↓
 

Cristian Margarit

Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport

Cristian Margarit
Citeste in primul rand aici! Cine este Cristi Margarit? Cristian Margarit Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport
Antet Mobil
 
 
  • Cine este Cristi Margarit?
  • Consultanta
  • 7Minutes
  • Amintiri
  • Biz
  • Ce mancam?
  • Citadin
  • Dieta
  • GetFIT Challenge
  • GetFIT Radio Show
  • GetFIT Video
  • Good Food
  • Jurnalul meu
  • Parerea mea despre…
  • Prezentari
  • Prieteni
  • Recomandari
    • AGH
  • Sanatate
  • Sex
  • Sport
  • Steroizi si doping
  • Suplimente
  • Tips&Tricks
  • Turism culinar
  • Unde mancam?
RSS-icon
Acasa » vegetariana

Arhiva etichetelor: vegetariana

Navigare articole

1 2 >>

Despre hamburgeri, comparatii intre diete, educatie nutritionala si morcovi

Cristian Margarit Publicat în 9 aprilie, 2014 de CristiM10 aprilie, 2014  

De la 20.00, ca in fiecare miercuri, discutam la Activ FM (92.7 in Bucuresti si www.activefem.ro) despre sanatate, nutritie, sport. Azi avem hamburgerii, mancare buna vs. mancarea proasta, educatie nutritionala, ultima comparatie intre tipurile de diete facuta in Austria si… morcovi (daca ne ramane timp).

Cei care suna in direct la 0734 22 02 02 pot castiga un pachet pentru regenerarea articulatiilor, Artro Help, oferit de Zenyth sau o cartea “Ultramaratonistul” oferita de Preda Publishing.

ultramaratonistul

Sambata, 12 aprilie, ora 11.30, Hotel Caro, Sala 8, in cadrul Conventiei Internationale de Fitness voi avea o prezentare despre nutritia si suplimentele pentru prevenirea accidentarilor, protectia si regenerarea articulatiilor si pielii.

conventie 
Aflam cum sa prevenim accidentarile si cum sa regeneram articulatiile si pielea (vergeturi, celulita) folosind nutritia inteligenta si suplimentele.
Pe langa lucrurile deja stiute de voi de pe acest site si de pe getfit.ro sunt pregatit cu cateva noutati si secrete pe care nu le-am publicat niciodata, dar care fac diferenta in programele personalizate.

Vom fi prezenti cu standul www.suplimente.ro si vanzare la preturi speciale (vineri soseste transportul si vom avea gama largita).

Veti putea degusta si Artro Help, cel mai avansat produs pentru articulatii, facut in colaborare cu Zenyth Pharmaceuticals, pe baza experientei mele de peste 10 ani, inclusiv in recuperarea naturala a unor hernii de disc.

Publicat în GetFIT Radio Show | Etichete Dieta, hamburgeri, margarit, vegetariana | Lasă un răspuns

Vegan, Keto, Dukan

Cristian Margarit Publicat în 1 februarie, 2013 de CristiM11 aprilie, 2013  

Vegan, Keto si Dukan,
iti ranjeau dintr-un borcan.
Ai grija ce faci cu ele,
ca sa nu dai de belele!

Discutam despre cele trei mari categorii de diete la Kanal D.

Stim ca avem trei categorii de macronutrienti: proteine, grasimi (lipide) si carbohidrati (glucide). Pe langa dietele “echilibrate” (care isi propun o diversitate mare de alimente) exista si abordari mai dure, in care se recomanda eliminarea unor grupe alimentare, considerate cauzele bolilor omului modern.  In functie de caracteristici individuale poate functiona mai bine o dieta sau alta si se pot urma chiar toate prin ciclizare pe parcursul unui an, dupa sezonul cand o anumita categorie de alimente sunt, in mod natural, disponibile.

Dietele vegane/vegetariente/macrobiotice

Sunt diete bazate pe consumul de vegetale, cu eliminarea mai mult sau mai putin drastica a produselor de origine animala. Se merge in general pe reducerea grasimilor si proteinelor. Se axeaza pe fitonutrienti si efectele lor benefice asupra organismului in conditiile in care toxinele din grasime si carne sunt reduse la minim sau excluse. Dietele crudivore (raw) restrang si mai mult gama de alimente folosite (multe dintre vegetale au nevoie de procesare/preparare pentru a fi comestibile).

Avantaje: reducerea toxinelor si contaminantilor care veneau impreuna cu alimentele de origine animala, reducerea riscului unor boli, stare de bine psihic, echilibrare hormonala. Poate fi gustoasa si diversa.

Dezavantaje: limita dintre detoxifiere si malnutritie este foarte fina. Sunt dificil de urmat din cauza diversitatii si disponibilitatii scazute a alimentelor, a densitatii nutritive scazute (trebuie consumate vegetale in cantitati mari si se ajunge iar la zahar).

In general exista o selectie a cazurilor de succes, pezentate in mod exagerat in detrimentul nenumaratelor cazuri care esueaza si revin la o dieta omnivora. Veganismul in sine este o filosofie din care partea nutritionala (dieta vegana) reprezinta doar un element. Citeste si despre miturile dietei vegetariene.

Dieta keto/Atkins

Presupun consumul unor cantitati mari de grasimi (nu de proteine, cum gresit se prezinta de catre neavizati). Aportul de proteine este scazut-mediu iar carbohidratii sunt restrictionati la cateva zeci de grame pe zi. In unele variante sune “permise” alimente prajite, procesate, aditivate. Ce inseamna diete cetogenice (“keto”)?

