↓
 

Cristian Margarit

Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport

Cristian Margarit
Citeste in primul rand aici! Cine este Cristi Margarit? Cristian Margarit Blog de viata sanatoasa, nutritie si sport
Antet Mobil
 
 
  • Cine este Cristi Margarit?
  • Consultanta
  • 7Minutes
  • Amintiri
  • Biz
  • Ce mancam?
  • Citadin
  • Dieta
  • GetFIT Challenge
  • GetFIT Radio Show
  • GetFIT Video
  • Good Food
  • Jurnalul meu
  • Parerea mea despre…
  • Prezentari
  • Prieteni
  • Recomandari
    • AGH
  • Sanatate
  • Sex
  • Sport
  • Steroizi si doping
  • Suplimente
  • Tips&Tricks
  • Turism culinar
  • Unde mancam?
RSS-icon
Acasa » creveti

Arhiva etichetelor: creveti

Paste cu creveți și pesto crud

Cristian Margarit Publicat în 11 mai, 2025 de CristiM11 mai, 2025

Paste cu creveți și pesto crud

creveți

Iată rezumatul informațiilor prezentate în emisiunea Umami: al 5-lea gust, care se difuzează în fiecare duminică, de la 10.30, la Pro TV, prezentată de Alin Barabancea și unde am intervenții despre nutriție, pe baza rețetelor preparate de chefi bucătari. Astăzi este despre paste cu creveți și pesto crud, preparată de Michael Passarelli.

Rezumat

Creveții – proteine ușor digerabile, iod pentru tiroidă, astaxantină cu efect antiinflamator. Mitul colesterolului? Fals – nu cresc riscul cardiovascular, ci dimpotrivă, pot proteja inima.

Pesto crud – păstrează antioxidanții și grăsimile sănătoase. Uleiul de măsline rămâne benefic, iar gustul este desăvârșit fără încălzire.

Untul – în varianta clarifiată (ghee), este stabil termic și susține sănătatea intestinului. Gătitul în unt poate fi sănătos când este făcut cu măsură, inclusiv temperatura.

Plantele aromatice – busuioc, pătrunjel, oregano. Aduc fitonutrienți, antioxidanți, vitamine, uleiuri esențiale cu efect antimicrobian. Reduc balonarea și nevoia de sare.

Fisticul – superaliment cu beneficii dovedite (colesterol, glicemie, inflamație), dar atenție la calorii! Ideal în cantități moderate, mai ales în pesto crud sau ca gustare.

Ingrediente

Nu am inclus aici pastele proaspete, pentru că merită un articol separat. Dar iată cum ne putem folosi de aceste alimente pentru a le include în dieta noastră sănătoasă. De asemenea, despre uleiul de măsline am deja mai multe articole.

Creveți

Creveții sunt o sursă excelentă de proteine ușor digerabile (aprox. 20g/100g), iod (important pentru tiroidă), zinc, seleniu, vitamina B12 și astaxantină – un antioxidant puternic cu efecte antiinflamatoare și pentru sănătatea ochilor. Au puține grăsimi și calorii (100 kcal/100g). Deși au aproximativ 190mg colesterol/100g, nu cresc colesterolul din sânge la majoritatea oamenilor. În plus, aduc grăsimi bune și antioxidanți care protejează inima.

Încercăm să alegem creveți de captură, care au un profil nutrițional mai divers și o textură mai “cărnoasă”. De obicei vin congelați, cruzi sau prefierți. Citim etichetele, pentru că la congelare pot fi adăugați diverși aditivi.

De ce au culoarea roz? Creveții conțin astaxantină, un pigment roșu din familia carotenoizilor, cu efect antioxidant foarte puternic. Când sunt cruzi, pigmentul este legat de proteine și invizibil. La gătire, proteinele se coagulează și pigmentul se eliberează, devenind vizibil.

