Cine vrea. Mananci ce vrei, dar stii ce mananci?
De la 15.00 la Realitatea TV discutam despre paine. Despre natia cea mai bolnava din UE, mare mancatoare de paine. Despre natia care, desi este cea mai bolnava si cea mai mancatoare de paine, primeste un bonus pentru a manca si mai multa paine, sub forma unui TVA redus la 9%, discriminand cetatenii ei nemancatori de paine. In timp ce alte natii au dreptul sa manance mai bine, chiar daca se mai stimuleaza si supraproductia prin subventii in loc sa se stimuleze consumul de alimente sanatoase prin educatie si scutiri de taxe.
Avem mai multe componente:
1. Pozitia geografica avantajoasa pentru cultivarea cerealelor, intr-un sol extrem de fertil. Asta ar fi un argument “pro”. Dar suntem obligati sa si mancam atat de multa paine? Intr-o lume globalizata? De ce sa subventionam productia cand se poate redirectiona catre alte culturi, mai sanatoase? Trebuie sa duc eu grija producatorilor si a pietei globale? Sacrificandu-mi sanatatea?
2. Starea socio-economica precara, saracia care este mentinuta pentru controlul cetatenilor cu drept de vot (numiti si “pulime”). Painea este ieftina si prosteste. Nu am reusit sa depasim nivelul plebei din Roma antica. Stiu, vine cliseul “suntem prea multi pentru a ne hrani bine”… nu in Romania, unde avem o scadere a populatiei. Si, daca “suntem prea multi”, hai sa ne ridicam la inaltimea pretentiilor pe care le avem ca cea mai evoluata specie si sa controlam aceasta inmultire prin metode inteligente, nu folosind masacre, epidemii si otraviri in masa.
3. Culturale si istorice, de la “Tatal nostru” (desi painea biblica evea alta reteta si alt mod de preparare) pana la “ia cu paine, sa te saturi”, este greu sa ne desprindem de aceste obiceiuri gresite. Suntem inconjurati de simbolistica si ritualuri agrare. Chiar si eu am cateva spice de grau uscate intr-o vaza in living. Mi-a luat cativa ani buni sa elimin painea din dieta mea curenta, deci se poate. Multi am facut-o. Mentalitatile se schimba greu, dar se schimba.
4. Stiintele nutritiei, biologia, chimia alimentara ne arata clar ca painea este un aliment daunator sanatatii, sub toate formele si mastile. Chiar daca “o varianta poate fi mai buna decat alta”, per total, painea primeste o nota proasta, indiferent de adaosuri, combinatii, macinis, seminte sau maia. Este legata chiar si de boli psihice grave (schizofrenie), nu doar de problemele de sanatate a trupului. De ce este totusi promovata? Simplu. Calculati diferenta dintre cat costa kilogramul de grau (materie prima) si cat costa kilogramul de paine sau cereale procesate (produs finit).
Da, civilizatia europeana (cel putin partea ei greco-romana si cu influente mijlociu-orientale) are la baza cerealele. Asa cum societatea moderna arde combustibili fosili, asa cum se intampla multe alte lucruri daunatoare pentru om si pentru mediu. Micsorarea creierului si o intreaga panoplie de “boli ale omului modern” au insotit folosirea cerealelor ca sursa principala de hrana. Monoculturile au redus biodiversitatea si ameninta inclusiv cu desertificarea unor zone.
Chiar si pentru cei care fac munca fizica deosebita, aportul de carbohidrati, poate fi asigurat din cereale fara gluten (porumb, orez), pseudocereale (mei, hrisca), cartofi, legume, fructe. Iar daca vrem o bautura fermentata din cereale hai sa alegem borsul si nu berea.
20 motive pentru a renunta la paine si 5 motive pentru a renunta la paine
Alimente de baza, la noi, cele mai nocive.
Calorii goale, asta inseamna painea alba. Painea neagra si integrala poate fi chiar mai periculoasa prin antinutrientii, alergenii si toxinele (naturale) continute.
Graul si verisorii sai nu sunt foarte diferiti, deci inlocuind painea cu ovaz sau secara nu faci vreo mare scofala.
Painea ingrasa, un element esential, prin aportul caloric, stimularea apetitului, reducerea productiei de energie si a capacitatii de a face efort fizic, prin dependenta, prin faptul ca nu mananci alte alimente, mai utile.
Paini speciale, cu tarate, seminte sau alte adaosuri, pot fi chiar mai periculoase decat painea alba, mai ales daca sunt consumate in cantitati mari.
Acrilamida este prezenta in coaja de paine prajita iar alte tipuri de faina, daca vor fi si ele arse, nu reprezinta o alternativa reala dincolo de lipsa glutenului.
Parerea mea despre programul “cornul si laptele” este una transanta: o nenorocire pentru copii si profituri uriase pentru cei care otravesc urmatoarele generatii.