Avantaje (atunci cand sunt tinute corect): slabire rapida cu mentinerea masei musculare, diminuarea senzatiei de foame, stabilizarea unor afectiuni (prevenirea crizelor epileptice), energie crescuta, intarzierea cresterii unor tumori, compensarea naturala a unor forme usoare de diabet (in special cand se asociaza cu sport).

Dezavantaje: practic imposibil de tinut cu alimente sanatoase (sursele de grasimi sanatoase, necontaminate sunt scumpe si greu de gasit), aport mare de contaminanti, dereglari hormonale, risc de ingrasare ulterioara (din cauza hiperplaziei adipocitelor si efectului de rebound al apetitului).

In general sunt promovate in variante eronate, confuzia cu dietele hiperproteice fiind cea mai intalnita. Am experimentat prima data dieta in 2004.

Dietele hiperproteice/Dukan

Accentul este pe sursele de proteine, fara a tine cont conceptual de surse, modul de preparare si cantitatile de contaminanti cu care se vine. Carnea, branza, ouale reprezinta alimente de baza in aceasta dieta hiperproteica. In unele variante se folosesc si izolate/concentrate proteice pentru un aport suplimentar.

Avantaje: diminuarea senzatiei de foame, cresterea masei musculare, simplitate, satisfactie culinara (pentru “carnivori”), slabire la persoane care mancau diete bazate pe carbohidrati (fainoase).

Dezavantaje: intoxicarea organismului, stari de rau, declansarea/agravarea unor boli cronice sau inflamatorii, ingrasare ulterioara. Citeste si despre excesul de proteine.

Pot avea si variante sanatoase daca se includ suficiente vegetale si se folosesc surse curate de nutrienti (alimente produse natural). Trebuie avuta grija si la combinarea alimentelor, de exemplu, evitarea consumului de carne si lactate la aceeasi masa. Mai multe despre dieta Dukan.

Fiecare dintre aceste diete pot fi sau nu benefice pentru organism in functie de caracteristicile individuale, calitatea alimentelor, cantitati si cum sunt ele incadrate in modul de viata. Personal prefer o dieta low-carb (excludem sursele “rele” de carbohidrati), sezonala, cu cat mai multe alimente produse local in mod natural.

Publicat în Dieta | Etichete avantaje, Dieta, keto, pericole, slabire, vegana, vegetariana | Lasă un răspuns

Dieta raw-vegan (vegetariana stricta, fara preparare termica)

Cristian Margarit Publicat în 30 octombrie, 2012 de CristiM30 octombrie, 2012  

De la 9.30 la Realitatea TV despre dieta raw-vegan (dieta vegetariana stricta, fara preparare termica). Emisiunea poate fi urmarita si online sau pe 90.2 FM.

Dieta vegetariana (sau vegana) poate avea mai multe puncte de pornire: tratamentul etic al animalelor, sanatatea (frica de moarte si bolile provocate de alimentatia “moderna), incetinirea distrugerii ecosistemelor si a poluarii mediului.
Dieta “raw-vegan” isi propune consumul exclusiv al alimentelor de origine vegetala, nepreparate termic, astfel evitand multe dintre toxinele din alimentele de origine animala (concentrate natural sau generate prin prepararea termica si alte procesari industriale).

Totusi, gasim toxine si in plante, alaturi de alte mituri despre dieta vegetariana. De asemenea, putem consuma crude si alimentele de origine animala, cum a facut omul timp de aproape 2 miloane de ani si stramosii sai inca de la aparitia vietii, dupa cum recomanda si dr. Gerson in celebra sa dieta.

In acelasi timp, multe alimente de origine strict vegetala pot induce si ele probleme de sanatate: zaharul, fainoasele, uleiurile vegetale procesate (margarina), lactatele provenite din lapte pasteurizat si omogenizat, leguminoasele preparate incorect. Dovada stau vegetarienii cu distensie abdominala sau un nivel de grasime peste normal.

Paradoxal, nu lipsa de proteine pare sa fie problema, ci vitamina B12 (al carei deficit se poate manifesta extrem de grav si ireversibil cu o intarziere de mai multi ani), aportul de omega 3 cu catena lunga (DHA, esential in dezvoltarea sistemului nervos la copil), fier, calciu, vitamina D, zinc precum si aportul unor nutrienti de origine animala dovedit benefici pentru sanatate si chiar prelungirea vietii, in lipsa unor argumente concrete privind “toxinele” din carne, de exemplu. Exista insa si suplimente cu DHA de origine vegetala (alge), asa cum suplimentarea cu vitamina B12 a devenit un lucru obisnuit.

Se poate pune intrebarea daca aceasta dieta este naturala pentru om, in special in zona temperata, unde iarna sursele de vegetale crude sunt extrem de reduse, fiind nevoie de diverse tipuri de conservare, procesari “la rece”, dar care pot duce si ele la pierderi de nutrienti sau la generarea unor toxine (incoltirea leguminoaselor, de exemplu).

Pentru cei care urmeaza sa tina post e important sa asigure o diversitate de alimente sanatoase de origine vegetala, preparate corect, pentru ca postul religios este, in mare parte, o dieta vegana.