Unt

Untul conține grăsimi saturate, dar și acid butiric – benefic pentru sănătatea intestinului. Untul de tip “grass fed” (de la animale hrănite cu iarbă) este de preferat. Dacă nu exagerăm cu temperaturile de gătit, untul clarifiat (ghee) este relativ stabil termic și sigur pentru gătit. În cantități moderate, untul poate face parte dintr-o dietă sănătoasă, mai ales pentru cei activi. Cel mai bun ar fi untul de capră (conține și trigliceride cu lanț mediu).

Fisticul aduce grăsimi bune (mono- și polinesaturate), fibre, magneziu, potasiu, vitamina B6 și antioxidanți. Ajută sănătatea inimii și controlul glicemiei. Este însă dens caloric (600 kcal/100g), deci avem grijă la cantitate. De asemenea, este de preferat crud, nu prăjit și sărat.

Pesto crud

rucola

Păstrează toți nutrienții sensibili la căldură (vitamina E, fitonutrienți), iar uleiul de măsline nu este denaturat termic. Beneficiile pentru inimă și inflamație sunt mai mari decât la pesto-ul pasteurizat. Se păstrează la rece și se consumă rapid. Poate fi încadrat în categoria “super-alimente”. Putem folosi diverse tipuri de frunze, de la busuioc și rucla până la leurdă și urzici. Parmezanul adaugă savoare dar și sare.

Pe lângă gust, plantele aromatice aduc fitonutrienți cu efect antioxidant și antiinflamator. Contribuie la digestie, reduc balonarea și pot susține funcția hepatică. Sunt o sursă bună de vitamina K, C, fibre și uleiuri esențiale antimicrobiene. Intensifică aroma, deci putem folosi mai puțină sare.

Rețetă de pesto de rucola

Ingredientele pot varia în funcție de preferințe, pot fi adăugate și frunze de busuioc sau alte plante aromatice. Rucola are însă și multe beneficii nutriționale, de la detoxifierea ficatului la stimularea secreției de bilă și susținerea sănătății sexuale masculine.

Putem porni de la: rucola (50g), busuioc (10g), ulei de măsline extravirgin (50ml), parmezan ras sau pudră (30g), semințe de pin (30g), usturoi (5g)- opțional, lămâie (10g).

În loc de semințe de pin putem pune fistic, semințe de cânepă etc. La fel, în loc de parmezan putem pune fulgi de drojdie inactivată dacă vrem o variantă 100% vegetală.

Mod de preparare:

1. Pune toate ingredientele într-un blender sau robot de bucătărie.
2. Mixează până obții o pastă fină (sau mai texturată, după preferință).
3. Gustă și ajustează cu sare, piper sau puțină lămâie.
4. Pune într-un borcan de sticlă și păstrează la frigider 3–5 zile sau în congelator pe un termen mai lung.

 

Publicat în Umami | Etichete creveti, paste, pesto, rucola

Fructe de mare

Cristian Margarit Publicat în 5 aprilie, 2022 de CristiM31 august, 2022

peste

Fructe de mare

Sunt animale marine (în afara peștilor): scoici (midii, vongole, stridii, Saint Jaques), creveți, homari, caracatiță, calamari, melci, crabi. Deci nevertebrate, organisme simple. Sunt din ce în ce mai consumate și la noi, datorită globalizării și îmbunătățirii liniilor de aprovizionare. O parte pot fi găsite și în Marea Neagră, dar cele mai apreciate sunt cele din Mediterana sau din oceane. Pot fi pescuite (de captură) sau de crescătorie.

Sunt de preferat cele proaspete (de exemplu, creveții “gri”) și de captură. La acestea este importantă zona (FAO) de unde au fost pescuite (se poate verifica pe etichetă). Dar și cele congelate pot fi de calitate, mai ales că sunt mult mai accesibile pentru noi (ca preț, în primul rând).

Beneficii

Fructele de mare (crustacee, moluște, cefalopode etc.) sunt bogate în proteine ușor asimilabile, colagen, omega 3, fosfolipide, minerale (în special iod, zinc, seleniu), vitamine (în special A, D), substanțe cu efect antiinflamator și diverși antioxidanți.

