Arhiva etichetelor: munca

Fond de ajutor pentru oamenii care nu vor decat sa munceasca

Cristian Margarit Publicat în de 1

Mita pentru cianura

Cica ar fi 800 de locuri de munca in final pentru romani (probabil mult mai putine pentru localnici, ca doar nu or fi toti specialisti in extragerea aurului cu cianura). Dincolo de toate discutiile cu mediu, locurile de munca din alte zone, redeventa, spagi colosale catre “alesi” si “autoritati”, turism, infrastructura, zona monoindustriala etc. ramane problema acestor oameni care acum se transforma in cozi de topor, probabil pentru sume derizorii.

Stim ca romanul este un spagar innascut. Deci hai sa mituim populatia locala (probabil maxim cateva sute de persoane care ar beneficia de exploatarea aurului) si sa lasam natura curata iar aurul (si  tungstenul, uraniul si ce o mai fi acolo) pentru stranepotii nostri, cand or putea fi scoase si fara sa ramana in urma un lac de cianura. Sa facem o lista cu acesti oameni amarati “care nu vor decat sa munceasca”, sa vedem cat ar castiga daca s-ar incepe exploatarea aurului si apoi sa-i platim noi, cei care suntem de parere ca ar fi mai bine sa lasam mina asa cum este. Ca doar platim pentru multe altele in tara asta (inclusiv 23 de milioane de euro pentru o halta si o suta pe kilometrul de autostrada), nu s-ar mai cunoaste cativa eurocenti pe an de caciula pentru acesti oameni care nu vor sa munceasca decat la mina cu cianura. Ma intreb cat se cheltuie pentru promovarea proiectului si daca acei bani nu ar fi acoperit traiul localnicilor pentru tot restul vietii. Si aici vorbim de sumele colosale impinse diversilor formatori de opinie, nu maruntisul cheltuit cu cateva spoturi pe la tv.

Dar, cred ca trebuie facuta o lista publica si cu sustinatorii proiectului (inclusiv publicitarii care concep reclamele, lobby-isti, politicieni etc.). Poate va veni o zi cand , cine stie, vor face baie in lacul de langa Rosia Montana, la creearea caruia au contribuit. Bineinteles, ramane si intrebarea: ce facem daca si alti oameni, din alte zone, vor vrea sa munceasca in industrii puternic poluante, care ne-ar afecta pe toti? Transformam tara intr-o zona calamitata pentru cativa dolari? Nu s-au produs destule distrugeri, multe ireparabile?

Am avut placerea sa vad in direct interventia de la TVR 2, si iata clipul pe youtube. Ma intreb cum de are Guran curajul sa spuna lucrurile astea. Oare balanta e deja inclinata de alte forte spre oprirea proiectului?

Sarbatori Legale

Cristian Margarit Publicat în de  

Sa incepem cu o pauza. Asa suna treburile romanesti. Acum, luam pauza in mijlocul saptamanii. In timp ce seful statului si acolitii sai trambiteaza peste tot “munca, munca, munca”, noi luam o pauza miercuri. Suntem ca intr-un banc prost. Pentru a reduce cheltuielile cu salariile, Statul da zile libere. Pentru cei care trebuie sa-si produca singuri banii, aceste zile libere sunt mai putin benefice: timp pierdut, intreruperea activitatii, atmosfera generala de lene si delasare. Daca mai punem la socoteala si mahmureala, atunci avem tabloul complet. Apoi ne miram de ce merge totul prost. Merge totul prost pentru ca noi vrem sa mearga totul prost. Daca vroiam sa mearga totul bine mai multi ne-am fi intrebat ce putem face pentru a munci mai mult si mai bine, pentru a produce bunuri si a presta servicii de calitate.

Totusi, din perspectiva mea, ca angajator de data asta, anul 2010 suna bine: 24 decembrie este vineri(deci se lucreaza program normal), 31 ianuarie de asemenea. Adica Revelionul si Craciunul pica fix in week-end. As intelege sa ne gandim la vacante si zile libere daca am avea totul pus la punct si chiar nu ar mai fi nimic de facut in plus. Azi ascultam la radio ca se asteapta o noua cadere in domeniul constructiilor, productia este practic moarta iar comerciantii nu mai au cui sa vanda… deci multi angajati e posibil ca in urmatoarea perioada sa aiba pauze ceva mai lungi, neplatite de data asta decat sub forma ajutorului de somaj.