Citeste aici si parerea mea despre dieta vegetariana. Capcana in care se cade cel mai des este compararea unei diete vegetariene/vegane/raw-vegan cu dieta plina de junk food, chimicale si toxine a omului obisnuit, nu cu o dieta omnivora inteligenta. O alta capcana este transformarea dietei intr-o religie sau un scop in sine.

Pe langa avantajele medicale (sanatate), o dieta vegetariana are (la nivel declarativ) si un impact mai putin daunator asupra mediului, productia anumitor alimente fiind mai putin poluanta. Reversul medaliei este fenomenul de imblanzire si domesticire al oamenilor care urmeaza o dieta vegana sau vegetariana pentru perioade lungi de timp, teoreticienii conspiratiei spunand chiar ca promovarea unui astfel de mod de alimentatie urmareste creearea unei populatii docile, incapabile de a lua decizii si a reactiona.

Pentru vegetarienii si veganii carora li se pare ca s-au documentat si au argumente, revin cu recomandarea unui site extrem de util, unde exste expusa experienta unor persoane care au urmat acest mod de viata pentru perioade lungi de timp: www.beyondveg.com

Publicat în Dieta | Etichete cruda, Dieta, raw, stricta, vegan, vegetariana | Lasă un răspuns

De la 21.00, in direct despre dieta vegetariana

Cristian Margarit Publicat în 23 februarie, 2012 de CristiM23 februarie, 2012  

De la 21.00 discutam in direct, prin videochat, despre dieta vegetariana.

Publicat în GetFIT Video | Etichete Dieta, vegana, vegetariana | Lasă un răspuns

Azi, de la 20.00 la Activ FM despre dieta vegetariana

Cristian Margarit Publicat în 22 februarie, 2012 de CristiM19 octombrie, 2012  

Dieta vegetariana este tema discutiei noastre de astazi de la ora 20.00 de la Activ FM (92.7 MHz in Bucuresti, www.activefem.ro).

Puteti pune intrebari pe pagina mea de facebook, la id-ul de messenger getfit.radio sau la nr. de telefon anuntat in emisiune.

Iata si cateva idei despre dieta vegetariana:

Dieta vegana optimala

Cristian Margarit si dieta vegetariana

Despre dieta vegetariana

Dieta cruda (raw) 

Mituri despre dieta vegetariana.

Tinem post ca sa ne aflam in treaba

Vitamina B12

Un site foarte bine documentat pe aceasta tema gasiti la www.beyondveg.com

Avand in vedere ca dieta este o chestiune de alegere personala, eu sunt pentru alegerea educata, informata. Indiferent ce dieta urmezi si din ce motive, atunci cand sustii public o idee, acest lucru trebuie facut cu argumente valabile. Ma refer la acei vegani care isi depasesc nivelul de competenta si se lanseaza in discutii despre nutritie, antropologie, istorie, economie, ecologie etc.
Multi oameni se indragostesc de cate o iluzie sau descopera un lucru nou si incep sa aiba impresia ca parerile lor cu privire la acel subiect au si vreo valoare, desi, de cele mai multe ori subiectul este poate dezbatut si rafinat de mii de ani.  Tocmai de aceea facem aceste dezbateri, pentru ca fiecare dintre noi sa ramanem la final cu mai multe informatii despre cum sa avem o viata mai sanatoasa, indiferent de tipul de alimentatie sau sport pe care le alegem.

Opozitia intre diverse diete sau tipuri de alimentatie este doar in imaginatia unora. Unii isi dau cu parerea despre ce “promovez” eu sau despre ce stiu sau am citit. Am rugamintea sa cititi macar articolele de mai sus inainte de a opina pe langa subiect.

Publicat în GetFIT Radio Show | Etichete Dieta, margarit, raw, vegan, vegana, vegetariana | Lasă un răspuns

Mituri despre dieta vegetariana

Cristian Margarit Publicat în 1 noiembrie, 2011 de CristiM17 noiembrie, 2013 2

Octombrie este luna mondiala a vegetarianismului, iar la noi pe 23 se pare ca se vrea o Zi a vegetarianismului. Cu aceata ocazie am spus si eu cateva cuvinte in cadrul emisiunii “Viata e frumoasa” de pe B1 TV.

Respect si apreciez oamenii care mananca sanatos, indiferent de varianta de dieta adoptata. O dieta sanatoasa, cu alimente produse cat mai natural poate ajuta si economia, planeta si are multe  implicatii benefice, alaturi de alte masuri economice si sociale pe care ar trebui sa le luam fiecare dintre noi. Personal urmez o dieta omnivora, considerand ca o astfel de dieta este naturala si optima pentru specia umana. Sunt de acord ca multi dintre oameni ar trebui sa manance mai multe alimente de origine vegetala, crude sau procesate optim, insa ca parte a unei diete diverse. La vegetarieni (si in special cei care urmeaza o dieta cruda) sunt de apreciat perseverenta si inventivitatea de care beneficiem cu totii prin idei de retete si alimente diverse si sanatoase.

Dincolo de complicatele dezbateri si argumente stiintifice, apar foarte des mituri si argumente eronate privind acest mod de alimentatie. Pentru dieta vegetariana stricta eu accept un singur argument: cel al credintei sau preferintei personale. Indiferent de justificare, este un argument valabil si pe care il accept ca atare: fiecare alege pentru el si mananca ce considera ca ii face bine. Totusi, cei mai multi promotori ai vegetarianismului depasesc aceasta limita si prezinta o serie de argumente eronate, in tentativa lor de a populariza (si chiar justifica) propriile alegeri. De multe ori aceste persoane au un nivel de cunostinte si experienta foarte limitat, reproducand automat (cateodata foarte convingator) aberatiile produse de altii.

