Site-uri “de diete”
In ultimii ani oricine se pricepe la “diete” si au aparut zeci de site-uri “de slabire” sau “de diete” unde intalnim cele mai mari porcarii si aberatii, toate in numele zeului numit “vizitator”. Pentru ca vizitatorul aduce bani impostorilor si impostoarelor fabricanti de site-uri trase la indigo, calitatea informatiei este pe ultimul loc. Orice “dieta”, articol sau artificii care pot creste numarul de vizitatori sunt aruncate fara nici un fel de scrupul spre omul dezorientat.
Vad site-uri “de dieta” unde nu exista nici un articol semnat, unde totul este copiat si ras-copiat la a 14-a mana de pe un site pe altul, schimband doar ce este strict necesar pentru a nu fi depunctati de google. Site-uri de dieta facute de oameni al caror nume sau activitate practic nu exista in acest domeniu.
Vad cum fete disperate sa slabeasca cad prada acestor farse punandu-si sanatatea in pericol. Sunt promovate iar si iar si iar si iar aceleasi aberatii de “diete” prefabricate, de la dieta de 13 zile la dietele “vedetelor”. Vad fete care habar nu au ce inseamna carbohidrati sau calorii dar isi petrec toata ziua pe site-uri cu “calculatoare de calorii”. Fetelor, acele calculatoare de calorii nu le-au inventat impostorii numiti webmasteri ai site-urilor pe care le vizitati si unde va bateti pe umar cu colegele de forum. Sunt inventate de multa vreme si daca erau bune pentru voi ar fi reusit si altii cu ele. Sunt un instrument pentru avansati, pentru cei care stiu ce si de ce sa manance. Am mai scris o serie de articole despre calorii, in rezumat: o calorie nu este o calorie nici in mancare nici atunci cand o arzi. Sunt doar aproximari foarte mari care te pot face sa pierzi din vedere scopul: o dieta sanatoasa pe termen lung.
Solutiile simple, care sunt scrise peste tot, sunt doar o pacaleala, un cantec intr-o limba straina cantat in stil “playback” de oameni care sunt surzi si muti, oameni care stiu doar sa traduca aproximativ si sa copieze munca altora. Faptul ca o anume “vedeta” a slabit folosind o “dieta” este de cele mai multe ori o mistificare, un fals. Singura solutie si dieta reala este cea pe care ti-o construiesti pe cont propriu si pe care o transformi in mod de viata, documentandu-te si schimband informatii cu altii(altele) ca tine, nu urmand prosteste diete prefabricate sau calculand caloriile in fiecare zi. Pentru ca daca ajungi sa calculezi caloriile si nutrientii din junk food esti in mod clar pe un drum gresit.