↓
 

Cristian Margarit

Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport

Cristian Margarit
Citeste in primul rand aici! Cine este Cristi Margarit? Cristian Margarit Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport
Antet Mobil
 
 
  • Cine este Cristi Margarit?
  • Consultanta
  • 7Minutes
  • Amintiri
  • Biz
  • Ce mancam?
  • Citadin
  • Dieta
  • GetFIT Challenge
  • GetFIT Radio Show
  • GetFIT Video
  • Good Food
  • Jurnalul meu
  • Parerea mea despre…
  • Prezentari
  • Prieteni
  • Recomandari
    • AGH
  • Sanatate
  • Sex
  • Sport
  • Steroizi si doping
  • Suplimente
  • Tips&Tricks
  • Turism culinar
  • Unde mancam?
RSS-icon
Acasa » inghetata

Arhiva etichetelor: inghetata

Înghețată și răcoritoare de vară

Cristian Margarit Publicat în 27 iunie, 2025 de CristiM27 iunie, 2025

Înghețată și răcoritoare de vară

înghețată

Oricât ne-am dori să trăim într-o lume ideală, unde bem doar apă platâ la temperatura camerei și ceaiuri calde pentru a ne răcori vara, în realitate vrem să ne bucurăm de soare și vacanțe: înghețată, băuturi răcoritoare, șpriț, cocktailuri. Multe evenimente contemporane din jurul nostru ne arată că viața trebuie și trăită, nu suntem roboți. Avem timp și metode să ne ocupăm de sănătate și slăbire fără să renunțăm la aceste mici plăceri de vară. Am găsit o gamă destul de mare și mulțumitoare pe Freshful.ro, am comandat și am făcut o selecție pentru voi, cu explicații, ca de obicei. Partea bună este că sunt transportate la rece, le primim în stare bună și le putem pune la congelator sau mânca pe moment, după cum dorim.

Ce aflăm din articol?

Ce variante de înghețată avem la dispoziție și cum le alegem?
Ce băuturi răcoritoare sunt acceptabile într-un stil de viată sănătos?
Cum ne putem bucura și de un șpriț sau coktail?

Înghețata

Avem acum de ales între nenumărate variante, de la cele “full” (cu multe calorii dar cremoase și hrănitoare) până la variante “de dietă”, chiar foarte bine făcute, cu textură și gust aproape identice. Găsim inclusiv înghețată cu aport crescut de proteine. Fiind un aliment rece, ne răcorește pe moment dar ulterior corpul va produce mai multă căldură. Nu se pierd suficiente calorii încât să conteze și să considerăm înghețata un aliment “de dietă”. Dar dacă mergem mult pe jos, ca în vacanțe, e ca și cum nu am fi mâncat înghețata.

La fel ca pentru orice aliment, ne uităm în primul rând la caloriile totale și la conținutul de zahăr și grăsimi. Un moment bun este în jurul efortului fizic, atunci caloriile vor fi arse și reducem riscul să se depună. Altfel, dacă alegem o înghețată cu îndulcitori nu mai avem această grijă. Atenție: anumiți îndulcitori (ca și lactoza din înghețata “originală”) pot da tulburări gastro-intestinale și balonări, mâncăm mai puțin la început dintr-o varietate nouă pentru a ne afla toleranța.

În funcție de ce conține înghețata pe care o alegem, ajustăm restul meniului în consecință. Dacă avem o înghețată cu mai multă grăsime, reducem grăsimile din celelalte surse și alimente. Dacă avem o înghețată cu mai mult zahăr atunci vom reduce carbohdirații (renunțăm la garnitură și rămânem la salate și legume lângă sursele de proteine de la mese). Sau alegem direct o variantă fără zahăr și fără grăsimi, nu mai avem nicio grijă.

Ca variantă, ne putem face “înghețată”, “granita” sau “sorbet” pe cont propriu: iaurt grecesc (2% grăsime) cu fructe sau pur și simplu suc de fructe dat la blender cu gheață. Am comandat și gheață, să văd dacă vine solidă, a venit.

Și sfatul general pentru orice deliciu culinar: savurăm cu înghițituri mici, în liniște, nu mâncăm ca scăpați din foamete.

Băuturi răcoritoare

Dacă la înghețată mai avem grăsimi și proteine, la băuturile răcoritoare vorbim doar despre zahăr (sau absența lui). Sunt și excepții, cum ar fi ayranul (iaut cu apă și sare). Dar avem și mult mai multe variante cu îndulcitori non-calorici. Sigur, este de preferat să alegem ceva natural (stevia) dar și îndulcitorii de sinteză chimică sunt relativ siguri la doze mici, ocazional. Totul depinde de obiectivele noastre, ce mâncăm în rest, cât ne mișcăm.

