↓
 

Cristian Margarit

Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport

Cristian Margarit
Citeste in primul rand aici! Cine este Cristi Margarit? Cristian Margarit Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport
Antet Mobil
 
 
  • Cine este Cristi Margarit?
  • Consultanta
  • 7Minutes
  • Amintiri
  • Biz
  • Ce mancam?
  • Citadin
  • Dieta
  • GetFIT Challenge
  • GetFIT Radio Show
  • GetFIT Video
  • Good Food
  • Jurnalul meu
  • Parerea mea despre…
  • Prezentari
  • Prieteni
  • Recomandari
    • AGH
  • Sanatate
  • Sex
  • Sport
  • Steroizi si doping
  • Suplimente
  • Tips&Tricks
  • Turism culinar
  • Unde mancam?
RSS-icon
Acasa » emag

Arhiva etichetelor: emag

Navigare articole

1 2 >>

Scaun bucatarie

Cristian Margarit Publicat în 25 iunie, 2025 de CristiM25 iunie, 2025

Scaun bucatarie

scaun bucatarie

Ca toată lumea, avem planuri de reamenajare. Am ținut ani de zile o masă mare cu 6 scaune dar vrem să trecem la o variantă mai mică, o masă rotundă cu 4. Mă rog, “vrem” înseamnă, ca în orice familie, că ea vrea și eu tot amânam decizia. Dar a cam venit timpul.

Deci m-am dus pe eMAG să caut “scaun bucatarie“. În ultima vreme comand aproape tot (am și Genius), pentru că pur și simplu nu mai suport ideea că pierd timp pe drum sau prin magazine. Prefer să studiez atent oferta, să citesc toate detaliile din descrieri și să comand acasă. Până acum eu nu am returnat nimic, deci am început să mă pricep.

Ce fel de scaun alegem?

Exista o teorie conform căreia un scaun de bucătărie trebuie să fie inconfortabil, mic, tare. Asta pentru a mânca mai puțin. Din păcate multe dintre bucătării au astfel de scaune fără să vrea. Totuși, acum caut scaune cât mai confortabile, pentru că vreau să mă simt bine, dieta o facem din planificare și disciplină, nu punând cuie pe scaun sau folosind o lingură găurită atunci când mâncăm ciorbă. Iar bucătăria este, pentru mulți dintre noi și un spațiu de relaxare sau de petrecut timpul împreună cu familia.

Materialul

Personal prefer lemn, dar am găsit și combinații de metal, lemn, tapițate în piele sau textil, moi sau tari. Sunt și variante de “plastic” de bună calitate, foarte practice. Aici mi se pare mai bine să iau un scaun simplu și să adaug perne confortabile. Se spală mai ușor, sunt mai versatile, se pot asorta husele cu fața de masă.

Fixe sau pliabile

Avem setul de scaune fixe dar întotdeauna ținem în casă și câteva scaune pliabile, pentru invitați sau situații când suntem mai mulți. Pentru bucătărie merg și cele cu picior, eventual cu înălțime reglabilă. Înălțimea reglabilă mi se pare un mare avantaj, pentru a sta confortabil la bar sau la masă.

Sprijin lombar

Având și niște probleme vechi cu spatele, eu aleg întotdeauna scaune ergonomice, cu suport lombar, e important, mai ales că mulți dintre avem șanse să trecem prin astfel de afecțiuni pe parcurul vieții și nu schimbăm scaunele în fiecare an.

Important:

Pentru liniștea vecinilor dar și pentru sănătatea pardoselii noastre cumpărăm întotdeauna și protecții pentru picioarele scaunelor, astfel încât să nu zgâriem parchetul și nici să nu trezim tot blocul atunci când mutăm un scaun prin bucatarie. Sunt tot felul de variante autoadezive sau fixate cu șuruburi, din materiale moderne, silențioase. Se găsesc tot pe eMAG, desigur. Eu chiar țin în casă câteva folii cu discuri de fetru/pâslă, pentru astfel de situații.

BONUS:

Ia și un înălțător (un taburet pliabil solid sau chiar fix), care să dea acces rafturilor de sus și persoanelor cu înălțime mai mică. Nu vrem să ne urcăm cu picioarele pe frumoasele noastre scaune noi de bucătărie.

Concluzia mea?

Scaunele de bucătărie sunt mai importante decât par la prima vedere. Merită să ne luăm câteva minute în plus pentru a alege ceva comod, rezistent și ușor de întreținut. În fond, bucătăria e unul dintre cele mai vii spații din casă, hai să ne simțim bine în ea!

Găsești o selecție mare de “scaune bucatarie” direct pe eMAG.ro, cu prețuri pentru toate buzunarele, livrare rapidă și filtre care te ajută să alegi exact ce ți se potrivește.

Publicat în Recomandari | Etichete bucatarie, emag, mobila, scaun

Tricouri barbati

Cristian Margarit Publicat în 28 aprilie, 2025 de CristiM28 aprilie, 2025

Tricouri barbati

tricouri barbati

Aceasta este căutarea noastră de primăvară: “tricouri barbati“. Pentru că… avem nevoie de tricouri pentru bărbați. La unii dintre noi intră la apă, la alții se lărgesc, alții mai cresc, se mai schimbă moda, s-au mai dus culorile și imprimeurile. E un moment bun să ne refacem setul de tricouri. Imaginea contează chiar și atunci când situația nu cere mai mult decât un tricou. Altfel te simți când porți ceva nou, iar ceilalți pot vedea și ei asta.

