Acum cateva zile cineva propunea reducerea numarului de parlamentari, ca masura de a face “economie”. Da, economie de democratie.

Primele democratii din Grecia Antica isi propuneau ca un numar cat mai mare de oameni sa participe la luarea deciziilor si la aplicarea acestora in viata comunitatii. Acum, faptul ca s-a ajuns de la “cat mai multi” la “mai putini” mie mi-a ridicat niste semne de intrebare. Ma gandeam ca mult hulita noastra “democratie reprezentativa” va fi si mai proasta, din moment ce va fi un numar mai mic de oameni care va lua decizii si le va aplica in numele tuturor. Facand o documentare pe aceasta tema am dat si peste un concept cu care suntem cu totii foarte familiari, chiar daca nu ii cunosteam denumirea oficiala: cleptocratia.

Adica treaba sta cam asa: unii se duc la vot. Altii sunt votati. Apoi acesti “votati” isi fac de cap 4-5 ani, dupa care sunt schimbati cu altii si tot asa. Licitatiile aranjate, contractele cu statul, nepotismele, abuzurile si tot restul devin absolut normale si acceptate de toata lumea. “Cetateanul” nu are nici o sansa: este “sondat” si analizat de specialisti, auzind fix ce vrea sa auda in prag de alegeri, luand apoi fix ce trebuie sa ia pana la urmatoarele.

Revenind la subiect: cat de naiv sa fii sa crezi ca reducerea numarului de parlamentari poate duce cumva la o democratie reprezentativa  imbunatatita?  Sau cat de naiv sa fii sa mai pui botul in 2009 la gogosi de tipul “ma vrea poporul, ma sacrific pentru popor”?

Sanse pentru cei care vor sa traiasca linistiti sunt prea putine. Regula este “mananca sau vei fi mancat”. Asta in “privat”. In sectorul public este “cine nu este cu noi este impotriva noastra”.

Sau deja s-a impacat toata lumea cu ideea ca nu putem mai mult, ca societate?