Dintre ceaiuri mie îmi place kombucha, dar sunt și diverse alte variante, inclusiv fără zahăr adăugat și fără îndulcitori.

Ne putem face și singuri limonadă cu ghimbir sau apă aromatizată/infuzată cu bucăți de fructe. Sau chiar suc de fructe amestecat cu apă carbogazoasă, de preferat una bogată în magneziu. Iar pentru potasiu avem nuca de cocos de băut sau apa de nucă de cocos.

Băuturile funcționale sau cu electroliți s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani, având acum de unde alege și variante cu ingrediente naturale, care hidrateaza și chiar remineralizează mai bine decât apa, redându-ne rapid energia.

Dar apa rămâne baza, mai ales vara. Alegem o apă bogată în minerale, pentru a ajuta la înlocuirea celor pierdute prin transpirație.

Alcoolul

Nu degeaba a fost inventat “șprițul de vară”, aportul suplimentar de apă nu doar hidratează ci ajută și la procesarea mai ușoară a alcoolului. În antichitate doar așa se bea vinul, cei care îl beau nediluat erau considerați barbari. De asemenea, sunt acum diverse băuturi de tip “radler” sau variante de bere fără alcool.

Personal, chiar dacă nu beau alcool decât foarte rar, nu sunt de acord nici cu extremele promovate în ultima vreme, cu “orice cantitate îți face rău”. Organismul uman poate procesa, în medie, fără efecte negative detectabile, aproximativ 30-50g de alcool pur pe zi. Asta ne duce spre 2-3 pahare de vin sau sticle de bere, în funcție de cât de mare este paharul, desigur. La cocktailuri avem o marjă și mai mare, pentru că putem alege cantitățile.

Concluzii

Vara e despre bucurie, relaxare și echilibru. Nu trebuie să fim nici hipercalculați, nici neglijenți. Avem la dispoziție variante gustoase, moderne, unele cu mai puțin zahăr, unele chiar fără zahăr, unele cu proteine. Și unde nu găsim înghețata sau băutura răcoritoare ideală, trecem la cele făcute acasă.

Important e să știm ce alegem iar când le consumăm să compensăm la restul meselor. Cu puțină atenție la hidratare, la aportul de electroliți și la cantități, ne putem bucura de înghețată, de băuturi răcoritoare și de mici plăceri de vară, fără să ne afectăm sănătatea sau silueta.

Publicat în Ce mancam? | Etichete canicula, hidratare, inghetata, vara

Aparat de înghețată

Cristian Margarit Publicat în 16 august, 2022 de CristiM16 octombrie, 2022

Aparat de înghețată

aparat de înghețată

Am făcut înghețată adevărată zilele astea cu noul aparat de înghețată de la Heinner. Aceste aparate au compresor încorporat (deci instalație de frig, ca un mic congelator). Până îm împărțit în familie a apucat să se și topească puțin, să o pot mânca mai ușor.

Înghețata a ieșit foarte cremoasă și delicioasă, evident. Dar având ingrediente naturale și fiind făcută artizanal nu poate fi la fel cu una industrială, plină de chimicale. Dar este mult mai sănătoasă.

Cu alte ocazii am testat variante cu fructe, proteine, indulcitori non-calorici. Acum însă am stat mai aproape de rețetele recomandate în carte și am folosit smântână dulce, smântână pentru frișcă dar și niste pudră proteică cu ciocolată. Astfel avem ce-i mai bun din “ambele lumi”: gust și textură dar și un aport mai mare de proteine și mai mic de zahăr.

Click pe imaginea de mai jos, este la ofertă pe eMAG:

aparat de inghetata

Publicat în Recomandari | Etichete aparat, heinner, inghetata

Înghețată de casă, cu afine

Cristian Margarit Publicat în 10 iunie, 2018 de CristiM11 iunie, 2018

inghetata de casa

Înghețată de casă

A doua rețetă de înghețată de casă pe care o fac este una “clasică”, folosind lapte normal, cu lactoză. De când am mașina de înghețată experimentez tot felul de metode și rețete. Pot spune că dacă se urmează o rețetă clasică atunci rezultatul este unul foarte bun. La “experimente” mai apar și probleme. Aparatul vine și cu câteva rețete recomandate de producător.

Are compresor încorporat, este altceva decât cele care folosesc ingrediente deja congelate. Înghetata asta nu e același lucru cu un iaurt cu fructe congelat și apoi “blenduit”. E la ofertă pe emag, click pentru info.

aparat inghetata

Ingrediente și mod de preparare

Da, este densă caloric, are și lactoză. Dar pentru copii (care, în general, tolerează lactoza) este în regulă. Apoi depinde cât zahăr vrei să pui. Pentru copii aș evita îndulcitorii articiali și aș folosi stevia cu măsură.

ingrediente inghetata

Am avut afine congelate (trebuie lăsate la decongelat sau folosite proaspete) și niste polen. Profităm de ocazie să adăugăm ingrediente dense nutritiv, pe care altfel ar fi greu să le includem în alimentația copilului. Zahărul este de trestie.