Acum suntem doi “bărbați” în casă (băiatul are deja 187 la 15 ani) și îmi permit să mai comand și pentru el câte ceva mai neutru. Pe eMAG avem criterii rapide de căutare și selectare, după model, preț, culoare, imprimeu, croială, material, mărime. Eu am și abonament Genius așa că beneficiez de tot felul de reduceri, oferte și livrare gratuită, mai ales că am un EasyBox fix lângă casă.

Ce vreau de la un tricou?

Mă interesează: materialul, croiala, culoarea, cum se comportă în timp. De fapt, cu cât am înaintat în viață acest factor a devenit mai important. Deci îmi plac să fie comode, rezistente și tind spre monocolor. Dar dacă primesc gratis un tricou poate să fie oricum, îl port, măcar prin casă.

Se găsesc diverse croieli, e important să alegem ceva care să ne facă să arătăm bine, nu neapărat ce se poartă. De exemplu, prefer să iau slim-fit dar cu 1-2 mărimi mai mare, să stea bine pe umeri și brațe, cum sunt cele “americane”.

Țin întodeauna câteva tricouri în mașină, într-o geantă cu diverse alte lucruri utile, în caz că se ivește o ocazie de o plimbare prin parc ori îmi uit sau pierd kit-ul principal când plec în vreo deplasare.

Materialul

Pentru mine bumbacul a rămas alegerea cea mai frecventă, evit alte materiale, fie ele și moderne, dar cred că e doar prejudecată, pentru că au și acestea calități deosebite, mai ales pentru persoanele active și sportivi. Sunt acum tricouri din bumbat organic, netratat, cu diverse grosimi. Aici îmi place să aibă o densitate cât mai mare, chiar dacă este de vară, țin mult mai bine la spălări multiple. Mai ales că le mai bag la uscător și nu le calc ulterior.

Pentru back-up când călătoresc am în rucsac unul foarte subțire, fin, dintr-un material care respiră și nu se șifonează. Ocupă loc puțin, pot orcând să îl schimb pe cel transpirat, să arăt și să mă simt proaspăt.

Culoarea și imprimeul

Personal aleg variante cu cât mai neutre și fără imprimeuri, să mă amestec mai bine în mulțime și să nu atrag atenția. Este și acea teorie că dacă ai doar o singură culoare de tricou (de exemplu, gri), reduci din timpul și energia consumate cu alegerea hainelor. Nu am ajuns atât de departe, așa că mai am albe și negre.

Dar pentru vară cred că merg foarte bine și tricouri polo (cu guler și nasturi), colorate. Trebuie să fim în acord cu atmosfera. Merg chiar și pe sub un sacou mai sport.

Când le purtăm?

Am trecut prin diverse etape în viață dar cred că locul tricoului rămân activiățile sportive și de relaxare. Când ieșim la o întâlnire, restauant sau suntem într-un cadru profesional cred că merge mult mai bine o cămașă. Mai ales în sezonul rece sau dacă transpirăm mult un tricou subțire cu gât larg și mâneci cred că este foarte util pe dedesubt chiar dacă “regulile de stil” îl “interzic”. Până la urmă și stilul american (cu tricoul vizibil în partea de sus a cămășii descheiate) e foarte practic.

Publicat în Recomandari | Etichete barbati, emag, polo, tricou, tricouri

Geaca barbati

Cristian Margarit Publicat în 20 martie, 2025 de CristiM20 martie, 2025

Geaca barbati

geaca barbati

Includ aici pe langa “geaca barbati” și vestele, mai ales că începe să se încălzească. Eu țin mai multe și în mașină permanent, chiar vara, nu se știe niciodată cum prind o dimineață sau seară mai răcoroasă în vreo deplasare. Am dat o căutare pe eMAG după “geaca barbati” și am găsit foarte multe variante, mai ales că acum copilul a crescut și fiind la fel de înalt ca mine, deja îi pot cumpăra și lui.

Prefer să-mi petrec timpul acasă, liniștit, decât umblând prin magazinele fizice. E mai simplu să aleg și să comand online, mai ales că pot vedea review-uri, pot face comparații între produse, pot vâna oferte.

Ce se mai poartă?

“Pe vremea mea” preferam să umblu în tricou și peste el să am doar o geacă, mai ales în oraș, nu îmi plăcrea să am mai multe straturi, pentru că voiam să-mi fie cât mai simplu când eram în interior. Dar fiecare dintre noi are stilul și nevoile sale individuale.

Anul ăsta se poartă și geci subțiri, multe “bomber jackets”, pe gustul meu. Personal prefer culori închise, sobre, elegante: mult negru, gri, bleumarin. Dar putem alege și galben-pai, kaki, crem. Merg spre variante mai “sport” pentru că mai ies cu bicicleta și nu am timp să mă schimb.

Pentru mine primează confortul și utilitatea. Am geci 2-în-1, cu o căptușeală detașabilă sau cu două fețe (în culori diferite), am văzut mai multe modele interesante pe eMAG. Nu am avut niciodată o “denim jacket” sau “geaca de blugi”, poate că a venit timpul.

