Piftia e buna; si nu doar la gust. Pentru ca este intalnita in special in sezonul rece si este facuta din carne si oase de porc multi o asociaza cu celelalte mancaruri grele, excesele alimentare si indigestia.  Totusi, piftia este o forma foarte usor asimilabila de nutrienti esentiali: aminoacizii prezenti in tesutul conjunctiv (fibrele de colagen). Ei participa la refacerea pielii, a tendoanelor, a articulatiilor. Pentru ca dieta cu carne “curata” contine prea putin din acesti aminoacizi, corpul poate ajunge in situatia de a nu putea produce suficient material de constructie pentru refacere.

Continutul de grasime sau carbohidrati este redus, piftia fiind foarte bogata in proteine.  In trecut se considera ca aceste proteine sunt de proasta calitate, din cauza profilului dezechilibrat de aminoacizi (cantitati prea mari de prolina, hidroxiprolina si glicina). Totusi, tocmai aceasta abundenta a unor aminoacizi face ca valorea terapeutica a gelatinei sa fie mare. In industria cosmetica existenta acestor aminoacizi este speculata la maxim, fiind inclusi in diverse produse cu pretinse efecte regeneratoare, de crestere a fermitatii, reducere a vergeturilor si celulitei. O idee mult mai buna mi se pare totusi sa lucram din interior.

Piftia mai contine lizina (ajuta cresterea musculara si lupta impotriva infectiilor virale) si arginina (ajuta la pomparea muschilor). Asociem  vitamina C, in acest caz din patrunjel. Cat mai mult patrunjel. Vitamina C este implicata in sinteza de colagen si refacerea tesuturilor conjunctive si chiar in sanatatea parului si unghiilor.

Se poate face piftie din peste, vita, porc, pui, curcan, prin fierberea indelunga a oaselor si tendoanelor. Poate fi mancata si calda, drept supa. In imagine este o piftie de pui de tara, pe care am mancat-o ieri, a fost delicioasa, i-a placut si lui Tudor (copilul nostru de 1 an si 4 luni).