Mituri ale vegetarianismului:

#1 Pentru ca noi sa mancam doar plante nu sunt omorate animale

Realitatea este ca plantele folosite de om ca hrana sunt cultivate (monoculturi chimizate) cu pretul distrugerii unor intregi ecosisteme, in care avem poate chiar mai multe animale decat daca am fi lasat niste oi sa pasca pe un deal si le-am fi mancat la final. Nici mie nu imi place ideea ca trebuie sa moara un alt animal pentru ca noi sa traim, dar este legea naturii, reprezentata de la nivel microscopic pana la cele mai mari vietuitoare (desi noi nu suntem nici rumegatoare, nici cetacee). Si plantele au viata, doar ca noi o percepem intr-un mod diferit.

#2 Daca tu mananci intr-un fel este corect sa iti obligi copilul la acelasi regim

Cresterea creierului uman are la baza si aportul crescut de DHA (omega 3 cu catena lunga), practic inexistent in alimentele de origine vegetala. Apoi, anumite vitamine si minerale esentiale cresterii si dezvoltarii organismului uman provind exlcusiv din alimente de origine animala. Ii felicit pe cei care, vegetarieni sau vegani fiind, asigura copiilor o dieta diversa, lasandu-i sa aleaga singuri ce cale vor sa urmeze. Sunt de acord cu faptul ca, pe masura ce inaintam in varsta, necesarul de nutrienti de origine animala poate sa scada la cei mai multi dintre noi.

#3 Dieta vegetariana salveaza planeta si elimina razboaiele, foamentea, incalzirea globala, bolile, criza economica

Ar fi bine daca ar fi asa, insa realitatea este mult mai complexa, factorul agricol sau nutritional fiind o mica particica din acest angrenaj urias. In cele mai multe societati traditionale asigurarea resurselor de supravietuire se face cultivand atat plante cat si crescand animale, fara a produce dezechilibre semnificative in mediu. As pune ca, din contra, dieta vegetariana duce la o populatie docila, usor de controlat si manipulat, cu fertilitate scazuta. Apoi, mare parte din distrugerile aduse planetei au fost si sunt cauzate de agricultura si industriile conexe, deci tocmai de producerea de plante pentru hrana oamenilor.

#4 Doar o dieta vegetariana (cu diverse variatii) este sanatoasa pe termen mediu si lung

Realitatea este ca dupa o perioada de bine (evidenta in special la fostii mancatori de junk) apar problemele, recunoscute sau nu. Omul are capacitatea sa reziste la privatiuni severe, insa acest lucru se poate intampla pana la un punct. Prizonierii din lagare au trait si doar cu paine si apa mai multi ani, dar o mare parte dintre ei au murit pe parcurs. Populatiile exclusiv vegetariene au durate de viata comparabile sau chiar mai mici cu ale celor care mananca o dieta omnivora. Oamenii care functioneaza bine mancand doar plante sunt foarte, foarte putini, exceptii, nicidecum regula. Cei mai longevivi oameni au avut o dieta traditionala, omnivora.

#5 Toti omnivorii mananca la fel

Studii facute pe mancatori de mezeluri sau carnati arsi in ulei (alaturi de alte alimente toxice) pot dovedi, prin comparatie cu vegetarienii, ca aportul crescut de carne duce la cancer, fara insa a tine cont de cei care duc un mod de viata sanatos, cu alimente curate, care includ si produse de origine animala sau de faptul ca vegetarienii, preocupati fiind de sanatate, iau si alte masuri de prevenire/tratare a bolilor. Acest mit este legat si de confuzia dintre carne (tesut muscular) si alte tesuturi animale: ficat, creier, oase, maduva sau chiar alte produse de origine animala: oua, peste, fructe de mare, lactate fermentate, insecte. “Studiul China” a fost demascat in nenumarate randuri drept ceea ce este: o farsa.

#6 Carnea (si/sau produsele de origine animala) sunt toxice, indiferent de provenienta, cantitate, mod de preparare

Se stie ca in carnea arsa (gratar, prajita, cuptor la temperatura mare) apar substante cancerigene. Dar ele apar si in cartofii prajiti, legumele la gratar ori exista natural in anumite plante. Ma consider un “carnivor” sanatos din moment ce eu mananc doar cantitati relativ reduse din carne crescuta natural (ierbivore care au pascut iarba, pe camp), preparata la temperaturi scazute. Stramosii nostri din paleolitic, ce consumau cel putin jumatate din dieta sub forma de tesuturi animale au reprezentat varful dezvoltarii speciei din punct de vedere al sanatatii naturale. Apoi, multi omit sa spuna ca mai toate plantele contin si toxine, substante cancerigene sau mutagene, de la ceapa la migdale si de la pastranac la vinete.

#7 Dieta vegetariana trebuie sa fie bazata pe “ceriale” si soia ori, mai rau, “fructe”

Obsesia maladiva (daca mi se permite pleonasmul) pentru grau si cereale deriva din continutul de opioizi al acestor alimente. Apoi, maiestria vanzatorilor a dus la determinarea oamenilor sa manance soia de buna voie, un produs vegetal dealtfel toxic in stare naturala, nespecific zonei in care traim. Din cauza pretului scazut si a omniprezentei acestor furaje multi le adopta drept solutie facila in detrimentul unei diete diverse, complexe, dense micronutritiv, fie ea si de post sau raw-vegan. Cat despre fructe, zona temperata in care traim face acest mod de alimentatie nenatural, nepractic si nepotrivit cu necesitatile nutritionale.