Vesta

Am, în schimb, mai multe veste sport dar și mai elegante, toate cu buzunare, în general cu fermoar. Pentru mine sunt de mare ajutor, pentru că am tot timpul de luat cu mine telefon, portofel, două rânduri de chei, un EDC (un “kit” de urgență de tip “Every Day Carry”) și multe altele. Poate chiar mai utilă decât o geacă, merge purtată și când e cald afară dacă nu este foarte groasă. Le prefer pe cele sport, cu glugă (dacă se poate detașabilă) și fermoar complet.

Ce caut?

Personal pefer variantele cât mai light, ușoare, pe care să le pot împături și pune într-un rucsac dacă sunt pe drumuri sau în vacanță. Am avut mari surprize, mai ales prin Occident, să plec din România în tricou iar în Olanda să-mi cumpăr nu doar geacă ci și mănuși, căciulă. Mă rog, am avut această surpriză și la o deplasare în Covasna, la noi în țară.

Materialele moderne sunt impermeabile la apă dar în același timp respiră, nu ne supraîncălzim în ele. Deci voi merge spre astfel de materiale, inclusiv rezistente la vânt.

Buzunare cu fermoar: pentru mine sunt obligatorii, nu vreau să las în urmă un șir e obiecte, precum Hansel și Gretel frimiturile de pâine, pentru că nici eu nu mai am șanse să le găsesc dacă mă întorc după ele.

Pro tip: când îmi iau geaca sau vesta iau și niște umerașe late, pentru a le putea menține foarte bine în timp, fără să se deformeze.

Prețuri

Cel mai surprinzător pentru mine (care am crescut în anii ’90) sunt prețurile pentru toate bugetele. Găsim azi produse de calitate foarte bună, care arată și bine, la prețuri incredibil de mici. Mai ales că am și Genius, livrare gratuită și diverse oferte de care pot profita, vorba proverbului, “ne facem vara sanie și iarna car”.

Publicat în Recomandari | Etichete barbati, emag, geaca, vesta

Ghete barbati

Cristian Margarit Publicat în 21 noiembrie, 2024 de CristiM21 noiembrie, 2024

Ghete barbati

ghete barbati

Iată că a (re)venit momentul când ne este frig și la picioare. Eu mai am câte ceva din anii precedenți dar juniorul deja a făcut 43 la picior (e în puseu de creștere) și căutăm pe eMAG “ghete barbati“. Că așa e cel mai ușor. Am “Genius” și un easybox în cartier, așa că vom fi scutiți de plimbări pe la magazine.

Avem avantajul că găsim acum online descrieri amănunțite alte produselor, opinii ale altor cumpărători, informații despre materiale și procesul de fabricație. Personal merg spre a analiza calitatea produsului, nu neapărat după “firmă” sau modă. Online este și ușor să comparăm prețurile sau să vânăm reducerile. Iar din opțiunile de filtrare după diverse criterii ajungem imediat la ce ne dorim.

Ce urmărim?

În primul rând să ne simțim bine cu ele, să ne permită un mers lejer și o postură corectă. De la modul în care mergem sau stăm în picioare pornește toată sănătatea sistemului osos și a coloanei vertebrale.

Mărimea: chiar dacă nu este vorba despre un adolescent, prefer să iau măcar cu jumătate de număr mai mare. Personal am impresia că mi-a mai crescut și mie piciorul, dar trebuie lăsat loc pentru șosete mai groase și pentru ca sângele să circule optim. În ultimii ani câștigă teren și variantele “barefoot”, cu lățime suplimentară la vârf.

Greutatea: în mod cert voi opta întotdeauna pentru ghete cât mai ușoare.

Impermeabilitate dar și respirabilitate

Aparent se contrazic dar materialele moderne sunt impermeabile (rezistente la apă) în condiții normale și lasă în același timp piciorul să respire. Lucru foarte important dacă le vom purta și la interior.

Talpa

Pentru nevoile noastre este important ca și talpa să fie flexibilă. Vreau să fie capabilă să absoarbă șocurile și să susțină bine arcul plantar (curbura naturală a labei piciorului). De obicei cumpărăm și câteva rânduri de branțuri în același timp cu ghetele.

Este de preferat să alegem și o talpă anti-alunecare și care nu pătează. Pentru utilizarea de zi cu zi preferăm ceva ușor, flexibil, cu un aspect neutru, pentru a putea fi purtate și la interior, în diverse medii și situații. Când suntem în drumeție sau urcăm pe munte sigur că vom alege o variantă optimă pentru acele situații.

Susținere pentru gleznă

Este esențială în sezonul rece, mai ales dacă mergem mult pe jos. Aici trebuie să avem grijă maximă la nivelul de confort, alegem modele și designuri care să se potrivească pe forma piciorului nostru și pe stilul nostru de deplasare.

Ghete din piele naturală sau din materiale moderne?

Pielea naturală sau materialele moderne oferă fiecare avantaje și dezavantaje. Alegerea între acestea depinde de tipul de activitate, condițiile în care vor fi purtate și preferințele individuale. Pielea naturală rămâne o alegere tradițională, mai plăcută ochiului, durabilă și bine adaptată la activități zilnice în condiții mai blânde dar este mai grea și poate absorbi apă. Materialele moderne oferă versatilitate și confort, fiind ideale pentru sportivi și pentru activități mai intense sau pentru medii umede.

