Arhiva etichetelor: mit

Detoxifiere : realitate sau mit?

Cristian Margarit Publicat în de  

Detoxifiere – mit sau realitate?

Pentru a afla dacă ideea de detoxifiere chiar există va trebui întâi să înțelegem “tox”-ul din “detox”. Primul pas este să ne expunem la mai puține toxine exogene: poluarea, fumatul, alimente cu componente toxice (inclusiv plante), pesticide, anumiți aditivi alimentari, produși ai temperaturilor înalte de gătit (“grătarul” este cancerigen), disruptori hormonali, cum ar fi xenoestrogenii (BPA-ul din plastic).

Dar iată un studiu științific (are și 209 referințe) care nu doar confirmă posibilitatea modulării proceselor de detoxifiere ci dă și soluții concrete. Da, cu nume și formule chimice. Cu doze, interacțiuni, contraindicatii etc.

Ce sunt toxinele?

Paracelsus, părintele toxicologiei, spunea pe la 1500 că “doza face otrava” (“sola dosis facit venenum”), subliniind astfel că până și apa sau oxigenul pot fi “toxine” dacă doza este suficient de mare. Totuși, trecând atâta amar de vreme, Știința a ajuns la concluzia că sunt și substanțe toxice în orice doză. Iată niște exemple de neurotoxine:

http://www.thelancet.com/journals/laneur/article/PIIS1474-4422(13)70278-3/fulltext

Pentru subiectul nostru avem însă câteva categorii principale de subsanțe care sunt toxice în cantitățile întâlnite zi de zi: toxine produse în corpul nostru prin procesele metabolice, toxine prezente natural în mediu (în special in mâncare), toxine “puse” de om în mediu (de la metale grele la pesticide) sau în alimente (atat cele provenite din preparare cât și aditivii alimentari). Pentru toxinele prezente in mancare click aici.

Toxinele pot afecta negativ multe organe, sisteme și țesuturi, de la echilibrul hormonal și până la neuroni (neurotoxinele). Efectele sunt de la oboseală, probleme de imunitate și digestie până la cancer.

detoxifiere

În cazul unora dintre aceste toxine există mecanisme pentru detoxifiere, mecanisme greu puse la încercare de cantitățile din ce în ce mai mari la care suntem expuși. Chiar și în corpul nou-născuților încep să fie găsite substanțe străine (nocive), primite de la mamă.

http://www.ewg.org/research/body-burden-pollution-newborns

Putem grăbi sau ajuta detoxifierea?

Aceasta este marea întrebare. Unii sunt tentați să spună că “organismul își face treaba singur și nu are nevoie de ajutor. Fără îndoială. Doar că toxinele cu care ne întâlnim zi de zi sunt mult mai diverse și în cantități mult mai mari decât în mod natural. Deci am vrea și să ajutăm puțin, dacă se poate. Nu să ne trezim direct bolnavi. Iată un exemplu simplu:

https://www.hindawi.com/journals/jnme/2015/760689/

Dacă mâncăm prea multă sare (necesară dealtfel în anumite cantități) putem ajuta eliminarea excesului prin consumul mai mare de apă și prin inducerea transpirației (saună, sport). Același lucru este valabil și pentru alte minerale, unele toxice chiar și în doze mici.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21057782

Există o dietă pentru detoxifiere?

Dieta influențează pH-ul urinei și astfel eliminarea unor compuși organici. Deci, prin alcalinizarea urinei mărim excreția unor acizi.

Excesul de (xeno)estrogeni se combate mâncând mai multe crucifere (rucola, broccoli, varză).

Chiar și glucoza este toxică pentru sistemul nervos atunci când avem în sânge cantități prea mari (consum de zahăr, dulciuri). Produșii de glicare avansată sunt sintetizați în cantități mai mari și sunt foarte greu de eliminat din corp ulterior. Suplimentarea cu vitamina C poate contribui la prevenirea formării lor.