Pași: obțin un sirop din afine și zahăr. Apoi amestec ușor smântâna lichidă. Compozitia finală este pusă în aparat, care va răci și va amesteca simultan. Înghețata rezultată este foarte fină, gustoasă și hrănitoare.

Pentru că are lactoză și eu sunt intolerant, dacă vreau să îmi fac o plăcere voi lua enzime digestive care conțin lactază, enzima care se ocupă cu digestia lactozei. Rezolvă, în mare parte, problema. Sunt disponibile pe www.suplimente.ro cele de mai sus (masticabile) sau varianta “Plant Enzymes”, de la Now Foods, capsule.

Publicat în Ce mancam? | Etichete afine, aparat, casa, heinner, inghetata

Rețetă de înghețată de dietă

Cristian Margarit Publicat în 31 mai, 2018 de CristiM31 mai, 2018

retetă de inghetata

Se poate concepe o rețetă de înghețată de dietă?

Da, chiar pentru mai multe tipuri de dietă. Pentru dieta de îngrășare e simplu. Avem clasica rețetă de înghețată cu frișcă lichidă/smântână, zahăr, gălbenuș. Plus ingrediente pentru aromă: fructe, vanilie, cacao etc.

Am un nou aparat de înghețată de la Heinner, cu care am testat diverse rețete, aici una cu extra proteine și grăsimi, low-carb. Se poate face și “keto”, în funcție de proporția ingredientelor. Pudra proteică vine cu îndulcitorul ei (stevia de calitate). Am folosit lecitina de floarea soarelui pentru emulsionarea grăsimii. Grăsimea din nuca de cocos are tendința de a se întări și de a forma “picături” în interiorul compoziției.

Aparat de făcut înghețată

Acesta are instalație de răcire încorporată, care duce temperatura spre -18 -35ºC. Asta asigură formarea unor cristale foarte fine, compoziția fiind amestecată permanent. Nu are legătură cu ce se obține când punem iaurt congelat în blender sau când se folosește un aparat de amestecat fără “congelator”.

inghetata de casa

Poate face 1 litru la un moment dat (mai mult decat suficient pentru 4-5 persoane) și ocupă puțin spațiu. Îl găsiți la ofertă pe emag, click pentru produs. E silențios, rapid, se spală ușor. Aparatul vine cu câteva rețete clasice, dar apoi putem face teste și adapta după cum ne dorim. Am folosit aproximativ 100ml de lapte de nucă de cocos (60% cocos), 200ml horchata (lapte de chufa), o jumătate de linguriță de lecitină, o cupă de izolat de zer cu aromă de ciocolată.

aparat-inghetata-heinner

Înghețată fără zahăr și fără lactoză

Lactoza este principala problemă pentru mulți dintre noi, pentru că înghetata “comercială” o conține din plin. De asemenea, cei care nu  mănâncă lapte sau care țin post nu prea găsesc nimic valabil gata făcut. Cremozitatea se obține totuși cu ajutorul grăsimii, deci calorii vor fi. Se poate adăuga și pudră de glucomannan (konjac), un gelifiant natural care va da o consisentă mai bună.

Publicat în Recomandari | Etichete aparat, heinner, inghetata, reteta

Înghețată

Cristian Margarit Publicat în 8 iulie, 2014 de CristiM30 iunie, 2020  

I scream, you scream, we scream for ICE CREAM?

inghetata

Înghețata mult dorită de unii vara sau chiar și iarna. Ne-am delectat și noi aici (poza de mai sus) cu niste dondurma, înghetată turcească, din lapte de capră și salep.

Ce conține înghețata?

Este un aliment rece (în general în zona de zero grade), un amestec de lapte (sau smântână dulce și alte componente lactate), zahăr (sau indulcitori), ou (lecitină din galbenus poate emulsiona grăsimile), fructe, nuci/semințe, gelifianți, arome, coloranți etc. Chiar și atunci când cumpărăm înghețata “proaspată”, e bine să căutăm lista de ingrediente. Vânzătorii sunt obligați prin lege să o afișeze.

Răcorește?

Doar pe moment, pentru că, mai ales atunci când este deja cald, orice aliment rece va induce termogeneza, producerea de căldură. Deci după câteva secunde în care senzația răcoritoare este predominantă urmează caldura și transpirația.

Îngrașă?