 

Publicat în Recomandari | Etichete barbati, cizme, emag, ghete

Mobilă bucătărie

Cristian Margarit Publicat în 23 august, 2024 de CristiM23 august, 2024

Mobilă bucătărie

mobila bucatarie

Am început viața în noua casă acum vreo 10 ani cu mobilă bucătărie “normală”, sertare, rafturi suspendate, dulapuri. Dar, cum ne place gătitul și cum mie îmi plac și tot felul de aparate și ustensile specializate, a devenit rapid neîncăpătoare. Încerc să scap de ele cu orice ocazie, dar nu prea mă îndur, tot timpul mi se pare că voi mai avea nevoie de una sau alta, chiar dacă nu le-am folosit de ani de zile sau chiar niciodată. Mă uitam pe eMAG și au o secțiune mare de mobilă pentru bucătărie, aș mai pune un dulap unde să am și o mică bibliotecă pentru cărțile de gătit. Mi se pare că stau mult mai bine lângă “locul de muncă” decât în living.

Cum mi-aș reface bucătăria?

Culoarea: aș rămâne tot pe alb. E pretențios dar e frumos. Trebuie doar îngrijit mai bine și avut mare grijă la alimentele care pătează (în special turmeric, sfeclă roșie, fructe de pădure, în cazul meu).

Materialul: clar aș alege lucios dar cu o bază mai solidă, de grosime mai mare. În timp cele mai subțiri încep să se deformeze și canturile să se dezlipească. Aici aș avea grijă să aleg canturi și colțuri pe cât posibil rotunjite, sunt inevitabile întâlnirile cu ele. Noi folosim tocătoare de lemn (le-am aruncat pe cele de plastic), deci nu am avut nevoie de granit sau marmură, e ok un blat din lemn sau MDF de calitate.

Spații “de lucru”

Aș lăsa mai mult spațiu pentru pregătirea alimentelor, un blat mai mare și sigur o chiuvetă dublă. Am constatat că blaturile se aglomerează imediat și ne trezim că nu mai avem unde să tocăm o varză. Sigur, cine are spațiu poate opta pentru “insulă”.

Spațiile de depozitare

În mod cert ar trebui să exagerăm de la bun început cu dimensiunile, să profităm de tot spațiul, chiar dacă ni se pare că “nu avem ce pune în ele”. În timp se vor strânge și e bine să avem o rezervă. Deci: dulapuri, blat, rafturi suspendate și polițe până în tavan.

Pe lângă cele clasice (dulapuri pentru vasele mari, sertare) aș pune mai multe suspendate și panouri pentru cuțite și alte ustensile mici. Sunt mai ușor de găsit, mai ușor de pus la loc. Trebuie proiectate și gândite de la început, e mai greu să găurim faianță sau pereții ulterior.

Pentru sertare și dulapuri găsesc foarte utilă împărțirea în tăvi mai mari sau mai mici, în care să avem posibilitatea de a stoca pe categorii și a le găsi ușor. Clar ne ajută foarte mult dulapul suspendat cu suportul de farfurii unde să picure apa, chiar dacă avem și mașina de spălat vase.

Utilitate vs. aspect

Aș pune aspectul practic pe primul loc, nu estetica. La estetică merg pe simplu, minimalist, mă interesează mai mult să fie ușor de folosit, mai ales că avem o bucătărie relativ mică, raportat la restul casei și nevoile actuale. Colțurile au uși care se pliază, lăsând loc pentru spații mari, unde pun tot felul de obiecte pe care le folosesc mai rar sau doar într-un anumit sezon (am un platou mare special pentru pepene, de exemplu).

Personal nu vreau să mă complic cu “soft close” sau “push-open”, elemente care sunt interesante și dau confort dar aduc și riscul să se strice mai ușor sau să ajungă mai greu de folosit pe termen lung.

În general, aș alege mobila de bucătărie în care să se integreze măcar electrocasnicele mari. Putem apoi da flexibilitate cu aparate mai mici, pe care să le scoate pe blaturi, când avem nevoie de ele.

Iluminarea

Mai ales în era “instagram” vrem să avem o lumină bună în bucătărie, alegem de la început dulapuri cu iluminare, atât interioară cât și pentru exterior. Spațiile de lucru le dotăm cu lumină suplimentară, eventual chiar lămpi led de jur-împrejur.

Hota

Un electrocasnic extrem de important, mai ales pentru apartamentele cu bucătărie deschisă. Aici chiar este nevoie de una care “trage” foarte bine, puternică. Atenție însă la nivelul de zgomot, testăm înainte să vedem dacă putem suporta “avionul”. Cele care doar recirculă aerul nu vor face față pe termen lung indiferent cât de performant ar fi filtrul.

Mașina de spălat vase

Aud și opinii împotriva mașinii de spălat vase dar mie mi-a schimbat viața. Comoditate, economie de timp și de apă, posibilitatea de a alege diverse programe. Da, trebuie ca vasele să fie clătite înainte, nu le putem pune la spălat chiar cu resturi de mâncare pe ele. Ca metodă personală: după spălare eu mai dau o clătire suplimentară (program de 15 minute), fără detergent.

