Cica mergem spre un model occidental, unde exista afaceri in domeniul sanatatii. Inca ramane sa ma prind si eu de ce in aceasta directie putem trece doar prin afaceri cu suferinta. Imi plac afacerile cu sanatate. Chiar si eu am o astfel de afacere: pun pe piata produse si servicii care fac oamenii sa fie mai sanatosi, mai fericiti.
Sistemul de sanatate publica este o afacere sigura: banii vin din taxele si impozitele platite de toata lumea si se scurg in firmele si buzunarele unui numar de oameni care are aceasta misiune. Se pare ca nu este destul si ca tot sistemul trebuie dus la faliment, asa cum, in anii ’90 au fost duse la faliment industria, agricultura si celelalte domenii ale economiei. Inteleg, exista corporatii si oameni de afaceri care vor sa acapareze aceasta piata, sa privatizeze spitalele sau sa preia pacientii in clinicile lor private, sa controleze piata de medicamente si aparatura medicala. E de inteles. Avaritia si lacomia umana a produs chiar si lucruri mai rele. Ce nu inteleg este faptul ca foarte multi oameni trebuie sa sufere, trebuie sa fie tratati ca niste animale(sau mult mai rau), trebuie chiar sa moara inainte de a avea ocazia sa traiasca.
Suntem, cu totii, ca societate, la fel de neinformati, needucati, nepregatiti, ignoranti sau prosti ca in anii ’90 si sa toleram la nesfarsit asa ceva? De la cel mai puternic om in stat pana la ministri si directorii de spitale toti par sa urmeze un plan bine stabilit de a produce cat mai multa suferinta. Mi-e greu sa cred ca sunt incompetenti sau ca nu exista solutii. Devin, pe zi ce trece, din ce in ce mai sigur ca sunt pur si simplu rai.