Dieta “paleo” spune ca ar trebui sa ne hranim precum stramosii nostri din paleolitic, inainte ca agricultura si cresterea animalelor sa aiba un impact semnificativ asupra alimentatiei omului. E clar ca un animal atat de lent precum proverbialul melc ar fi fost o prada sigura si usoara pentru omul in cautare de hrana. Inca din antichitate exista dovezi in legatura cu valoarea nutritiva a melcilor. Mi-e greu sa cred teoria vegetarianista si sa imi imaginez cum ar fi ratat o astfel de oportunitate. Melcul este proteina pura, un organism format practic dintr-un muschi, proteina de care corpul nostru are nevoie pentru reconstructia tesuturilor, sustinerea sistemului imunitar si pe care, la nevoie, o poate folosi chiar ca sursa de energie. Chiar si un copil poate prinde si manca un melc. Fiind foarte jos pe scara evolutiei melcul mai rezolva si dilema unora de a manca ierbivore, vertebrate, animale cu fizionomie similara cu ce vad in oglinda.

Melcii “de gradina” se hranesc in principal cu plante, deci carnea lor este foarte curata si cu un continut scazut de grasime. Totusi, pana si melcii pot fi hraniti cu porumb sau cereale, asta ducand la cresterea lor mai rapida si la acumularea de grasimi. Sunt o sursa buna de magneziu, fosfor si potasiu. Surpriza sunt cele aproximativ 200mg de omega 3 cu catena lunga(EPA, DPA) la 100g de carne de melc. Are 50mg de colesterol in aceeasi portie si este promovata drept o carne mai sanatoasa, lucru adevarat daca si modul de hranire al melcilor de cultura este cel potrivit.

Melcii de mare(rapane) sunt carnivori, hranindu-se cu scoici. Scoicile se hranesc, la randul lor, prin filtrarea apei marine. Deci exista riscul de acumulare a contaminantilor in carnea de melc marin.

Am mancat acesti melci cu placere(stiu, nici mie nu imi vine sa cred ce bine arata poza), insa probabil ca ar fi fost nevoie de o cantitate de 3-4 ori mai mare pentru o masa. In bucatariile sofisticate sunt serviti drept aperitiv, aici copti, cu sos de unt si patrunjel, o masa “keto” excelenta(aka. “escargot”). Am vazut intr-un reportaj crescatorii romani cum recomandau “mititei de melc” sau “hamburgeri de melc”… arzand aceasta carne valoroasa in loc sa o prepare la o temperatura scazuta pentru a-i mentine si chiar potenta calitatile nutritive.