Ca o concluzie, când căutăm “mobila bucatarie” facem efortul și luăm de la început ceva de calitate și planificăm pentru viitor, fie că o construim de la zero fie că avem nevoie doar de un dulap sau raft în plus.

Publicat în Recomandari | Etichete bucatarie, comanda, emag, mobila, recomandari

Camasi barbati

Cristian Margarit Publicat în 22 august, 2023 de CristiM8 august, 2023

Camasi barbati

camasi barbati

Pentru noi, bărbații, alegerea cămășilor este foarte importantă. Chiar și când vrem să arătăm mai lejer, o cămașă în loc de tricou face diferența, atât pentru prima impresie cât și ulterior. Le port chiar și la pantaloni scurți. Desigur, voi alege cămăși sport, din materiale care să se potrivească cu restul hainelor.

Ce urmărim când cumpărăm cămăși pentru bărbați?

În primul rând mărimea. Căutând pe eMAG “camasi barbati” am fost plăcut surprins să văd că au “fit finder”, o aplicație prin care să determinăm mărimea. Ne putem raporta la celelalte cămăși pe care le avem de la aceeași firmă sau după măsurătorile reale, cu centimetrul. Lățimea spatelui, grosimea gâtului, lungimea mânecilor și lungimea cămășii în sine sunt foarte importante.

De exemplu, eu am spatele foarte lat și când trag de fiare se îngroașă și gâtul.
Deci sunt pe XXL la “slim fit” și la “XL” la croiala “normală” (187 înălțime, vreo 100kg). Mi se potrivesc foarte bine cele făcute pentru americani (ca și jeanșii). Ca o ciudățenie, mi-am luat acum câțiva ani o cămașă din Rusia (da, altă poveste, pentru alt articol) și cele care mi se potriveau la corp aveau “gâtul” foarte larg. Ceea ce era bine, pentru că îmi place să fie lejere la gât, să nu mă strângă.

Oricum, am găsit pe eMAG până la 10XL, deci pentru toate “gusturile”. La fel, sunt și mai mici, mai ales pentru copii, pe care este mai greu să-i târâm prin magazine la cumpărături. În general se potrivesc. Iar dacă nu se potrivesc pot fi returnate și înlocuite cu altă măsură.

Materialul este și el important, există astăzi materiale foarte moderne, care se comportă bine la spălat/călcat sau care te lasă să transpiri fără să se ude. Se poate merge chiar către ceva semi-elastic, pentru confort maxim. Și pentru exterior, cămăși din material cu protecție UV.

Culoarea pentru mine trebuie să varieze între tonuri de bleu și roz, pentru că folosesc cămășile în special pentru aparițiile TV, unde culorile “tari” nu sunt neapărat potrivite. De asemenea, albul-alb și negrul nu prea sunt agreate de către cameramani și regizorii de emisie.

Mâneca scurtă

Deși marii stiliști ai țării ne pot spune că nu este acceptabilă, mâneca scurtă este foarte comodă și utilă, mai ales vara și toamna. Ai libertate de mișcare, le poți purta deschise cu tricou pe dedesubt, pot fi colorate, mai ales pentru relaxare.

Altfel, dacă ești le terasă, la plimbare seara sau în safari, poți sufleca și mânecile. Merge și la politicieni, să pară puși pe treabă, aproape de oameni și onești. Unele cămăși sunt dotate cu o breteluță pe mânecă, pentru fixare, cu un nasture. Arată bine, stil Indiana Jones. Pălăria ne mai lipsește.

Dacă porți sacou (cum ar trebui), un centimetru din mânecă trebuie să fie vizibil. Nu jumătate de metru și nici dispărută. Doar așa, cât să apari curat, ingrijit, scos din cutie. Dacă și si butoni în loc de nasturi atunci deja intri în liga superioară. Cum ar fi agenții de vânzări de produse de lux, avocați, notari, bancheri. Sau când te însori, nășești, iei vreun premiu pe o scenă în fața a mii de oameni care te aplaudă. Trebuie să te ridici la înălțimea așteptărilor.

Ultimul nasture

Aici treaba e simplă: dacă nu esti membru al unei bande mexicane din California, vei purta cămașa cu ultimul nasture deschis. Dacă vrei să pari bărbatul fatal poți chiar descheia și al doilea nasture. Evident, când pui cravată îi vei închide pe toți.

Copiii

Eu îl stimulez pe al nostru să se îmbrace și cu cămăși, îl pregătesc pentru a fi bărbat. Normal că un copil va prefera tricourile lejere dar pentru fiecare ocazie trebuie învățat să aleagă corect. Și imaginea este o carte de vizită, nu doar exprimarea verbală și realizările profesionale.

Publicat în Citadin | Etichete barbati, camasi, emag, online

Cu ce ne încălțăm?

Cristian Margarit Publicat în 18 mai, 2023 de CristiM18 mai, 2023

adidasi barbati

Adidasi barbati

E un lucru natural, spun psihologii, să ne uităm la încălțările oamenilor atunci când îi întâlnim. Chiar să îi judecăm după asta sau să lăsăm să fie un factor important pentru “prima impresie”.  Dar, din punctul meu de vedere, ar trebui să ținem cont de confortul picioarelor noastre, înainte de părerile altora despre cum arată.