Au beneficii inclusiv pentru fertilitatea feminină și masculină.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6276709/

Putem spune că sunt o mâncare ideală, inclusiv pentru creier și sistemul nervos. Faptul că sunt, în general, nevertebrate (nu au nici oase, în afara exoscheletului) le face ușor de mâncat chiar și în stare crudă.

Aceste beneficii sunt cu atât mai importante pentru cei care nu consumă carne, pentru că vorbim despre o valoare nutrițională similară sau chiar superioară.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4776937/

Riscuri

Având un metabolism simplu, pot reține mai ușor diverși poluanți din apă, de aceea este foarte important să știm de unde sunt pescuite sau cum sunt crescute. Deci să avem o sursă sigură, cunoscută.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7700650/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35259617/

De asemenea, timpul de transport poate aduce probleme legate de alterare sau contaminarea cu diverși agenți patogeni. Mare atenție și la cele congelate, să nu fie recongelate și să conțină cantități mari de aditivi chimici (conservanți). Unele pot dezvolta inclusiv histamină, periculoasă pentru persoanele sensibile.

Creveții au și o cantitate mare de colesterol iar toate, ca regulă generală sunt generatoare de acid uric, deci contraindicate celor cu predispoziție la gută. Există și persoane alergice la crustacee, deci vor fi evitate complet.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33527847/

Metode de preparare

Cu cât putem ține temperaturile de gătit mai jos, cu atât mai bine. Deci unele pot fi consumate crude, marinate, apoi gătite la bur, fierte (opărite sau în supe), la cuptor. Pe grătar trebuie să avem grijă să le protejăm, pentru că sunt foarte sensibile. Deci vom folosi o temperatură cât mai mică pentru frigere și vom prefera plita, nu grătarul “deschis”, cu fum. Prăjirea în aluat (pane) este contraindicată, fiind cea mai nesănătoasă metodă de preparare.

Recomandari de rețete

Având, în general, puține calorii, sunt utile și în regimurile de slăbire, dar și în orice dietă sănătoasă. Deși în anumite culturi sunt admise în post, religia ortodoxă din România nu permite consumul acestora, chiar dacă se consideră că nu au sânge.

Cel mai bine se combină cu salate și legume, dar și orez, paste, chiar mămăligă. Lămâia le însoțește de cele mai multe ori.

Click pe imagini pentru rețete!

Fructe de mare la grătar

fructe de mare

Salată cu creveți și avocado

salată cu creveți

Vongole cu orez și fasole roșie

Caracatiță pe pat de cartofi copți

Fasole cu fructe de mare

fructe de mare

Creveți cu orez

Midii

midii

 

 

 

 

Publicat în Ce mancam? | Etichete creveti, de, fructe, mare

Creveți cu fasole

Cristian Margarit Publicat în 24 iunie, 2021 de CristiM25 iunie, 2021

creveți cu fasole

Creveți cu fasole

O rețetă mai deosebită, de inspirație mediteraneană, care combină alimente de vară (legume) cu alimente marine (creveți) și fasole cu bob mare, foarte populară și ea în această zonă geografică. Gustul este deosebit și avem o cantitate mare de proteine, este o combinație foarte sățioasă și bogată nutritiv. Are avantajul că poate fi mâncată și rece.

Ingrediente

Bineînțeles, pornim de la creveți decorticați. Prefer să iau sălbatici, proaspeți (dar merg și congelați), nefierți, pe care să îi curăț acasă, pentru a fi mai ușor de mâncat, păstrând mult mai bine savoarea. Mai pot fi adăugate și alte fructe de mare: calamar, caracatiță, midii, vongole. Eu iau aceste ingrediente de la o pescărie care aduce special din Spania, direct de la piața de pește (La Pescaderia by Alioli, au acum magazin și în Mega Image Băneasa).

Fasolea cu bob mare este un ingredient foarte popular în bucătăria grecească, dar, paradoxal, este soiul tradițional european, cele cu bob mic fiind aduse de peste Ocean. Conserva de la d’aucy este unică pe piață, nu are conservanți și nici BPA. Se digeră foarte bine, fiind procesată special pentru asta. Dacă nu găsiți în supermarket puteți comanda pe emag (click pentru a putea comanda).