14 ore

Cristian Margarit Publicat în de 8

Citeam acum ceva vreme o carte: “the 4 hour workweek”. Imi placea ideea, sa iti gestionezi viata in asa fel incat sa muncesti foarte putin dar sa te bucuri de viata unui milionar.

Azi, dupa 14 ore la birou(temperatura maxima in incapere: 34 de grade), ma intreb daca nu cumva fac ceva gresit sau daca urmatoarea luna ar trebui sa stau cu burta la soare. Ii inteleg si pe cei care baga o bere sau un joint dupa o astfel de zi. Sau chiar “ceva dulce”. Stiu ca alcoolul te relaxeaza pe moment dar apoi iti strica somnul/odihna. Te umfla, iti streseaza ficatul, iti scade testosteronul, iti blocheaza arderea grasimilor. De fumat nu fumez. Cred ca nu as apuca sa trag al doilea fum. Nici de dulce nu mi-e pofta(am mancat cateva fructe azi si am baut un suc proaspat de morcovi).

Oare cum ar trebui sa eliberez aceasta tensiune? Acum ceva vreme era usor, dupa o zi de munca eram jignit, mi se faceau reprosuri si mi se aduceau tot felul de acuzatii. Eram poate chiar amenintat, dat afara din casa, lovit. Si cu cat in interior ma linisteam mai mult cu atat presiunea crestea. Deci imi petreceam ultimele ore refugiat din realitate sau gandindu-ma ca sunt defect. Acum acea presiune a disparut. Doar faptul ca petrec prea putin timp cu bebe imi ridica un semn de intrebare.  Unii spun ca e usor sa muncesti mult cand muncesti pentru tine. Imi place atat de mult ceea ce fac incat nici nu imi pun problema pentru cine sau pentru ce muncesc. Poate imi iau si liber sau o las mai moale cand consider ca e cazul.

Sportul dupa atatea ore este practic exclus. Ar insemna un stress mult prea mare pentru sistemul nervos. Poate ar trebui sa revin la Yoga. Parca si un masaj ar intra la fix.

O zi

Cristian Margarit Publicat în de

7.07 desteptarea
mailuri, forum, magazin, banca, birou, otopeni, birou, telefoane, mailuri, comenzi, “call” international, raportari, banca, acasa, studio(filmare 4 ore), acasa, vizita la mama(mancat snitele de pui de tara), acasa.
00.52 a doua zi- acest mesaj. Stingerea in 10 min.
Imi spunea o prietena pe la mijlocul zilei pe messenger ca asteapta un mesaj pe blog… cand sa-l mai scriu?

De ce muncesti atat?

Cristian Margarit Publicat în de 11

Pe 30 Decembrie am lucrat. De ziua mea am filmat. Astazi sunt la birou la ora 20.00. Mai am un PT de la 9.00. Sambetele lucrez. Cateodata si duminicile. In  ultima luna am muncit, intr-un fel sau altul, peste 12 ore pe zi.

Nu mi-am dat seama ca ar putea fi o problema pana nu mi s-a pus intrebarea “da’ de ce muncesti atat?”. O vorba spune ca problemele complicate au intotdeauna solutii simple si pe intelesul tuturor. Dar gresite. Asa ca am raspuns cu aceeasi intrebare: “De ce muncesc atat?… De ce muncesc atat?”, sperand parca la un raspuns.

In primul rand pentru ca am o misiune. Unii oameni primesc o misiune. Unii se nasc stiind ce au de facut, altii asteapta o viata si mor fara sa fi produs nimic in afara de gunoi. Eu am primit-o pe a mea la 16 ani. Pana anul trecut nu am reusit sa decodific mesajul. Nici acum nu pot spune ca l-am decodificat, desi sunt doar sase cuvinte. Un om cu ceva cunostinte de ezoterism(punct com) mi-a spus: “dar de unde stii ca nu faci deja ce trebuie si ca mesajul a fost decodificat in subconstient, fara ca tu sa stii exact ce inseamna?”. Da, buna idee, m-am mai linistit. Inseamna ca deja fac ce trebuie sa fac.