E interesant că în limba română “adidas” a devenit substantiv comun (ca și “xerox”) pentru că au fost pantofi pentru sport care au făcut istorie și erau accesibili la noi. Adolf Dassler a fondat “Adidas” (Adi e prescurtarea de la Adolf) în timp ce fratele său, Rudolf Dassler, a înființat Puma. Deci am fi putut căuta azi pe eMAG “pume barbati” în loc de “adidasi barbati“. În ultima vreme au intrat în vocabular și “converși”. Mi-e greu să îmi imaginez cum s-ar fi numit “Le coq sportif” sau “New Balance”. Deși dacă românii caută pe google “cocovan” în loc de “coq au vin”, poate ar găsi și pentru încălțări un echivalent fonetic. Mai ales că sunt vreo 14.000 de variante la o căutare de acest gen, doar pe site-ul nostru preferat pentru cumpărături.

adidasi barbati emag

De ce încălțăminte comodă?

Sănătatea piciorului nu influențează doar mersul sau performanța sportivă ci tot corpul. Este important ca sângele să circule bine, arcul plantar să fie bine susținut, șocurile să fie amortizate. Picioarele noastre nu au fost făcute să alerge pe beton, chiar dacă moda “bare foot” (mersul sau chiar alergatul desculț) a prins și ea ceva teren.

Pandemia ne-a adus pe tavă posibilitatea să lucrăm de acasă, în haine mai confortabile dar și moda masculină a evoluat. Acum nu mai sunt de neconceput nici în Europa asocierile de tip “adidași la costum”. Bine… trebuie să fie niște “adidași” care să se potrivească, nu chiar orice. Sau pot fi Nike, Sketchers, Champion, Reebok, Groundies, Asics, Under Armour, Converse, Ecco, Vibram, Columbia, Paul Smith, Ferragamo, Zegna sau cine mai știe ce ne place și ce ne permitem. Puma nu am.

Ce aleg eu?

Primesc de vreo 6 ani, de când lucrez în fotbal, vreo două perechi pe an de la Nike (echipamentul oficial de la FC Farul Constanța). Deci “adidași Nike”, să zicem așa. În general au talpă de mers sau de alergare, foarte ergonomică. Dar trebuie să avem grijă la deformare: dacă deja s-au deformat și ne accentuează asimetriile atunci trebuie înlocuiți. Asta putem observa în primul rând la tiparul după care se tocește talpa. Îmi plac foarte mult și cei cu spumă sau gel însă durata lor de viață e mai redusă, mai ales dacă  mergem mult pe jos sau alergăm.

Personal sunt pentru corectarea reală a asimetriilor (prin exerciții specifice, controlul conștient al mișcărilor) și mai puțin pentru branțuri personalizate, care doar acoperă momentan problema, nu o rezolvă.

Criteriile mele

Deci ce urmăresc atunci când aleg ce să port: confortul piciorului (să fie destul de lați și să aibă talpa moale). Chiar și la emisiunile unde nu mi se văd picioarele port ceva absolut confortabil, nu am de ce să îmi chinui picioarele în pantofi, mai ales dacă mai am și de mers pe jos. Abia apoi țin cont de cum arată sau de preț.

Ideal ar fi să îi rotesc mai mult, să nu port aceeași pereche de mai multe ori pe săptămână. În realitate rămân fixat pe câte o variantă, cu care mă simt cel mai bine și devin “de zi cu zi”.

Publicat în Recomandari | Etichete adidas, adidasi, barbati, emag, nike, puma

Rețeta mea de Sărbători

Cristian Margarit Publicat în 13 decembrie, 2022 de CristiM22 decembrie, 2022

freshful

Care este rețeta ta preferată de Sărbători?

Fiecare dintre noi avem “acea” mâncare de Sărbători care ne duce cu gândul la copilărie, vacanță, vremuri bune și veselie. Pot fi doar portocalele, poate fi șoriciul (click aici pentru a comanda) sau cozonacul. Pot fi mai multe. Iată ce vă propun eu, în completarea acestor bunătăți.

freshful

Care este rețeta mea preferată de Sărbători?

Ne așteptăm cu toții să vin cu o rețetă “tradițională” dar realitatea este că, pentru mine, tradiția înseamnă să mănânc în continuare cât pot de sănătos. Da, vor fi și sarmale, cozonac, jumări, friptură de porc, salată “boeuf”, cârnați (prăjiți, cu muștar și pâine). Primite de la mame, în special.

Dar rețeta mea preferată este o salată care să ajute corpul să “lupte” cu aceste alimente “grele”. Deci o salată care merge foarte bine ca garnitură lângă cărnuri, care vine cu fibre, antioxidanți și stimulează secreția de bilă, pentru a ajuta digestia grăsimilor.

Voi face o salată cu rucola, andive, tulpină de țelină, grapefruit, semințe de pin. Adăugăm un dressing ușor și aromat din oțet balsamic, ghimbir, semințe aromatice și puțin ulei de măsline. E crocantă, are aromă și toți nutrienții necesari pe lângă porc. Ba chiar merge și puțin suc de portocală.

