The Benevolent Tyrant
Daca eram in Roma antica si Imperiul in mare pericol as fi inteles existenta unui dictator. Suntem cu totii in mare pericol, dar mi-e greu sa cred ca in 2010 un singur om sau un grup restrans mai pot lua vreo decizie care sa ne duca pe “toti” intr-o directie buna. Teoria elitelor s-a dovedit un esec. Cred ca asta e evident pentru fiecare dintre noi. O simpla privire aruncata in jur ne ofera toate dovezile de care avem nevoie.
Adica oricat de prosti am fi(ma refer la cei care acum nu sunt implicati in procesele decizionale politice), vreau sa cred ca o democratie participativa este o solutie viabila. E clar ca mergem intr-o directie gresita si a tot incerca sa corectezi un sistem bolnav mi se pare pierdere de vreme si energie. Nu cred ca a da cuiva “mandat” timp de 4-5 ani este o strategie de succes in conditiile in care lumea se rastoarna cateodata chiar si de la o zi la alta. Nu cred ca un grup de oameni rupti de realitate mai poate lua hotarari pentru restul. Da, e posibil ca “gloata” sa aiba o gandire limitata, pe termen scurt, dar are si capacitate de adaptare si invatare.
Nu cred in manifestatiile “de strada”, ci in vot. Educat, rational, calm. Cam orice om are un moment de ratiune si calm. Pentru concursurile de la TV se voteaza prin SMS… oamenii dau bani sa voteze tot felul de imbecilitati prin SMS… de ce nu ar trimite un SMS pentru a vota pentru viata si viitorul lor? Cred ca multi dintre noi am putea dona cate un telefon mai vechi pentru cei care inca nu au un asemenea aparat. Eu sunt pentru “the ultimate big brother”… toata lumea sa stie ce face toata lumea, sfarsitul ipocriziei si al falsitatii pe toate planurile. Un prim pas pentru ca fiecare dintre noi sa se accepte pe sine cat si pe ceilalti.
Nu cred in “a taia raul din radacina” pentru ca nu cred ca are vreo radacina. “Raul” e in fiecare dintre noi, chiar daca doar la nivel de complicitati tacite. Refuz sa cred ca cei care ne conduc sunt cu totii prosti sau incompetenti si cred ca ar trebui pusi sa repare ce au stricat in ultimii 20 de ani. A fi, pur si simplu, dati afara mi se pare o iesire facila pentru “ei” si fara sens pentru “noi”.
Revenind totusi la dictatura, as fi in stare sa accept si dictatura… dar pe toate planurile, inclusiv a legii, nu dictatura doar pentru fraieri. Deci, dictatorul trebuie sa dea ceva in schimbul libertatii. Macar iluzia de libertate, siguranta, ordine… nu sa vad cozi de masini cu numere de provincie oprite la marginea capitalei. Mi-e greu sa cred ca o democratie poate fi mentinuta prin opresiune. Dar… cine a spus ca traim intr-o democratie?
N-as fi putut comenta mai bine situatia actuala
În privința democrației manifestate prin vot, cred că Elveția e cel mai bun exemplu. Dacă li se pune pata pe ceva, fac un referendum, oamenii votează și ce iese se pune în aplicare. Ce au reușit cu minaretele mi se pare fenomenal, chit că musulmanii au avut de suferit de pe urma legii. Dacă locuitorii au considerat că ele nu trebuie să existe, atunci așa să fie.
Pentru dictatura cu cap există Singapore. Nu prea se face politică și libertatea e puțin îngrădită. De exemplu n-o să găsești reviste deocheate gen Hustler, gheismele sunt interzise, ciunga se cumpără din farmacii și dacă încerci să faci „contrabandă” cu ea, ți se confiscă la vamă. Legile sunt foarte dure (au pedeapsa cu moartea) și se aplică, chit că uneori există proteste internaționale pe tema asta. Ce se primește la schimb? Un grad de civilizație și dezvoltare foarte ridicat.
P.S. Ieri am dat peste acest articol despre Singapore; păcat însă că e cam vechi, de pe la începutul anilor ’90.