Legumele: punem ce avem “de sezon”, aici roșii, tulpină de țelină (sporește savoarea cu foarte puține calorii), poate niște usturoi sau ceapă, dacă preferați.

Mod de preparare:

Ideal este să gătim pe rând ingredientele: legumele merg trase ușor la tigaie cu puțin ulei de măsline, fructele de mare fierte și apoi amestecate toate cu fasolea, care este deja fiartă, are nevoie doar să fie încălzită, pentru a se “contopi” aromele.

Publicat în Ce mancam?, Parerea mea despre... | Etichete creveti, fasole

Salată cu creveți și avocado

Cristian Margarit Publicat în 30 octombrie, 2018 de CristiM7 noiembrie, 2018

salată cu creveți

Salată cu creveți și avocado

Salata cu creveți și avocado este o formulă exotică, delicioasă, cu aport de proteine, grăsimi sănătoase și fibre. În această perioadă găsim avocado bun, de calitate, relativ bine copt. Mare partre dintre antioxidanți se află imediat sub coajă, așa că scobim cu o lingură din interior, nu curătăm coaja din exterior, ca la măr.

Ingrediente

Este de peferat să folosim creveți cruzi (au culoare gri, nu portocalie, ca cei prefierți). Îi tragem la tigaie în ulei de măsline (atenție la temperatură) cu usturoi și puțină sare. Cei din imagine sunt decorticați, ceea ce îi face mai ușor de mâncat, evident.

eisberg

Având multe gusturi puternice va fi suficienă o bază de salată iceberg de la Eisberg România, gata spălată și tăiată.

al vapore

Pentru cine doreste și carbohidrați, recomand porumb la borcan sau “al vapore”, de la d’aucy (conserve fără BPA). La fel și ardeiul roșu completează bine rețeta.

Dressing

Din lichidul pe care îl lasă creveții, avocado și zeamă de lămâie facem un dressing foarte gustos. Bucățile mai mari de avocado pot rămâne așa în salată.

Publicat în Ce mancam? | Etichete avocado, creveti, salata

Creveți cu orez

Cristian Margarit Publicat în 29 octombrie, 2018 de CristiM29 octombrie, 2018

Creveți cu orez

Creveții sunt un aliment foarte potrivit în diete, o proteină ușor diegerabilă, fără grăsime. Astfel este mult mai simplu să ne calculăm aportul de nutrienți. Și sunt foarte buni la gust, dacă știm să-i alegem și să-i gătim. Folosesc un “pressure cooker” de la Heinner, care înlocuiește toate celelale aparate de gătit pe care le-am avut până acum: oală sub presiune (timp mai scurt de gătit, frăgezire mai bună a cărnii), steamer, slow-cooker, cuptor etc. Face chiar iaurt sau pâine.
Produsele HEINNER pot fi gasite in retelele magazinelor partenere din toata tara (click pentru listă): http://www.heinner.ro/suport/magazine

Ingrediente

Pornim de la creveți cruzi, nefierți. Da, sunt decongelați dar se comportă mult mai bine la gătit și aceștia aveau o calitate foarte bună. Alte ingrediente: roșii, usturoi, unt (din plin, după posibilități), ulei de măsline, apă (sau un vin alb de calitate). I-am gătit fără sare suplimentară, ei având o anumită cantitate adăugată la procesare. I-am pus pe programul “fructe de mare”.

Înainte să fie gata cu câteva minute adăugăm pătrunjel tocat.

Rezultă așa ceva, un deliciu. Se formează o supă foarte gustoasă, pe care o vom folosi la fierberea orezului, care va fi garnitura acestei rețete. Deci scoatem creveții, scurgându-i bine și apoi adăugăm orez.

Garnitura de orez la creveți

În zeama rămasă adăugăm o treime de volum de orez. Vasul fiind gradat, la “3 cups” am pus 1 “cup” de orez. Aparatul are si program de orez, s-a potrivit perfect. Poate fi lăsat și puțin la “caramelizat”, ca o paella. Avand suprafață antiaderentă nu necesită neapărat amestecare, deși e bine să-i aruncăm câteva priviri și să folosim o paletă de plastic sau de lemn.