Apoi, putem contracara încă din tubul digestiv absorbția sau reabsorbția unor toxine (inclusiv metale grele) prin consumul de alimente bogate în fibre și chelatori naturali (coriandru, spirulina, seleniu). Suplimentarea cu zinc pare să inducă o sinteză crescută de metaloproteine. Un simplu exemplu. Clorela, celebra algă, este altul.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12777158

Ficatul poate fi ajutat atât cu silimarină (extract de armurariu) cât și prin stimularea secreției de bilă (ghimbir). Alte elemente importante sunt vitaminele B2, B3, B6, B12, B9, flavonoizii. Și aminoacizii metionină, cisteină, glutamină, glicină (găsită în colagen), taurină (doar surse animale). Colina (gălbenuș, conopidă), vitamina B5, magneziul (aici intervin frunzele verzi și semințele de cânepă).

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20564545

Radicalii liberi pot fi și ei neutralizați printr-un aport mai mare de antioxidanți în alimentație. Nu vrei să te bazezi pe efortul antioxidant făcut de corp, în special pentru că este limitat atât pe moment cât și ca o capacitate totală pe durata vieții. Adică sistemele se uzează.

Și inulina face treabă buna în colon. Reduce inflamația. Frumos.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28068390

Tartrazina, un colorant neurotoxic poate fi contracarată cu… ulei de ficat de cod. WOW.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26190785

Pauza alimentară și detoxul cu sucuri

Postul negru sau o dietă foarte restrictivă (doar sucuri) pot aduce, pe lângă alte riscuri, eliberarea bruscă din rezerve a grăsimii (care devine toxică în cantități mari), împreună cu diverse substanțe stocate în ea (de la xenoestrogeni până la mediatori ai inflamației).

Deci clasicele “diete cu sucuri pentru detox” pot fi chiar periculoase, din acest punct de vedere, dacă ajung să înlocuiască pentru prea multă vreme o dietă diversă și sănătoasă. Plantele din familia cruciferelor (varză, broccoli) ajută la detoxifiere prin încetinirea ritmului de activare a toxinelor în vederea eliminării în faza II.

Când mai și mâncăm?

Există o graniță foarte fină între malnutriție și modul în care este, de obicei, înțeleasă detoxifierea- excluderea unor grupe alimentare și consumul mare de sucuri vegetale. Chiar dacă unele plante ajută la detoxifiere, lipsesc proteinele, grăsimile sănătoase, anumite vitamine și minerale.

Deci orice program pentru detoxifiere trebuie completat cu o alimentație diversă, care să furnizeze toți nutrienții esențiali. Iar dacă suspectezi că ai o intoxicație, primul pas ar trebui să fie către medic și investigații serioase.

E interesant că anumite condimente folosite pentru detoxifiere (cum ar fi turmericul), acționează pozitiv la doze mici, fiind inhibitoare la doze mari.

Există sau nu “dovezi științifice”?

Sigur că există. Câteva link-uri chiar în acest articol. Dar dincolo de ele contează experiența personală. Mai ales că a mânca niște condimente în plus sau a bea apă și transpira prin sport nu prezintă chiar un risc pentru sănătate.

Deocamdată cercetările științifice în acest domeniu sunt la început, neexistând metode bine definite sau un consens asupra eficienței unor simple extracte de plante sau sucuri în eliminarea accelerată a toxinelor din corp. http://www.eoearth.org/view/article/152706/

Este clar că avem nevoie de mai multe instrumente prin care să eliminam toxinele pentru care corpul nostru nu este pregătit, mai ales când cele mai multe soluții comerciale actuale pot fi puse sub semnul întrebării.

Dieta alcalină- realitate sau mit?

Cristian Margarit Publicat în de

dieta-alcalina

Dieta alcalină poate să fie un concept care să vândă soluții-minune sau poate să fie un stil de alimentație cu beneficii pentru sănătate și performanța sportivă. Când facem o documentare este bine să avem o bază de cunostințe în domeniul respectiv (aici fiziologie) și să urmărim mai multe fire logice, nu doar cele antagonice: “da, e minunat” sau “nu, e o păcăleala”. Gândirea logică și critică ne ajută mai mult decât ideile altora, găsite în articole tabloid sau chiar pe wikipedia.