Ingrediente:

  • rucola bio de la Eisberg: vine cu fibre, antioxidanți, ajută secreția de bilă și reduce retenția de apă.
  • andive: sunt o legumă specifică de iarnă, ajută și ele la stimularea secreției de bilă (deci digestia grăsimilor)
  • tulpina de țelină (Apio) are efecte benefice asupra nivelului de testosteron, care la bărbați poate fi afectat de consumul de alcool
  • grapefruit: vine cu gustul acrișor-amărui care completează restul ingredientelor
  • semințe de pin: foarte bune pentru controlul apetitului (reduc pofta de mâncare)

 

La partea de frunze nu avem limită: cu cât mai multe cu atât mai bine, deci fiecare își pune cât consideră necesar. Pentru o porție recomand 75g rucola, 75g andive, 50g tulpină de țelină. 2-3 felii de grapefruit vor fi suficiente, 20-30g. Semințele de pin sunt foarte “puternice” (dense caloric) deci ne vom rezuma la 5-10g (1-2 lingurițe). Este important să fie de calitate, aveți link mai sus pentru a comanda unele pe care le-am verficat personal să nu fie râncede.

Dressing (sos):

  • oțet balsamic– previne dezechilibrele microbiomului în contextul consumului exagerat de carne, aici este tot după gust, eu unul prefer mai mult oțet, chiar 15-20ml la o astfel de salată
  • ulei de măsline– minimul necesar, 5-10ml, adică 1-2 lingurițe.
  • semințe de chimen, fenicul și anason stelat (le macin împreună)- toate ajută digestia și au o aromă deosebită

 

Sare nu vom pune pentru că sunt celelalte alimente destul de sărate. Iar toată bogăția de gusturi este suficientă. Personal nu prefer condimentele picante dar pentru cine vrea, aici poate fi adăugată boia iute sau chiar ardei iute proaspăt. Ajută și el digestia, îmbunătățește circulația.

Pentru prietenii noștri vegani sau cei care vor o variantă fără carne avem separat o sursă de proteine (fasole roșie de la d’aucy) și una de grăsimi sănătoase (avocado).

De când a apărut Freshul by eMAG (primul hypermarket 100% online cu livrare în București și împrejurimi) mai toate rețetele mele sunt făcute cu ingrediente de la ei. Ba chiar cumpăr și produse gata preparate, pentru economie de timp. Mai ales în această perioadă vreau să evit aglomerația din magazine și voi comanda ingredientele pentru rețeta mea preferată.

Publicat în Jurnalul meu | Etichete bucuresti, concurs, emag, frehsful

Vizită la depozitul Freshful by eMAG

Cristian Margarit Publicat în 22 august, 2022 de CristiM22 august, 2022

freshful

Vizită la centrul logistic Freshful

Pentru că folosesc Freshful by eMAG pentru comenzi de mâncare, în special ingrediente, am făcut o vizită la centrul lor logistic de lângă București (depozitul de unde se fac livrările). Acolo sunt oamenii (aproximativ 120 de persoane la depozit și 150 de livratori) care muncesc pentru ca noi să ne putem folosi timpul în scopuri mai utile decât să umblăm prin magazine.

Plus că având depozitul propriu, primesc exact ce comand, fără telefoane ulterioare de la “pick”-eri că lipsesc produse și dacă vreau altceva în schimb.

Am fost primit cu amabilitate de către specialista lor în siguranță alimentară și iată cum a fost și ce am aflat. La nivel personal m-a impresionat atmosfera de lucru plăcută, oamenii zâmbeau și se salutau între ei. Îmi place ca alimentele mele să fie încărcate cu această energie pozitivă. Rece este doar depozitul. Oamenii sunt calzi.

Prospețimea

Un punct important în decizia mea de a comanda de la Freshful este prospețimea. Am scris despre “lanțul de frig” și calitate, deci am verificat personal. Sistemul folosit este de tip “FEFO” (derivat din FIFO- first in- first out), nu trece prea mult timp în depozit peste ele. Așa se mențin gustoase, fără conservanți sau “chimicale”.

Zilnic se fac peste 100 de recepții de marfă de la furnzori și în jur de 2000 de livrări către clienți.

Alimentele (legume, fructe, lactate, carne, ouă etc.) vin cu mașini frigorifice de la furnizori și sunt primite direct în zona de recepție, care este și ea tot “rece”. Adică un depozit frigorific. Apoi sunt mutate în depozitul principal. La plecare la fel, zona de “consolidare” a comenzilor este și ea cu temperatură controlată.

Urmează ca pungile noastre să ajungă imediat în mașinile cu care vor fi livrate. Da, mașini “frigorifice” și ele, avand trei compartimente cu temperatura controlată. Produsele congelate au, la fel, traseul lor, la -18 grade în depozit și apoi în compartimentul special din mașini. Astfel înghețata ajunge la noi… înghețată.

Foarte interesant mi s-a părut că legumele proaspete (pătrunjel, leuștean, ceapă verde etc.) erau stropite cu apă, fiind astfel mai proaspete decât ce găsim în piețe.

Pentru produsele non-alimentare și pentru cele care nu au nevoie de temperatură controlată există zone separate.

Verificarea calității

Verificarea calității se face în mai multe puncte: la recepția produselor, la aranjarea lor în depozit și apoi la includerea lor în comenzile noastre. Am găsit inclusiv salatele mele preferate de la Eisberg, aici în varianta bio.