#8 Mancarea gatita e toxica

In realitate multe alimente sunt mult mai usor asimilabile dupa ce au fost preprate termic, o parte din ele fiind chiar toxice in starea naturala. Creierul nostru este (sau ar trebui) sa fie mult mai mare decat al primatelor cu tub digestiv de dimensiuni si structura similare. Deci este nevoie de energie mai usor asimilabila si concentrata pentru a sustine acest organ energofag care ne diferentiaza de necuvantatoare. Trebuie facuta diferenta intre uleiul, faina sau carne arse si alimentele preparate la temperaturi optime. Fara indoiala, o parte din alimente ne sunt mai folositoare crude, dar nu toate.

#9 Dieta vegana este dieta naturala a omului

Deja e cateva zeci de ani se dovedeste in mod repetat, prin diverse mijloace (inclusiv prin izotopii carbonului prezenti in ramasitele pamantesti ale stramosilor nostri) ca omul nu doar ca a mancat carne si animale intregi, ba chiar o buna bucata de vreme ele au reprezentat “grosul dietei sale”. Atat tubul digestiv cat si alte caracteristici ale corpului nostru (inclusiv necesarul de nutrienti de origine exclusiv animala) sunt elemente clare pentru revenirea la o atitudine normala, de acceptare a unei realitati: omul a mancat de la animale moarte pana la oua si de la soici pana la furnici.

#10 Dumnezeu vrea sa ca noi sa mancam doar cereale si fructe

Geneza, Cap. 1, Vers. 29 spune “Apoi a zis Dumnezeu: “Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul care are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra. Dar, imediat dupa, Biblia spune Cap. 1. Vers. 30: Iar tuturor fiarelor pamantului si tuturor pasarilor cerului si tuturor vietuitoarelor ce misca pe pamant, care au in ele suflare de viata, le dau toata iarba verde spre hrana“. Si a fost asa.  Cu cateva versete inainte  se mentioneaza si “animalele domestice“. Apoi sunt nenumarate referinte culinare: pastoritul (inclusiv sacrificarea animalelor pentru hrana) si pescuitul fiind comune pentru om. Oare de ce crestea omul animale si pescuia? Oare chiar toate animalele mananca iarba?

In alte zone ale lumii, aceste alegeri alimentare (dieta bazata, exclusiv sau nu, pe alimente de origine vegetala) au fost testate, dezbatute, analizate. Foarte multi se intorc insa la un mod de alimentatie divers, omnivor, natural; fiind capabili sa recunoasca public esecul chiar si dupa multi ani de suferinta ascunsa. Personal, imi fac datoria sa atrag atentia asupra acestor lucruri, in final, fiecare dintre noi alege pentru sine si va suporta consecintele.

Puteti citi parerile mele si in celelalte articole pe aceasta tema, listate mai jos, inclusiv cateva directii pentru cei care vor sa urmeze o astfel de dieta (sau tin post).

Pentru cei carora li se pare ca eu bat campii si ca ei au “argumente”, exista un site facut de fosti vegetarieni si vegani (inca de pe vremea cand multi dintre noi nu eram nascuti) care argumenteaza si lamureste foarte bine situatia: www.beyondveg.com

Publicat în Dieta | Etichete Dieta, mondiala, vegana, vegetariana, vegetarianismului, ziua | 2 Răspunsuri

Ce faci cand nu functioneaza dieta?

Cristian Margarit Publicat în 5 septembrie, 2011 de CristiM5 septembrie, 2011  

Am intalnit prima data termenul de “failure to thrive” (FTT) pe beyondveg.com, in timp ce ma documentam despre dietele vegetariene si vegane. Se refera la esecul unei diete in conditiile in care respecti toate regulile, faci eforturi, ai organizare, rabdare, chiar te minti singur pana la un punct, dupa care trebuie sa recunosti: nu functioneaza. Te simti rau, energia lipseste, apar probleme de imunitate sau digestive, acnee, amenoree (lipsa ciclului menstural), te ingrasi la loc dupa ce ai slabit etc.

Trecerea de la un mod anarhic de hranire cu junk la un mod sistematic (chiar daca este restrictiv) poate fi benefica prin reducerea cantitatii de toxine ingerata (cum ar fi carnea arsa ori fainoasele). Organismul incepe o detoxifiere, dublata insa de acumularea unor deficite de nutrienti. Vorbim despre sisteme de hranire sanatoase, nu “dieta cu supa de varza” ori alte astfel de inventii macabre.

La inceput totul merge bine, mai ales ca trecerea la un nou stil de alimentatie poate genera un entuziasm si o cascada hormonala pozitiva, o stare de bine si de fericire, constiinta unui scop. Totusi, dupa o perioada apar si problemele. Am intalnit vegani care au renuntat la orice produs de origine animala de ani buni, care acum se resimt, dar le este frica sa accepte ca trebuie sa diversifice alimentatia. Le este frica sa recunoasca public un lucru evident: ca omul este omnivor, facut sa manance divers si ca toate alimentele vin atat cu parti bune cat si cu parti rele.