Ce este dieta alcalină și care sunt alimentele alcaline?

Am scris despre aceste lucruri în articolul din 2010, pe care îl puteți găsi aici (da, are referințe științifice): click pentru articolul despre dieta alcalină. Acele studii sunt făcute de oamenii de știință pe care unii îi ridică în slăvi. Să vedem acum dacă și cei care spun că dieta alcalină nu există vor fi capabili să își admită eroarea. Să nu mai declare că e o păcăleală. Sau că nu are beneficii. Sau că vrea cineva să ți-o vândă. Nu ți-o vînd. O dau gratis. Este simplu să aplicăm principiile, fără costuri suplimentare.

quinoa

Foarte important: dieta alcalină nu înseamnă veganism fundamentalist. Oricine își poate alcaliniza dieta, chiar dacă va mânca și carne sau alte alimente de origine animală, chiar dacă mai bea un vin sau o cola din când în când. Ba chiar aceștia, adica noi, oamenii normali, vom beneficia mai mult de pe urma ei.

Dar corpul nu își regleaza automat pH-ul?

Ba da, însă acest lucru se întâmplă cu niște costuri. Iar pe termen lung sistemele de tamponare a acizilor se uzează. Cu cât înaintăm în vârstă vrem să punem corpul nostru într-un mediu prietenos, nu să-l chinuim.

Iar aici nu e vorba de un concurs de frumusețe sau vreun program de slăbire ci de o sănătate mai bună pe termen lung. Indiferent de punctul nostru de pornire, că suntem sportivi de performanță sau persoane care sufera de boli cronice incapacitante.

Există studii sau dovezi științifice?

Articolele de pe site-uri tabloid au defectul lor conceptual: sunt făcute să înflăcăreze orgoliile și mai puțin să ofere informație științifică sau utilă.

Așa că vom merge către PubMed, cea mai mare bază de date cu studii medicale. Sigur, și acolo unele vor fi infirmate de altele, există controverse, dezbateri, completări, noi descoperiri, cercetători corupți etc.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11842945
Suplimentarea cu minerale alcaline (yep, modifică pH-ul sângelui și urinei): https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19515242
Alcalinizarea și combaterea durerilor cronice de spate: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11787986
Alcalinizarea ajută păstrarea și creșterea masei musculare: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28819746
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2597402/

Pentru sportivi

Sunt doar câteva mici aspecte, dar având în vedere beneficiile, inclusiv pentru apa alcalină, alegerea e clară: sportivii trebuie să evite excesul de carne și să se orienteze, pentru o parte din aportul de proteine, spre surse vegetale.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7432059/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28050921/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5984464/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30452459/
Cine vrea, poate sa caute mai departe.

Cât valorează teoria?

Teoria valorează cât un arpagic. Dar care are potentialul sa fie folosit la o ciorbă. Sau să se transforme în ceapă. În acest caz, o intervenție nutrițională fără riscuri. Ce risc este să bei niște sucuri verzi, să mănanci mai multe legume și proteine vegetale sau să scoți zahărul și făina albă din dietă?

Super-alimentele, mit sau realitate?

Cristian Margarit Publicat în de  

Ce sunt alimentele ar trebui să știm cu toții: elemente din natură (plante, animale) pe care noi le folosim drept material de construcție și sursă de energie. Pe lângă simplele “cărămizi” de care avem nevoie, sunt implicate în procesele metabolice și substanțe nutritive cu roluri diverse: catalizatori (enzime), vitamine, minerale, antioxidanți. Chiar și în zilele noastre se descoperă noi și noi nutrienți fără de care nu putem funcționa bine sau chiar deloc.

În lumea civilizată s-a depășit, în mare măsură, nevoia strictă de hrană. Metodele moderne din agricultură și creșterea animalelor ne pun pe masă cantități suficiente de mâncare. Totuși, tocmai această abundență ridică o nouă problemă: excesul alimentar, în primul rând energetic.