Apoi pentru ca fac ceea ce imi place. Poate sunt chiar dependent de munca mea. Nu ma simt bine daca am mai mult de 1-2 zile de pauza. Nu ma simt bine daca nu fac in fiecare zi ceva care sa ma duca mai departe, fie ca citesc, vorbesc cu un om, rezolv o problema la firma sau fac un antrenament reusit la sala. Imi place sa aflu lucruri noi in fiecare zi, fie ca e vorba de biologie, medicina, sport, istorie, fizica, psihologie, design vestimentar, arhitectura. Imi place sa stau de vorba cu oameni care vor sa fie sanatosi si sa arate bine.

Apoi pentru ca am facut niste greseli intrecut si am niste datorii de platit. Poate avem cu totii perioade mai bune si perioade mai proaste. Perioada mea proasta se pare ca a fost prin 2007-2008. Ma bucur ca am avut sansa si puterea sa ma ridic(inclusiv dupa 4 luni de stat la pat) si sa o iau de la capat. Ma bucur ca dupa inca 6 luni de cosmar am putut sa invat si sa creez din nou.

Apoi pentru ca vreau sa am experiente deosebite si sa ofer copilului meu experiente deosebite. Pentru ca vreau sa fie fericit, sa respire aer curat, sa manance mancare sanatoasa, sa aiba acces la o educatie buna.

Nu sunt orientat spre bani. Niciodata nu am fost. Nu asta a fost prioritatea mea. Am avut ocazia sa ma vand pentru sume la care cei mai multi oameni nici nu pot visa macar. Am refuzat sa fac anumite compromisuri. Evident, trebuie sa traim. Calitatea vietii costa. A respira aer curat, a avea o casa ergonomica, a purta haine de calitate, a avea mancare curata, a avea acces la informatie… toate astea costa. Am pus totusi pe primul loc etica si constiinta. Poate nu am reusit conform potentialului si darurilor care mi s-au dat, dar incerc sa o fac de acum.

Pentru ca pot. Pentru ca asta se asteapta si altii de la mine. Pentru ca nu stiu ce sa fac altceva. Pentru ca asta sunt. Pentru ca alte activitati mi se par pierdere de timp. Am pierdut destul timp. Viata e scurta. Ma uit la actorii si actritele din filmele vechi, clasice. Unii sunt morti deja. Altii sunt niste umbre. Ma gandesc la personalitati istorice care au schimbat lumea. Unii au facut-o cu sabia sau pusca, altii cu vorba. Altii cu exemplul. Altii prin obiectele pe care le-au lasat in urma, fie ele piramide, vase de lut, motoare cu reactie sau vaccinuri. Ma uit la mine, copilul. Ma uit la mine, la 30 de ani. Mi se pare ca fac prea putin, ca invat prea putin, ca traiesc prea putin. Trebuie sa ne bucuram de viata. Viata e o minune si lucrul cel mai pretios pe care il avem. Cum sa murdarim acest lucru? Sau cum sa nu il murdarim?

Poate ar trebui sa aloc mai mult timp vietii de familie. Deocamdata ma astept sa fiu inteles. Deocamdata ma astept sa nu mai fiu batjocorit pentru ca muncesc, pentru ca vreau ca existenta mea in aceasta lume sa faca o diferenta. Vreau colaborare, nu conflict. Vreau intelegere, nu reprosuri. Vreau progres, nu inchidere. Vreau speranta si planuri de viitor, nu abandon. Vreau sanatate, nu durere. Incerc sa contribui si eu la realizarea acestor dorinte.

Din pacate(sau din fericire), pasiunea mea pentru a experimenta cu diverse lucruri in viata a facut sa se aleaga praful de viata mea personala sau de familie, de diverse cariere pe care le puteam urma(vreo 4 pana acum). Pe de alta parte, de fiecare data am avut ocazia sa schimb tot, de la oamenii cu care interactionez, la mediul si domeniul in care lucrez, la hainele pe care le port, la corpul pe care il am, la femeia cu care traiesc, chiar si la limba pe care o folosesc. Mi se pare ca am trait 10 vieti si tot e prea putin. Vreau mai mult de la mine, vreau mai mult de la lumea care ma inconjoara. Fac si eu ce pot pentru a o face un loc mai bun.

Chiar ne trebuie un raspuns la intrebarile “de ce…?”. Au aceste intrebari un raspuns? Sau doar asa sunt lucrurile?