Similar, in cazul altor diete, intalnesc oameni care vor sa tina vara o dieta ketogenica, o dieta care exclude mare parte din fructele si legumele de sezon. Evident, iarna o dieta ketogenica este chiar naturala (prin aportul mare de grasimi), dar vara trebuie sa profiti de vitamine, minerale, antioxidanti, fitonutrienti.

Cauzele esecului pot fi departarea de principiile reale ale dietei (ex. consumul caloriilor goale de origine vegetala), folosirea unor alimente de proasta calitate (pline de chimicale si hormoni, cum ar fi lactatele industriale), stress-ul, intoxicarea cu tutun, cafea, alcool, lipsa de odihna, supraantrenamentul sau stabilirea unor obiective prea indraznete si graba in a obtine rezultate.

Cand te compari cu altii care declara ca “le merge bine” ar trebui sa tii cont de cateva elemente: diferentele individuale (exista diferente in modul in care organismele noastre functioneaza), celelalte elemente din modul de viata al persoanei respective (un calugar budist poate trai cu cateva frunze pe zi, de exemplu), acuratetea relatarilor (unii oameni pot omite faptul ca mananca si alte alimente, pe ascuns).

Deci cand vezi ca dieta nu functioneaza asa cum ar trebui, chiar daca o vreme a fost bine, sa faci ajustari, unele minimale, dar care te vor pune inapoi pe traseul corect si iti vor restabili energia si sanatatea. Cel mai important lucru este sa ramai la o dieta sanatoasa, indiferent de tipul ei.

Publicat în Dieta | Etichete bine, Dieta, keto, probleme, vegetariana | Lasă un răspuns

Suplimente vegane și pentru post

Cristian Margarit Publicat în 24 noiembrie, 2010 de CristiM17 noiembrie, 2020 6

suplimente vegane

Ce suplimente vegane și pentru post sunt utile?

Există diverse forme de “vegetarianism”, de la eliminarea cărnii roșii la eliminarea tuturor alimentelor de origine animală (dieta vegană). Dincolo de discuția nutritional-economico-filosofică trebuie să avem și câteva aspecte practice pentru a asigura o sănătate optimă pe termen lung, dar și atingerea unor obiective de tip formă fizică, slăbire, creștere în masă musculară.

Postul lasă loc și de pește (unii mănâncă și fructe de mare pe toată perioada), dar nu dispune de prea multe alimente de sezon. Tentația pentru cei mai mulți este să mănânce cereale și făinoase, cartofi sau orez. Asta în detrimentul altor grupe alimentare (mai bogate în proteine și grăsimi sănătoase). De cele mai multe ori se ajunge la pierderi de masă musculară și creșteri ale procentului de grăsime, chiar și in condițiile reducerii greutății corporale.

De ce este nevoie de suplimente vegane?

Unii spun că o dietă vegetariană stricta (vegană) poate asigura toți nutrienții necesari. Pe hârtie, cateodată, se poate. Realitatea este însă ceva mai dificil de înfruntat și nu toată lumea are timpul, energia, banii și cunostințele necesare să țină dieta “perfectă”. De aceea suplimentele nutritive pot completa alimentația, în special atunci când alimentele proaspete sunt mai greu de găsit. Vorbim de cele naturale, nu coapte pe vapor sau crescute la bec. O dietă de post poate fi completată, în funcție de obiectivele noastre cu: vitamine, minerale, aminoacizi, lecitină, extracte de plante cu efect antioxidant, detoxifiant, adaptogen.

Pentru Now Foods acest lucru este foarte ușor, fondatorul companiei având ca obiectiv inițial chiar alimente și suplimente vegane. Așa că foarte multe dintre ele sunt certificate ca fiind vegane/vegetariene (nu au ingrediente de origine animală).

Citește și articolul “Cum compensăm o dietă fără carne“.

Vitamine și minerale

Pe primul loc punem un supliment cu vitamine și minerale, pentru barbati sau pentru femei. Aceste suplimente pot fi completate cu Calciu si Magneziu. Pentru cei care țin posturile sau o dietă vegană pentru perioade lungi de timp, fierul și zincul devin importante.

Pentru fier avem conținutul din “multi”-uri, care ar trebui să fie suficient dacă sun folosite în mod constant. La fel și vitamina B12. Vitamina D consider că se înțelege de la sine, nu doar pentru vegani și în post.

supliment cu fier

Pentru zinc eu rămân la ZMA. E o combinație specială de zinc, magneziu, vitamina B6 și acid aspartic. Efectele sunt sinergice și mult peste situația când luăm aceste suplimente separat.

Pentru femeile care planuiesc să rămână însărcinate, un supliment special este binevenit (click pe imagine pentru detalii despre produs).

Prenatal DHA

Proteine și aminoacizi

Aportul de proteine asigură buna funcționare a sistemului imunitar, refacerea după antrenament, susține masa musculară, sănătatea pielii, unghiilor și parului. Un complex de proteine vegetale poate completa acest necesar. Click pe imagine pentru detalii.

proteina de canepa

De asemenea, aminoacizii liberi obținuți din surse vegane pot fi de ajutor: Glutamina (refacere, imunitate), Carnitina (slabire, energie), creatina, 5-HTP (efect antidepresiv, taie pofta de mâncare).

