Suntem intrebati despre retete de dulciuri pentru copii. Am precizat de fiecare data ca aceste dulciuri sunt exceptii in alimentatia copiilor, nicidecum o regula sau ceva “necesar”. (Nu, copilul NU are nevoie de dulce dincolo de laptele matern, fructe si legume). Am avut la consultanta mame care mancau dulciuri in loc de alimentele sanatoase recomandate. La intrebarea “de unde aveai acest gunoi in casa?” raspunsul era surprinzator: “le tinem pentru copii”.

Pentru cei mai multi adulti care incearca sa fie “normali” intervine spirala care duce la obezitatea morbida cu singura solutie valabila pentru cei mai multi: chirurgia. Asta pentru ca alimentele “normale” sunt cele care induc la o parte din oameni aceste probleme. Eu consider si painea integrala, porumbul sau orezul in aceeasi categorie. Painea contine si alte substante care ataca direct pancreasul, in afara amidonului. Deci ideea conform careia “fibrele” din cerealele integrale ar compensa aportul enorm de glucoza usor asimilabila este, in mare masura, falsa.

Abtinerea e valabila pentru cei care nu au “microbul” (daunele metabolice). Dar sa fii expus la stimul permanent (ex. vederea dulciurilor sau a painii) dupa ce ai prins gustul este o incercare serioasa. Nu tine de voina, e un mecanism care suprascrie ceea ce omul obisnuit intelege prin “vointa”. Sunt experimente sociologice si psihologice unde oameni obisnuiti ajung aproape de crima pentru a obtine si stoca alimente.

Din acest motiv este foarte important sa nu li se dea copiilor dulciuri, sub nicio forma/pretext. Nici cu indulcitori naturali/noncalorici- nu pentru ca indulcitorii ar fi rai in sine ci pentru ca vor cauta apoi gustul si nu vor gasi intotdeauna xilitol si stevia ci zahar. Omul nu stie ce gust au pana nu mananca de cateva ori si are acel soc de glucoza/insulina/serotonina. Mai ales daca sunt folosite ca intarire sau recompensa/”comfort food”, dulciurile vor afecta permanent la nivel fizic si poate chiar epigenetic/genetic organismul, cu un rezultat dezastruos pe termen lung.

Chiar din viata intrauterina si la a doua sau a treia generatie sunt transmise predispozitiile prin mecanisme epigenetice. Deci avem o responsabilitate si pentru generatiile viitoare, nu doar pentru noi.