Ce ar însemna o salată tradițională?

Greu de spus, pentru că e greu de spus ce în seamnă tradiție în arta culinară sau gastronomică românească. Un “fusion”, fără îndoială între est, vest, nord și sud. Am avut ocazia să studiez cartea ” ” editată de Kogălniceanu și Negruzzi în “Salate cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”.

În trecut se mâncau mai multe tipuri de ierburi. Probabil că exista și o diversitate mai mare a celor sălbatice. Mă gândesc aici inclusiv la “iarba grasă” (Portulaca Oleraceea), una dintre rarele surse vegetale de omega 3 cu catenă lungă (DHA). Dacă o mâncau și animalele domestice, trecea în grăsimea lor și iată cum se putea supraviețui și fără pește oceanic.

Eu am prins “lăptucile” cu ulei de floarea soarelui, oțet din vin și sare. Le rupeam direct din grădină și le vedeam cum cresc până toamna, când înfloreau.

Uleiurile

Am fos surprins să găsesc uleiul de limba mielului (Borago Officinalis) în rețetele vechi de sute de ani. Astăzi se vinde ca supliment, scump și cu multe beneficii pentru sănătate. GLA (acidul gama linolenic) este folosit pentru reglarea hormonala.

Uleiul de floarea soarelui rafinat, deși foarte bun pentru prăjit (rezistent) pierde foarte mult din beneficiile semințelor. Se pare că în această formă ar contribui la creșterea inflamației în corp (asta pe lângă “caloriile goale”). Dar semințele întregi scad inflamația. Deci poate că, pentru salate, un ulei nerafinat, presat la rece, ar fi mai potrivit.

Alte ingrediente

În grădinile de pe la noi găsim deseori și castraveți, roșii, ardei, ceapă. Merg și ele foarte bine alături de frunze. Personal prefer puțin oțet chiar și când roșiile sunt prezente.

Totuși, dacă lăptuca ar fi latină, roșiile abia dacă au vreo 250 de ani pe aici. Ca și alt aliment “tratițional”, porumbul. Deci iar, e greu de spus ce ar putea însemna “salată tradițională” în aceste condiții.

Asocierile clasice

Bogăția la noi nu se vede doar din mărimea burții ci și din cantitățile enorme de carne mâncate cu orice pretext. Mai ales în perioada finală a comunismului, a întinde grătarul era deja un gest de opulență. Boală care dăinuie și astăzi.

Cartofii prăjiți erau acolo din două motive: ieftini și ușor de găsit ar fi primul. Apoi, gustul nu se compară cu nimic.

Totuși, în combinația asta “tradițională”, salata rămâne partea sănătoasă și factorul de echilibru. Fibre, antioxidanti, potențial alcalin. Cu o cantitate modestă de carne și cu prajirea mai rapidă și la o temperatură mai mică a cartofilor am putea spune că trecea clasa, mai ales că oamenii încă munceau destul de mult fizic.