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5598028/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7246861/

Spirulina tablete este ușor de administrat iar pudra de clorela (tot o algă) este foarte bogată în nutrienți esențiali (proteine, fier, vitamina C). Pentru persoanele care au renunțat la carne dar mănâncă alte produse de origine animală recomand gelatina(colagen hidrolizat), pentru conținutul de aminoacizi necesari pentru refacerea articulațiilor dar și pentru piele, păr, unghii.

Grasimile sănătoase

O atenție specială trebuie acordată grăsimilor. Între grăsimile sănătoase de origine vegetală, un loc de frunte îl ocupă uleiurile de nucă de cocos, semințe de în, germeni de grâu. Sunt uleiuri care pot fi folosite în alimentație, fiind, practic, alimente. În categoria suplimentelor avem grăsimi care ajută la slăbire: MCT Oil (trigliceride cu lanț mediu extrase din uleiul de nucă de cocos) și CLA.

Omega 3 cu catenă lungă (EPA, DHA) disponibile pe piață sunt din sursă animală (marină) dar sunt foarte populare chiar și printre vegetarieni.

Lecitina este, din punctul meu de vedere, un supliment cu efecte benefice aproape magice, de la slăbire la curațarea vaselor de sange și de la detoxifiere la îmbunătățirea funcțiilor cerebrale.

Digestia

Pentru digestie (combaterea balonărilor, alergiilor alimentare, reglarea tranzitului intestinal) sunt indicate enzimele digestive: Chewy Zymes (masticabile) sau Plant Enzymes. Probioticele ajută la refacerea florei intestinale benefice, cu condiția să fie un produs cu mai multe tipuri și cu o putere mare, cum sunt Probiotic 10 de la Now Foods.

Pentru fiecare necesitate, bugetul si alegerea proprie duce la combinatia de suplimente potrivita. Pe grupul de facebook Getfit Shop și în magazinul din București puteți primi consultantă gratuită.

Publicat în Suplimente | Etichete carb, Dieta, low, nutritive, post, slabire, suplimente, vegana, vegetariana | 6 Răspunsuri

Dieta Raw Vegan

Cristian Margarit Publicat în 20 septembrie, 2010 de CristiM17 aprilie, 2011 15

Scriam cu ceva vreme in urma ca vegetarianismul este o chestiune filosofica sau de alegere personala. Citind “The Vegetarian Myth” de Lierre Keith(fosta vegana) am realizat ca e, de fapt, o chestiune de credinta. Sau mai degraba de o lipsa a ei.

Cred ca atat cei care mananca prea mult cat si cei care incep sa excluda alimente din dieta(carne sau produsele animale cu totul) fug de o realitate: realitatea ca ne nastem, traim si murim, ca absolut orice lucru de pe lumea asta(cu exceptia unuia singur, pentru cei care cred); materia din care suntem compusi facand parte dintr-un circuit prea complex incat sa-l intelegem in acest moment al evolutiei noastre.

Am devorat pur si simplu cartea, pentru ca am gasit in ea multe lucruri pe care le pusesem deja cap la cap, plus multe altele, care tin de experienta specifica, a omului care a trait fara produse animale cateva zeci de ani. Autoarea(o luptatoare feminista, printre altele) descrie rationamentele si ajuta la corectarea lor, la revenirea in realitate. Capitolele precum “Moral Vegetarians”, “Political Vegetarians”, “Nutritional Vegetarians”(cea mai mare intindere) ajuta atat pe cei “omnivori” sa inteleaga mai bine lumea in care traim, dar si pe vegani si vegetarieni sa reconsidere anumite decizii si obiceirui(sau chiar tot modul de viata).

Alimentatia cruda(raw) este benefica pentru sanatate, insa inclusa intr-o dieta complexa, nicidecum constituind ea insasi o dieta. Omul are nevoie si de nutrienti gasiti in alimente care sunt mai utile preparate termic. Am mai spus: e o mare diferenta intre a manca multa carne arsa si a manca atat cat este nevoie pentru functionarea normala a organismului, echilibrand dieta cu vegetale.

Alimentatia cruda nu este o inventie moderna ci exista de cand exista si omul. Doar ca omul, in starea lui actuala, s-a format mancand si alimente de origine animala(inclusiv cadavre ale altor animale), iar dupa stapanirea focului alimente preparate termic(frigere, coacere, fierbere etc.). Corpul are mecanisme de compensare si rezerve, deci o perioada(variabila de la un om la altul) poti supravietui si mancand doar salata… insa la cei mai multi vine ziua scadentei, care este destul de scumpa. Chiar daca ai inceput sa consideri ca “raw vegan” este solutia la toate problemele tale(sau macar la cele morale, politice, nutritionale) poti sa consideri perioada asta ca pe o “detoxifiere” sau “un experiment” si sa revii, treptat, la o alimentatie omnivora, cu alimente naturale si sanatoase.

Am auzit si argumentul ca “Dumnezeu are grija”, chiar daca mananci prea putin sau deloc din anumiti nutrienti esentiali. Daca mergem pe calea credintei atunci cred ca oricine iti poate spune ca Dumnezeu a facut lumea astfel incat animalele si plantele sa se manance unele pe altele, intr-un sistem infinit de complex.

Pentru cine doreste sa o citeasca si vrea forma tiparita, pot imprumuta cartea. Recomand si beyondveg.com, site deosebit de intersant, cu experiente personale, documentare, argumentatii serioase.