Proporția de nutrienți se stabilește în funcție de necesarul fiecăruia, se pot mânca mai mulți creveți sau mai mult orez sau se poate renunța la orez și se adaugă mai mult unt la sos, care va fi lăsat să scadă, fără să adăugăm apă suplimentară.

Publicat în Ce mancam? | Etichete creveti, heinner, orez

Midnight dinner with “the crew”

Cristian Margarit Publicat în 3 septembrie, 2008 de CristiM21 octombrie, 2008 19

Cateodata se cere o seara cu baietii, chiar si in timpul saptamanii. Ani de zile vara a insemnat pentru mine calatorii nocturne cu masina prin oras, terase, plimbari prelungite prin parc. Anul asta insa m-am trezit cam de dimineata si am profitat de a doua zi de toamna pentru a-mi aduce aminte de vremurile bune.

Din fericire avem printre noi un bucatar iscusit…
si chiar dispus sa gateasca la orele tarzii din noapte.

In aceasta seara: somon in unt la tigaie, creveti, orez cu legume si ananas la sfarsit. Din pacate retetele sunt secrete si rezervate doar celor initiati in serile lungi la studio.

Deci la drum de seara pana la Supermarket si apoi…

cina(pentru mine doar niste peste si creveti, pentru restul s-a facut si orez cu legume):

In cosul de cumparaturi este si micul dejun pentru a doua zi…
avem pe langa
somon, creveti, usturoi, rosii, unt, condimente proaspete, salata, orez cu legume si
fructe(ananasul a intrat la fix dupa masa), cereale(se pare ca lui ii merg foarte bine) si iaurt usurel.

Are 39 de ani, este sportiv, 1.92 inaltime, detine o limuzina de lux(Bimmer), telefon Vertu, casa(+curte) in zona semi-centrala, este singur si in cautarea unei partenere(rugam CV insotit de poza recenta in costum de baie pe adresa redactiei):

Publicat în Jurnalul meu, Prieteni | Etichete cina, creveti, orez, peste, salata, somon | 19 Răspunsuri

Eisberg, salate

psiholog, psihoterapeut, cabinet

Cristian Margarit
Supliment, articulatii, dureroase

Categorii

  • 7Minutes (7)
  • Amintiri (14)
  • Biz (204)
  • Ce mancam? (332)
  • Citadin (166)
  • Dieta (445)
  • GetFIT Challenge (2)
  • GetFIT Radio Show (119)
  • GetFIT Video (49)
  • Good Food (16)
  • Jurnalul meu (142)
  • Parerea mea despre… (184)
  • Prezentari (69)
  • Prieteni (49)
  • Recomandari (102)
    • AGH (8)
  • Sanatate (210)
  • Sex (35)
  • Sport (101)
  • Steroizi si doping (10)
  • Suplimente (130)
  • Tips&Tricks (106)
  • Turism culinar (5)
  • Umami (8)
  • Unde mancam? (20)

Arhive

Visit GetFIT ro's profile on Pinterest.

Etichete

alimente (115) bine (31) bucuresti (32) calorii (46) cancer (31) carne (52) cereale (25) copii (27) cristian (114) culturism (38) Dieta (265) eisberg (62) face (29) fasole (34) fit (38) fitness (64) fructe (57) get (34) grasimi (27) iaurt (26) iceberg (32) ingrasa (30) lapte (30) legume (57) mancare (83) margarit (161) miscarea (29) nutritie (101) nutritive (49) paine (27) peste (28) post (36) proteine (32) reteta (63) retete (70) romania (27) salata (149) Sanatate (52) seminar (58) slabire (143) sport (112) suplimente (141) ulei (25) vara (28) zahar (25)
Suplimente Online, GetFIT, shop, GetfitShop
 
GetFit, sport, mișcare, fitness
©2025 - Cristian Margarit
↑