu putem compara sudul cu nordul și nici insulele cu interiorul peninsulei). Iar atunci când mâncau, porțiile erau mici, mesele fiind diversificate cu alte tipuri de alimente.
Italienii se îngrașă și ei, dacă mănâncă prea mult. Ca orice om. Fac și diabet, au aproape de 4 milioane de cazuri. Ce-i drept, la persoane în vârstă. Cu cât crește speranța de viață, cu atât mai frecvente sunt și aceste boli ale „uzurii” metabolice, care apar mai târziu.
Revenind, mâncarea localnicilor este diferită de cea gătită în restaurantele italienești de la noi sau în cele turistice din Italia.
Carbohidrații și indicele glicemic
Carbohidrații sunt sursă de energie (amidonul din grâu furnizează glucoză, prin digestie). Aici intervin alți factori: tipul de grâu, ingredientele asociate, efortul fizic. Grâul dur, „granoduro” cum preferă italienii, are un indice glicemic mai mic. Faptul că sunt preparate „al dente” ține iarăși indicele glicemic mai jos. Deci sunt de preferat cele integrale (au mai multe fibre), de grâu dur și fierte cât scrie pe ambalaj, nu până se fac terci.
Ajută să fie și puțin lăsate la răcit și mâncate la finalul mesei (nu înainte, știu povestea). Dacă sunt mâncate primele atunci impactul glicemic este maxim, poate fi util la sportivi, pentru recuperare rapidă, dar nu la oamenii obișnuiți. Și nu pentru slăbire și controlul apetitului.
Un element este asocierea cu legume (orice tip) sau leguminoase (mazăre, năut), proteine (carne, pește) și chiar grăsimi (ulei de măsline, parmezan). Acestea întârzie și ele asimilarea glucozei, deci reduc indicele glicemic. Iată o variantă de paste reci, cu năut.
Dar cel mai important factor este, după cantitatea de paste, starea organismului. Dacă s-a făcut efort fizic sau pauză alimentară prelungită înainte atunci această glucoză are unde să se ducă. Se va depozita în ficat și mușchi, sub formă de glicogen, un alt polimer al glucozei, cum este și amidonul. La fel și dacă se face efort fizic după masă, glucoza se arde.
Deci pastele îngrașă sau nu?
Ca pentru orice aliment, contează cantitatea, ce mâncăm în rest (câte calorii, câți carbohidrați), nivelul de efort fizic, geneticul. Cele de mai sus sunt valabile și pentru orez, porumb. Grâul are în plus glutenul, dar asta este o altă discuție.