Deci avem la dispoziție multă mâncare, iar unii dintre noi suntem programați genetic să ne săturăm mai greu și să facem rezerve mai mari. Stress-ul și componentele social-culturale apasă mai mult pedala, rezultând o epidemie de așa-zise “boli ale omului modern”: obezitate, diabet, boli cardiovasculare, cancer, boli degenerative ale sistemului nervos, probleme articulare, depresie, sindroame autoimune etc.

Căutăm ingrediente și rețete care să împace cât mai bine trei “ce”: ce trebuie, ce vrem, ce putem. Astfel, am vrea alimente pline de nutrienți esențiali sau condiționat-esențiali, gustoase și accesibile. Calorii puține dar senzație de sațietate mare. Aici intervine conceptul de super-aliment.

În bazele de date găsim nenumarate alimente simple, bogate în calorii dar sărace în vitamine, minerale, proteine de calitate, grăsimi sănătoase, antioxidanți, fitonutrienți. Sunt, în general, alimente procesate, pe bază de cereale (în special făina de grâu), zahăr, uleiuri vegetale ieftine, carne “industrială”. Produse de panificație, dulciuri, “sucuri”, mezeluri. Mai rare și mai scumpe, dar interesante pentru noi, sunt cele care, cu puține calorii (în special cu puțini carbohidrați sau grăsimi), aduc și ce ne trebuie. Și ăsta e un lucru ușor de verificat dacă accesezi o astfel de bază de date.

Alimentele nu sunt egale. Unele, deși considerate “de bază” de către autorități și multi consumatori, sunt, pur și simplu calorii goale sau gunoaie alimentare. Junk food. Grosul rafturilor din supermarket și din coșurile de cumpărături ale majorității.

Dar hai să vedem care ar fi super-alimentele.

Din grupa cărnii și organelor de animale avem ficatul (vitamine, minerale), măduva, creierul (fosfolipide). Colagenul, din ce în ce mai deficitar, poate fi considerat astăzi un super-aliment. Din zona marină alegem ficatul de cod (omega 3), sardinele, algele (iod) și stridiile (zinc). Ouăle, scoase în ultimii ani de pe lista neagră, pot fi incluse aici dacă găinile au fost crescute în libertate. Iaurtul de capră și urda sunt produse lactate cu multe calități. Semințele de cânepa (magneziu) și cele de in (omega 3, prebiotice), nucile de brazilia (seleniu)- surse de vitamine, minerale, oligoelemente în cantități mari dacă raportăm la caloriile furnizate. Amarantul, chia- surse vegetale de aminoacizi și acizi grași esențiali. Cătina și fructele de pădure au o concentrație mare de antioxidanți. Ciupercile shiitake, spanacul, cresonul, sparanghelul, drojdia de bere au puține calorii dar multe beneficii. Germenii (brocoli, grâu) și vlăstarii pot fi considerați și ei “super-alimente”.

Poti citi mai multe despre super-alimente in articolul meu din 2012.

Pentru cei mai pasionați și predispuși la experiențe noi există și clorela, spirulina, turmeric, ghimbir, scorțisoară, maca, boabe de cacao crude, noni, goji și alte produse exotice, semnificativ mai scumpe.

Nivelul următor sunt suplimentele nutritive. Și nu vorbim aici de simple vitamine și minerale pe care unii iși imaginează ca le iau din “fructe și legume”, fară a ști măcar câte kilograme de lămâi trebuie să mănânci pentru un gram de vitamina C. Vorbim de nutrienți practic imposibil de obținut din dietă în cantități utile: ginseng, lecitină, ceai verde, resveratrol, tribulus, silimarină, acid-alfa-lipoic (ALA), acid linoleic conjugat (CLA), astaxanthin, vitamina D.

Dacă unii îți vor spune că nu există super-alimente și că toate alimentele au beneficii similare, roagă-i frumos să compare arahidele cu semințele de in, quinoa cu grâul, pepenele cu zmeura, icrele negre cu carnea de porc, pătrunjelul cu lăptucile. Poate observă niște diferențe. 
Lasă-i să promoveze în continuare cerealele cu lapte și tu documentează-te din surse independente.

