Scaun bucatarie
Ca toată lumea, avem planuri de reamenajare. Am ținut ani de zile o masă mare cu 6 scaune dar vrem să trecem la o variantă mai mică, o masă rotundă cu 4. Mă rog, “vrem” înseamnă, ca în orice familie, că ea vrea și eu tot amânam decizia. Dar a cam venit timpul.
Deci m-am dus pe eMAG să caut “scaun bucatarie“. În ultima vreme comand aproape tot (am și Genius), pentru că pur și simplu nu mai suport ideea că pierd timp pe drum sau prin magazine. Prefer să studiez atent oferta, să citesc toate detaliile din descrieri și să comand acasă. Până acum eu nu am returnat nimic, deci am început să mă pricep.
Ce fel de scaun alegem?
Exista o teorie conform căreia un scaun de bucătărie trebuie să fie inconfortabil, mic, tare. Asta pentru a mânca mai puțin. Din păcate multe dintre bucătării au astfel de scaune fără să vrea. Totuși, acum caut scaune cât mai confortabile, pentru că vreau să mă simt bine, dieta o facem din planificare și disciplină, nu punând cuie pe scaun sau folosind o lingură găurită atunci când mâncăm ciorbă. Iar bucătăria este, pentru mulți dintre noi și un spațiu de relaxare sau de petrecut timpul împreună cu familia.
Materialul
Personal prefer lemn, dar am găsit și combinații de metal, lemn, tapițate în piele sau textil, moi sau tari. Sunt și variante de “plastic” de bună calitate, foarte practice. Aici mi se pare mai bine să iau un scaun simplu și să adaug perne confortabile. Se spală mai ușor, sunt mai versatile, se pot asorta husele cu fața de masă.
Fixe sau pliabile
Avem setul de scaune fixe dar întotdeauna ținem în casă și câteva scaune pliabile, pentru invitați sau situații când suntem mai mulți. Pentru bucătărie merg și cele cu picior, eventual cu înălțime reglabilă. Înălțimea reglabilă mi se pare un mare avantaj, pentru a sta confortabil la bar sau la masă.
Sprijin lombar
Având și niște probleme vechi cu spatele, eu aleg întotdeauna scaune ergonomice, cu suport lombar, e important, mai ales că mulți dintre avem șanse să trecem prin astfel de afecțiuni pe parcurul vieții și nu schimbăm scaunele în fiecare an.
Important:
Pentru liniștea vecinilor dar și pentru sănătatea pardoselii noastre cumpărăm întotdeauna și protecții pentru picioarele scaunelor, astfel încât să nu zgâriem parchetul și nici să nu trezim tot blocul atunci când mutăm un scaun prin bucatarie. Sunt tot felul de variante autoadezive sau fixate cu șuruburi, din materiale moderne, silențioase. Se găsesc tot pe eMAG, desigur. Eu chiar țin în casă câteva folii cu discuri de fetru/pâslă, pentru astfel de situații.
BONUS:
Ia și un înălțător (un taburet pliabil solid sau chiar fix), care să dea acces rafturilor de sus și persoanelor cu înălțime mai mică. Nu vrem să ne urcăm cu picioarele pe frumoasele noastre scaune noi de bucătărie.
Concluzia mea?
Scaunele de bucătărie sunt mai importante decât par la prima vedere. Merită să ne luăm câteva minute în plus pentru a alege ceva comod, rezistent și ușor de întreținut. În fond, bucătăria e unul dintre cele mai vii spații din casă, hai să ne simțim bine în ea!
Găsești o selecție mare de “scaune bucatarie” direct pe eMAG.ro, cu prețuri pentru toate buzunarele, livrare rapidă și filtre care te ajută să alegi exact ce ți se potrivește.