Auzim ca “Romania a semnat”, “Parlamentul a ratificat”, “Comisia a aprobat” si apoi fraza se continua cu cate o sentinta la moarte. Fie ea la moartea fizica (chimicale in agricultura si mancare, industrii poluante, extractie miniera cu cianuri, reducerea fondurilor pentru spitale sau medicamente) sau moartea spirituala (interdictia liberei exprimari, anularea dreptului la viata privata, sabotarea actelor de cultura etc.). Listele pot continua la nesfarsit, astfel ca ne intrebam: de ce lasam asta sa se intample? Chiar nu putem face nimic? Sau e in puterea noastra sa facem aceasta schimbare, incepand cu deciziile pe care le luam fiecare dintre noi?
Eu nu am votat-o pe doamna care a semnat permisiunea de folosire a initiumului in agricultura, nici pe cei care semneaza angajamente de combatere a contrafacerilor in numele meu, datorii pe termen lung ale tarii, chimicale de pus in alimente ori altceva care imi influenteaza viata. Acesti “semnatari” au nume, sunt niste persoane, oameni care pot fi identificati, cautati, trimisi acolo unde le este locul. Multi dintre ei sunt inteligenti si competenti, cu studii si experienta. Totusi, reprezinta alte interese decat cele care i-au votat sau angajat in functii publice.
Prin sistemul usilor rotative (revolving door system), fosti angajati ai corporatiilor ajung ministri, chiar pe domeniul unde corporatia ataca o tara (economic, dar nu numai), indiferent ce partid este la putere. Adica unii intra si altii ies, persoane diferite, dar pusi in functii si dirijati de aceleasi interese. Deci nu oamenii sau partidele de la putere trebuie schimbati, ci sistemul in sine. Daca ne uitam in istorie, orice imperiu si sistem a cazut pana la urma si a fost inlocuit de altceva. Acelasi lucru se intampla si acum. Depinde de noi sa participam la constructia unui nou sistem, care sa ne reprezinte mai bine si sa ne duca spre o viata mai buna, din toate punctele de vedere.
Problema este coruptia. Da, puterea corupe, tocmai de asta democratia inseamna o presiune permanenta din partea cetatenilor, mijloace de control si, evident, pedepsirea dura a celor care ne fac rau. Grav este ca acest rau este facut constient, in cunostinta de cauza, nu din intamplare, nestiinta sau lipsa unor alternative mai bune.
Eu unul sunt dispus sa accept ca se fura bani din buget, ca se dau legi in favoarea altora insa pana la mancare si sanatate. Sa fure cat pot si sa se ingroape cu banii furati, dar macar sa nu ne otraveasca.
Solutia este ca fiecare dintre noi sa ne implicam, in ce masura putem, atat in participarea la vot/dezbateri/partide/conducere/control cat si in educarea celor din jur, oricat de greu si inutil ar parea. Atitudinea de toleranta in fata ignorantei si lipsei de implicare sociala este o capcana. A spune ca “totul e hotarat dinainte” si ca “oricum noi nu avem nicio putere” mi se pare un act de lasitate. Solutiile nu pot fi individuale pana la capat, pentru ca traim intr-o societate si depindem si de ce gandeste “prostul” de langa noi.