Sportul este o componentă esențială a combaterii excesului de calorii goale pentru ca ele trebuie arse, astfel încât să nu suprasolicite întregul sistem. Dar întotdeauna sportul trebuie susținut și de o alimentație sănătoasă.

Chiar dacă putem supraviețui mai mulți ani doar cu pâine și apă, unii dintre noi ne dorim performanță (fizică, intelectuală) și o viată lungă, fără boli. Aici intervin super-alimentele. Așa cum vrei să pui combustibil de calitate în rezervorul mașinii, deși functionează satisfăcător cu unul mai ieftin.

Articol publicat inițial în revista ȘapteSeri.

Dieta Raw Vegan

Cristian Margarit Publicat în de 15

Scriam cu ceva vreme in urma ca vegetarianismul este o chestiune filosofica sau de alegere personala. Citind “The Vegetarian Myth” de Lierre Keith(fosta vegana) am realizat ca e, de fapt, o chestiune de credinta. Sau mai degraba de o lipsa a ei.

Cred ca atat cei care mananca prea mult cat si cei care incep sa excluda alimente din dieta(carne sau produsele animale cu totul) fug de o realitate: realitatea ca ne nastem, traim si murim, ca absolut orice lucru de pe lumea asta(cu exceptia unuia singur, pentru cei care cred); materia din care suntem compusi facand parte dintr-un circuit prea complex incat sa-l intelegem in acest moment al evolutiei noastre.

Am devorat pur si simplu cartea, pentru ca am gasit in ea multe lucruri pe care le pusesem deja cap la cap, plus multe altele, care tin de experienta specifica, a omului care a trait fara produse animale cateva zeci de ani. Autoarea(o luptatoare feminista, printre altele) descrie rationamentele si ajuta la corectarea lor, la revenirea in realitate. Capitolele precum “Moral Vegetarians”, “Political Vegetarians”, “Nutritional Vegetarians”(cea mai mare intindere) ajuta atat pe cei “omnivori” sa inteleaga mai bine lumea in care traim, dar si pe vegani si vegetarieni sa reconsidere anumite decizii si obiceirui(sau chiar tot modul de viata).

Alimentatia cruda(raw) este benefica pentru sanatate, insa inclusa intr-o dieta complexa, nicidecum constituind ea insasi o dieta. Omul are nevoie si de nutrienti gasiti in alimente care sunt mai utile preparate termic. Am mai spus: e o mare diferenta intre a manca multa carne arsa si a manca atat cat este nevoie pentru functionarea normala a organismului, echilibrand dieta cu vegetale.

Alimentatia cruda nu este o inventie moderna ci exista de cand exista si omul. Doar ca omul, in starea lui actuala, s-a format mancand si alimente de origine animala(inclusiv cadavre ale altor animale), iar dupa stapanirea focului alimente preparate termic(frigere, coacere, fierbere etc.). Corpul are mecanisme de compensare si rezerve, deci o perioada(variabila de la un om la altul) poti supravietui si mancand doar salata… insa la cei mai multi vine ziua scadentei, care este destul de scumpa. Chiar daca ai inceput sa consideri ca “raw vegan” este solutia la toate problemele tale(sau macar la cele morale, politice, nutritionale) poti sa consideri perioada asta ca pe o “detoxifiere” sau “un experiment” si sa revii, treptat, la o alimentatie omnivora, cu alimente naturale si sanatoase.

Am auzit si argumentul ca “Dumnezeu are grija”, chiar daca mananci prea putin sau deloc din anumiti nutrienti esentiali. Daca mergem pe calea credintei atunci cred ca oricine iti poate spune ca Dumnezeu a facut lumea astfel incat animalele si plantele sa se manance unele pe altele, intr-un sistem infinit de complex.

Pentru cine doreste sa o citeasca si vrea forma tiparita, pot imprumuta cartea. Recomand si beyondveg.com, site deosebit de intersant, cu experiente personale, documentare, argumentatii serioase.