Mici producători locali

Foarte multe dintre alimente sunt de la mici producători români, locali, în special legumele. Recomand gama “Din Grădină”, legume chiar “din grădină”, din jud. Dâmbovița. Mulți oameni pretind că vor roșii, “ca pe vremuri”, nu din plastic, coapte la bec. Iată că se pot comanda și ajung la noi acasă.

Banca pentru alimente

Produsele care se apropie de termenul de valabilitate, dar încă bune, sunt trimise către “Banca pentru alimente” și ajung la oameni care au nevoie de ele. Un lucru extraordinar pentru reducerea risipei alimentare, dar și pentru ajutorarea celor care au nevoie.

Preocuparea pentru mediu

Freshful are un program de recuperare a pungilor de carton folosite, de reducere a risipei alimentare (inclusiv prin secțiunea “Save Me” din aplicație) și chiar mașini electrice. Din ce am aflat, planul este să instaleze și panouri solare pentru încărcarea acestor mașini, deci pentru a ține la minim impactul asupra mediului, pe lângă selectarea furnizorilor care sunt apropiați de București.

Publicat în Biz | Etichete calitate, depozit, emag, freshful

Legume “Din Grădină”

Cristian Margarit Publicat în 2 august, 2022 de CristiM2 august, 2022

din grădină

Legume din grădină

Toată lumea vrea gustul legumelor din copilărie sau de la țară, aduse direct în farfurie, dacă s-ar putea. Iată că hypermarketul online Freshful by eMAG, după ce a inclus în lista de produse foarte multe legume de la mici producători români face încă un pas important. Alături de producători de legume din Dâmbovița (deci aproape de București) vor face disponibile pentru noi, în secțiunea “Din Grădină” (click pentru detalii) din aplicație și de pe site, soiuri tradiționale românești.

Freshful s-a implicat în această acțiune la toate nivelurile alături de fermierul din Băleni, începând cu alegerea soiurilor, modul de cultivare și ambalare. Putem găsi roșii “de masă” ZADURELLA, roșii “Inimă de bou”, roșii “de gradină” Rose, vinete de salată, dovlecei “Patison”, ardei iute “Sahem” și ardei Kapia “Ureche elefant” dar și alte soiuri, de sezon.

Local, tradițional, în sezon

Deci, local, cultivate responsabil și în sezon. Exact ce își propun toate proiectele de tip “Farm to fork” (de la fermă la furculiță)- adică să mâncăm alimente cât mai naturale, cultivate sustenabil de comunitățile locale. Astfel are toată lumea de câștigat, clientul (gust mai bun, prospețime), micii producători (își pot vinde producția mai ușor), natura (se consumă mai puțin combustibil pentru transport, mai puțină energie pentru stocare, se reduc pierderile).

Pentru aceasta, urmărim constant secțiunea de pe site sau din aplicație, pentru a găsi ce legume sunt proaspăt culese și aduse la noi în fiecare perioadă.

legume freshful by emag

Din punctul meu de vedere, astfel de inițiative trebuie sprijinite de toată lumea. Iar pentru noi, consumatorii, reprezintă șansa să mâncăm mai gustos și mai sănătos. Siguranța este mult mai mare când legumele provin dintr-un lanț de aprovizionare verificat decât atunci când cumpărăm de la comercianți sau producători pe care nu îi cunoaștem.

 

Publicat în Recomandari | Etichete emag, freshful, gust, legume, local, sezon, traditionale

Navigare articole

1 2 >>

Eisberg, salate

psiholog, psihoterapeut, cabinet

Cristian Margarit
Supliment, articulatii, dureroase

Categorii

  • 7Minutes (7)
  • Amintiri (14)
  • Biz (204)
  • Ce mancam? (332)
  • Citadin (166)
  • Dieta (445)
  • GetFIT Challenge (2)
  • GetFIT Radio Show (119)
  • GetFIT Video (49)
  • Good Food (16)
  • Jurnalul meu (142)
  • Parerea mea despre… (184)
  • Prezentari (69)
  • Prieteni (49)
  • Recomandari (102)
    • AGH (8)
  • Sanatate (210)
  • Sex (35)
  • Sport (101)
  • Steroizi si doping (10)
  • Suplimente (130)
  • Tips&Tricks (106)
  • Turism culinar (5)
  • Umami (8)
  • Unde mancam? (20)

Arhive

Visit GetFIT ro's profile on Pinterest.

Etichete

alimente (115) bine (31) bucuresti (32) calorii (46) cancer (31) carne (52) cereale (25) copii (27) cristian (114) culturism (38) Dieta (265) eisberg (62) face (29) fasole (34) fit (38) fitness (64) fructe (57) get (34) grasimi (27) iaurt (26) iceberg (32) ingrasa (30) lapte (30) legume (57) mancare (83) margarit (161) miscarea (29) nutritie (101) nutritive (49) paine (27) peste (28) post (36) proteine (32) reteta (63) retete (70) romania (27) salata (149) Sanatate (52) seminar (58) slabire (143) sport (112) suplimente (141) ulei (25) vara (28) zahar (25)
Suplimente Online, GetFIT, shop, GetfitShop
 
GetFit, sport, mișcare, fitness
©2025 - Cristian Margarit
↑