Publicat în Dieta | Etichete Dieta, mit, raw, vegan, vegetariana | 15 Răspunsuri

Post

Cristian Margarit Publicat în 29 martie, 2010 de CristiM17 noiembrie, 2013

Saptamana asta tin post. Incerc sa nu ma las definit de un detaliu al vietii mele (dieta) si incerc sa nu ma consider special doar pentru ca urmez un anumit set de principii nutritionale. Imi place si cred ca imi permit sa experimentez diverse moduri de hranire, diete si alimente. Voi mai manca produse de origine animala duminica viitoare. Cel mai probabil pasca (branza si ou).

Obiectivele sunt sa mananc low-carb, cat mai putin preparat termic (fara gratar, prajeli, cuptor), fara solanacee si fara crucifere (cu exceptia germenilor de broccoli). Daca imi iese si un raport de omega 6:omega 3 mai mic decat 2 si cel de calciu: magneziu de 1:1, atunci sunt fericit. Incerc sa mananc 1-3 alimente diferite la o masa, fara combinatii prea complicate. Probabil voi avea 4-6 “mese” pe zi.

Fara nutreturi pentru animale si sclavi gen grau, soia, porumb, cartofi, arahide(imi pare rau daca cineva se simte jignit dar asta e realitatea, aceste plante au fost cultivate pentru hrana animalelor si sclavilor/paturilor sarace). Incerc sa tin la minim si uleiurile. Pentru cei care au deschis mai tarziu televizoarele, grasimile vegetale, mai ales cele nesaturate, sunt instabile si oxideaza usor.

O sa testez, cu ocazia asta si mixul de seminte pentru incoltit, precum si semintele de broccoli. Nu am retete si nici timp de pierdut in bucatarie, daca voi reusi sa fac vreun fel de mancare vegan mai atragator privirii si gustului o sa-l prezint aici.

Lista de alimente:

1. Grosul caloriilor va veni din nuci, , seminte de canepa, migdale, seminte de in, semine de chia, nuca de cocos, avocado, quinoa, linte, naut, mazare, tarate de orez.

2. Sursele principale de proteine: nuci, seminte, leguminoase, quinoa, hrisca, ciuperci, taratele de orez.

3. Sursele principale de grasimi: nuci, seminte, fulgi cocos si ulei de cocos, avocado, masline verzi.

4. Sursele principale de carbohidrati: quinoa, mazare, linte, hrisca, ananas, fructe de padure congelate.

5. Pentru fitonutrienti, volum si gust: germeni ai diverselor seminte, ceapa, usturoi, ghimbir, patrunjel, alte condimente.

Voi completa cu diverse suplimente: vitamine si minerale, detoxifiant pentru ficat, Tru Food Vegan, Green Phytofoods, Spirulina, Clorela, lecitina si poate si altele noi, daca imi face vreunul cu ochiul. Pentru urgente, voi avea batoanele organice si vegane Real Berry.

Uitandu-ma cate produse am la mine in depozit ma simt mai in siguranta… daca vine sfarsitul lumii si ma prinde la munca (cel mai probabil) o sa am de mancare o buna bucata de vreme.

Nu vad cum as putea sa imi asigur toate vitaminele si mineralele doar din alimentele gasite in comert. Poate daca ar fi vara si as manca niste cantitati monstruoase de vegetale, insa este primavara si vreau sa-mi mentin volumul intestinelor cat mai mic, fara sa ma transform intr-o rumegatoare cu stomac dedicat fermentarii.

Antrenamente nu fac in aceasta perioada, deci voi manca probabil destul de putin.

(articol completat in nov. 2013)

Publicat în Jurnalul meu | Etichete Dieta, post, raw, vegan, vegetariana

Navigare articole

1 2 >>

Eisberg, salate

psiholog, psihoterapeut, cabinet

Cristian Margarit
Supliment, articulatii, dureroase

Categorii

  • 7Minutes (7)
  • Amintiri (14)
  • Biz (204)
  • Ce mancam? (330)
  • Citadin (166)
  • Dieta (445)
  • GetFIT Challenge (2)
  • GetFIT Radio Show (119)
  • GetFIT Video (49)
  • Good Food (16)
  • Jurnalul meu (142)
  • Parerea mea despre… (182)
  • Prezentari (69)
  • Prieteni (49)
  • Recomandari (101)
    • AGH (8)
  • Sanatate (210)
  • Sex (35)
  • Sport (101)
  • Steroizi si doping (10)
  • Suplimente (128)
  • Tips&Tricks (105)
  • Turism culinar (5)
  • Umami (3)
  • Unde mancam? (20)

Arhive

Visit GetFIT ro's profile on Pinterest.

Etichete

alimente (115) bine (31) bucuresti (32) calorii (46) cancer (31) carne (52) cereale (25) copii (26) cristian (113) culturism (38) Dieta (265) eisberg (62) face (29) fasole (34) fit (38) fitness (64) fructe (57) get (34) grasimi (27) iaurt (26) iceberg (32) ingrasa (30) lapte (30) legume (57) mancare (83) margarit (159) miscarea (29) nutritie (101) nutritive (49) paine (27) peste (28) post (36) proteine (31) reteta (61) retete (70) romania (27) salata (149) Sanatate (51) seminar (58) slabire (143) sport (112) suplimente (139) ulei (25) vara (28) zahar (25)
Suplimente Online, GetFIT, shop, GetfitShop
 
GetFit, sport, mișcare, fitness
©2025 - Cristian Margarit
↑