Si asa crescusem in casa cu diverse carti care sprijineau ateismul stiintific, si asa tot citind ani de zile nu aflasem nici macar ce este sau ce ar trebui sa fie “Dumnezeu”… “Istoria ideilor si credintelor religioase” imi pusese capac… iata ca sunt totusi in situatia sa-mi supun copilul unui ritual care credeam ca imi apartine(mostenire culturala mai mult).

De ce trebuie botezat? Pentru ca “asa trebuie”. Pentru ca “asa se face”. Pentru ca “ce o sa zica lumea”. Pentru ca asta e traditia. Pentru ca de asta plange. Pentru ca altfel nu va fi primit de Dumnezeu(nu a fost oare facut de Dumnezeu, in primul rand?) Pentru ca suntem crestini. Paranteza: ce inseamna a fi crestin si cine stabileste asta?  De ce trebuie botezat intr-o anumita zi? Sa nu fie prea mare fata de ceilalti copii. Cand citeam in “Morals and Dogma…” despre cum ar trebui sa credem in Dumnezeu, fara superstitie, mi se parea ca omul bate campii. Uite ca dupa o suta si ceva de ani superstitia este cea care le spune celor din jurul meu ca eu trebuie sa-mi botez copilul, pentru ca astfel va fi ferit de rele.

Acum, eu ma consider crestin. Prin faptul ca am fost botezat(fara voia mea,dar si  fara regrete, pentru ca nu am cum sa regret un lucru decis de altii), prin faptul ca am trait intr-o societate in esenta crestina(cu toate partile bune si rele, ca sa ramanem in paradigma clasica). Chiar daca dintr-o zi am considerat ca sunt “ateu”, agnostic, ignostic sau o alta forma de refuz a credintei dogmatizate… tot crestin raman.

Totusi, sunt obligat sa-mi botez copilul? Se pare ca da. Cum ar veni, religia iubirii si tolerantei te obliga sa faci ceva. Adeptii acestei religii pretind ca “credinta” te obliga sa faci ceva. Chiar sunt in stare sa te jigneasca pentru ca ai alta parere sau pur si simplu te abtii de la a avea o parere.  Trebuie sa le inteleg ingustimea, rigiditatea si intoleranta? Nu trebuie, dar o fac.

Totusi, de ce sunt obligat sa aprob un ritual care va fi aplicat unui copil, fara ca el sa stie ce i se intampla, de ce i se intampla, cum i se intampla? Ma intreb oare cati dintre cei care spun ca “asa trebuie” au vreun habar despre ce se intampla, de ce i se invampla, cum i se intampla botezul?

Acum stau si ma intreb, daca traiam acum 2000 si ceva de ani in Orientul Mijlociu si aveam norocul sa-l intalnesc pe Fiul… ce mi-ar fi spus? Ca trebuie sa-mi supun copilul unui ritual fara ca el sa fie constient de asta? Ca eu ar trebui sa aprob acest lucru pentru ca cei din jur ma forteaza? Cine stabileste in ce cred eu? Cine stabileste in ce crede un copil de tzatza? Mai suntem in Evul Mediu? Da.

Am inteles, trebuie sa-l botezam(la plural, adica trebuie sa vreau si eu). Ce nu am inteles este cum poate defini altcineva pentru mine ce este Dumnezeu, in ce aleg eu sa cred si cum trebuie sa se manifeste concret aceasta “credinta”. Sa spunem ca as accepta si asta. Dar copilul meu ce vina are? Nu ar fi oare mai logic sa ii umplem capul de informatie, sa il lasam sa traiasca si eventual sa-l descopere singur pe Dumnezeu? Nu. Pentru ca aici e vorba de credinta. Mai mult decat atat, religie. Impusa. Crestinism impus. Si pisica si-a muscat coada. Au! Si raman asa, fara sa fiu lamurit unde este granita dintre credinta si cunoastere sau dintre superstitie si Dumnezeu. Imi placea sa cred ca nu exista granita. Si iata ca mi se confirma.