Înghețata are un conținut caloric mare (în funcție de ingrediente) care nu poate fi compensat de faptul că este rece. Chiar dacă vom pierde căldură atunci când corpul o aduce aproape de 37 de grade. Mare parte din această căldură era oricum căldura reziduală a metabolismului. Deci se producea oricum. Pe lângă caloriile propriu-zise, componentele din înghețată (în special zahărul, dar și lactoza) vor transmite creierului și un semnal de a depune grăsimi. Interesantă este o functie a glucomananului, ingredient care se găsește în înghețata turcească (dondurma) și care ajută la menținerea greutății, încetinind asimilarea zahărului și oferind o senzație de sațietate crescută.

Ce alternative avem?

În primul rând trebuie să mâncăm o înghețată de calitate, cu ingrediente naturale.  Chiar dacă are calorii, măcar sunt “curate” și chiar dacă sunt depuse vor putea fi arse mai târziu fără riscuri mari, generate de chimicalele folosite ca aditivi. Diversele varietăți zonale (italiană, de exemplu) pot avea mai puține calorii (mai puțină grăsime, mai puțin zahăr adăugat peste de cel din fructe).

Dacă o facem acasă, xilitolul este un îndulcitor natural (se găsește și în fructe). Deși are o putere de îndulcire mai mică decât zahărul, este sănătos. Ajută la sănătatea cavității bucale (prevenirea cariilor) și chiar în prevenția infecțiilor ORL (otitelor). Spre deosebire de alți polioli (sorbitol, maltitol), xilitolul nu dă probleme digestive (balonări etc.).
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11163479

inghetata de casa

Iată o rețetă de înghețată de dietă (click pentru detalii).

inghetata de casa

Sau o înghețată cu afine (click pentru detalii).

Putem apoi să mergem spre a pune în blender diverse amestecuri congelate de iaurt,  lapte vegetal (chiar dacă nu e “lapte”), fructe/sucuri de fructe, ouă, miere/îndulcitori (xilitol), izolate proteice (în special proteină din zer), cacao, cocos, curmale, avocado, nuci/semințe (chia, în special). Dacă folosim un iaurt, e de preferat unul cremos (eventual și cu un continut crescut de proteine, tip “grecesc”).

Proteina din zer este usor asimilabilă, ajută imunitatea, refacerea musculară și este ideală după antrenament.

Chiar spirulina, clorela, maca, lecitina și alte ingrediente “pour les connaisseurs”. Unii le-ar spune smoothie-uri, dar atunci pierdem iluzia că mâncăm înghețată.

Ce mai găsim pe piață?

În magazine găsim însă o gamă uriașă de produse reci, aparent asemănătoare cu înghețata, dar cu ingrediente foarte diverse, de la simpla apă cu zahăr (plus arome și coloranți) până la variante de înghețată cu îndulcitori artificiali, vândute din dozatoare, fără a prezenta clienților lista completă de ingrediente (care poate conține și alți aditivi toxici), expunând copiii la riscuri grave pentru sănătate.

Deci mare atenție, înainte să cumpărați și să mâncați o înghețată, căutați informații despre acel produs și alegeți calitatea, chiar dacă e mai scumpă.

Publicat în Ce mancam? | Etichete calorii, inghetata, ingrasa, zahar | Lasă un răspuns

Eisberg, salate

psiholog, psihoterapeut, cabinet

Cristian Margarit
Supliment, articulatii, dureroase

Categorii

  • 7Minutes (7)
  • Amintiri (14)
  • Biz (204)
  • Ce mancam? (332)
  • Citadin (166)
  • Dieta (445)
  • GetFIT Challenge (2)
  • GetFIT Radio Show (119)
  • GetFIT Video (49)
  • Good Food (16)
  • Jurnalul meu (142)
  • Parerea mea despre… (184)
  • Prezentari (69)
  • Prieteni (49)
  • Recomandari (101)
    • AGH (8)
  • Sanatate (210)
  • Sex (35)
  • Sport (101)
  • Steroizi si doping (10)
  • Suplimente (130)
  • Tips&Tricks (105)
  • Turism culinar (5)
  • Umami (8)
  • Unde mancam? (20)

Arhive

Visit GetFIT ro's profile on Pinterest.

Etichete

alimente (115) bine (31) bucuresti (32) calorii (46) cancer (31) carne (52) cereale (25) copii (27) cristian (114) culturism (38) Dieta (265) eisberg (62) face (29) fasole (34) fit (38) fitness (64) fructe (57) get (34) grasimi (27) iaurt (26) iceberg (32) ingrasa (30) lapte (30) legume (57) mancare (83) margarit (161) miscarea (29) nutritie (101) nutritive (49) paine (27) peste (28) post (36) proteine (32) reteta (63) retete (70) romania (27) salata (149) Sanatate (51) seminar (58) slabire (143) sport (112) suplimente (140) ulei (25) vara (28) zahar (25)
Suplimente Online, GetFIT, shop, GetfitShop
 
GetFit, sport, mișcare, fitness
©2025 - Cristian Margarit
↑